Joi seară, 22 iunie, Irina Pencea, general manager al eMAG România, a urcat pe podiumul Galei Top 100 Femei de Succes, ediția 2023, eveniment organizat de revista Capital pentru a celebra rezultatele remarcabile obținute de personalitățile nominalizate.
„Este un premiu care mă onorează, la un an după ce am început drumul meu în eMAG. Este un drum plin de proiecte și de provocări și o alegere pe care mă bucur că am făcut-o. Sunt 12 luni în care proiectele pe care le-am demarat pot fi puse sub platforma unei umbrele universale de shopping, o platformă care ajută oamenii să găsească toate produsele de care au nevoie, oriunde ar fi, și să le primească ușor acasă, la prețuri foarte bune. Iar în felul acesta să se bucure de o viață mai bogată, sub toate aspectele ei, alături de familie și de cei dragi, în care să facă ceea ce își doresc în viață și să nu consume timpul pentru cumpărături. Toate aceste lucruri sunt abia la început, în primul an în care am început proiectele am făcut pași înainte pe ele. Vor continua însă, cu siguranță, și mai departe, iar ceea ce ne propunem este să ajungem să fim parte din rutina de zi de zi de shopping a românilor”, a declarat Irina Pencea, general manager al eMAG România, cu ocazia primirii Premiului pentru modul în care a repoziționat brandul eMAG ca platformă universală de shopping, decernat în cadrul Galei Top 100 Femei de Succes, ediția 2023, organizată de revista Capital.
Irina Pencea este, începând de anul acesta, noul general manager al eMAG România, cel mai mare retailer online local. O poziție nouă, după o carieră solidă în marketing și comunicare: „Timp de 12 ani am co-fondat și construit două dintre cele mai premiate agenții de comunicare independente, cu succes atât în România, cât și cu recunoaștere internațională. Dupa 12 ani, am ales să trec într-o nouă etapă în echipa de management a eMAG, inițial în poziția de Chief Marketing Officer și, recent, ca general manager eMAG România. A fost o reinventare pe care am făcut-o fără premeditare sau plan, ci pentru că este o schimbare de direcție care îmi poate aduce mai mult din ce îmi place: oportunitatea de a descoperi ceva nou – eCommerce, un domeniu complex, extrem de dinamic și cu mult potențial de viitor – și de a scrie strategiile și modelele de creștere într-o cultură profund antreprenorială“, ne-a explicat Irina Pencea.
Rezultate remarcabile într-un timp scurt
Și deși timpul a fost scurt, realizările notabile nu lipsesc, cum ar fi, de exemplu, lansarea serviciului de plată în rate oferit clienților.
„Unul din proiectele care a crescut și mai frumos decât ne așteptam este serviciul de plată în rate din MyWallet, oferit clienților prin PayU și disponibil în secțiunea «Contul meu» pentru peste 1,3 milioane de clienți. Aceștia pot plăti în patru sau 12 rate sau la 30 zile, iar astăzi mai mult de 7% din vânzările noastre sunt achitate prin aceasta metodă, dublu față de anul trecut. Vom continua să oferim acest serviciu mai ales cu cât presiunea asupra bugetului familiei continuă să fie semnificativă din cauza inflației crescute”, a explicat general managerul eMAG România.
Un alt proiect cu impact mare în business este și accelerarea dezvoltării eMAG Marketplace în întreaga regiune (România, Ungaria, Bulgaria). Astfel, în urma programului cross-border, antreprenorii pot să își vândă produsele listate celor 9 milioane de clienți pe care compania îi are în cele trei țări. În acest moment, peste 5.000 de selleri din România vând în Ungaria, iar 2.500 în Bulgaria.
Ingredientul de bază este pasiunea
Sunt rezultate care reflectă cum arată „rețeta succesului“ din perspectiva noului general manager eMAG: „Spiritul antreprenorial ne determină să căutăm de fiecare dată unghiuri noi și să învățăm permanent din tot ceea ce facem, atât din proiectele de succes, cât mai ales din greșeli.“
Iar ingredientul de bază este și rămâne pasiunea: „Pe lângă talentele fiecăruia, pasiunea pentru meseria sau domeniul ales este o condiție de bază, indiferent dacă vorbim de femei sau bărbați“, a subliniat general managerul eMAG România.