Infofinanciar > Info > Tipic românesc: dezbatem, dar nu acum. Instituțiile financiare recomandă trecerea la taxarea progresivă
Info

Tipic românesc: dezbatem, dar nu acum. Instituțiile financiare recomandă trecerea la taxarea progresivă

Adrian Caciu sursa foto gov.ro
Sursa foto: gov.ro

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor din România a declarat astăzi că majoritatea instituțiilor financiare internaționale recomandă tranziția la un sistem de impozitare progresiv din punct de vedere național.  

Potrivit instituțiilor, această trecere va trebui fi realizată într-o perioadă medie încadrată între 3 și 5 ani. Pe acest subiect urmează să se dezvolte și dezbateri la nivel guvernamental, dar potrivit ministrului Finanțelor, nu este momentul potrivit. 

Există mai multe ipoteze în lucru 

Conform declarațiilor acordate de către ministrul Câciu, „există un cumul imens de venituri de stat care deranjează întreaga România”. Astfel ar exista mai multe ipoteze care vor trebui discutate, începând de la principiul că trebuie găsite anumite soluții de echilibru între angajații care activează în mediul privat și cei de la stat. 

„A fost discutat la nivelul coaliției un standard, s-a vorbit de nivelul salariului președintelui”, a spus Adrian Câciu. 

De asemenea, ministrul Finanțelor a mai afirmat și că toate instituțiile financiare internaționale recomandă această tranziție în perioada de timp următoare, fie în următorii 3 sau 5 ani. 

„Vom avea această dezbatere, dar nu este acesta momentul să discutăm că va fi introdusă de mâine impozitarea progresivă dacă va fi dezbătută în coaliție. Urmează publicarea raportului Băncii Mondiale care recomandă introducerea acestui impozit”, a afirmat ministrul 

Câciu a precizat și că țara noastră nu se pregătește oficial pentru un acord stand-by, ca cel realizat în anul 2010, cu instituțiile fiscale internaționale. 

„Vreau să îi dau o replică nu neapărat unei persoane, ci unui purtător de mesaje care creează emoție în spațiul public: România are în fiecare an relații foarte bune cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar Internațional, cu Banca Mondială. Toate aceste trei instituții internaționale acordă asistență pe anumite politici publice României. Nu înseamnă că România pregătește un acord stand-by, pentru că România nu se află în situația din 2010 și acea situație nu s-a datorat nu numai politicii interne, ci și crizei de la nivel internațional”, a afirmat ministrul. 

Ca încheiere, ministrul Finanțelor Adrian Câciu a precizat că gradualizarea se va putea observa „în următorii 3-5 ani” după felul în care va fi realizată consolidarea fiscală la nivel național. 

Planul legat de consolidarea fiscală este deja în lucru 

Aceste discuții apar după ce premierul Nicolae Ciucă a înaintat ideea unei supraimpozitări de 16 puncte procentuale pentru bugetarii ale căror salarii depășesc salariul președintelui. În cadrul acelor discuții, premierul a afirmat că se va discuta despre un impozit progresiv în țara noastră, potrivit Econmedia.ro.

„Nu se discută despre impozit progresiv. Este vorba despre un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificat în ceea ce privește depășirea salariilor la stat peste cel al președintelui. În acest moment, așa cum am discutat, doar la stat. Orice măsură pe care o vom lua trebuie să aibă și susținere juridică.

Motiv pentru care, cei care vin și propun un astfel de demers, trebuie să vin cu toate elementele de clarificare. Procentul de 16% a fost discutat pentru că acesta este cel care în momentul de față funcționează ca impozit propriu-zis pe legea finanțelor”, a declarase premierul Ciucă în acel moment.