Joi, 7 septembrie 2023, vremea se va menține frumoasă. Există totuși câteva condiții de ploaie în zona montană, dar și în sudul-est extrem. Vântul va avea intensificări pe partea sud-estică.
Temperaturile maxime pornesc joi de la 22-23 de grade Celsius în depresiuni. În sudul și în sud-estul României temperaturile maxime vor fi mai ridicate, între 29 și 30 de grade Celsius.
Vremea joi, 7 septembrie
În regiunea Dobrogei și a Bărăganului vântul va fi puternic, mai ales la malul mării, unde rafalele vor atinge 50 de km/h. În extremitatea sud-estică sunt șanse ridicate de ploaie slabă. În restul zonelor vremea va fi însorită, cu temperaturi ce vor atinge 30 de grade Celsius în orele după-amiezii.
Pentru Moldova sudică și pentru nordul Munteniei veștile sunt, de asemenea, bune. În această zonă va fi soare și temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului. Nici în nordul Transilvaniei sau în Maramureș nu vor exista nori. Vântul nu este nici el o problemă. Cele mai ridicate temperaturi se vor situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius, în Maramureș, pe la Satu Mare.
Vreme bună va fi și în ținuturile vestice. Cerul se va menține senin pe tot parcursul zilei, iar atmosfera va fi una plăcută. La orele amiezii temperatura se va situa între 28 și 29 de grade.
O dimineață răcoroasă va fi totuși în Transilvania, în zona depresionară. Minimele de aici au atins valorile de 2-3 grade Celsius. Soarele va încălzi, însă, atmosfera, iar în zona de vest temperaturile maxime se situează în jurul a 27 de grade Celsius, pe la Alba. Șanse de ploaie trecătoare există în zona Orientalilor. Pe partea estică, la noapte, temperaturile vor scădea până la 5 grade Celsius.
Vremea va fi una extrem de frumoasă în Oltenia. Oamenii de aici se vor putea bucura de soare, câțiva nori trecători, vânt slab și temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului, de 28 de grade Celsius.
Temperaturi ridicate și o vreme frumoasă sunt și în ținuturile sudice. Atmosfera însorită va domina și nu vor fi semne de ploaie. În Lunca Dunării cele mai ridicate temperaturi se vor situa în jurul a 30 de grade Celsius.
Vremea în București
Vremea joi, 7 septembrie, în București, va fi una bună. Nu vor exista nori, dar după-amiază vântul se va menține. Cele mai ridicate temperaturi se vor situa în jurul a 30 de grade Celsius. Noaptea vântul își va pierde din intensitate, iar temperaturile vor scădea până în jurul valorii de 16 grade Celsius.
Vremea va fi una bună și la munte. Există condiții de ploi slabe în masivele estice, iar vântul se va intensifica în zona Carpaților de Curbură.
Și pe litoral oamenii se pot bucura de o vreme însorită, în cea mai mare parte a zilei. Totuși, vântul va exista. Cele mai ridicate temperaturi de aici se vor situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius, pe plajă. În apa mării, temperatura va fi de 25 de grade Celsius, informează protv.ro