Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor de televiziune în luna iunie. Acest top 10 este împărţit în două jumătăţi: cinci posturi au urmat tendinţa verii şi au scăzut, iar alte cinci sunt contra curentului şi au crescut.
Conform paginademedia.ro, pe lista celor care au mai câştigat public în iunie faţă de luna mai se află: Kanal D (plus 26.000), România TV (plus 19.000), Happy Channel (plus 9.000), TVR 1 (plus 2000), Antena Stars (plus 2000).
Însă, după cum era cunoscut deja, topul primelor trei rămâne același: Pro TV, Antena 1, Kanal D. Însă, datorită creşterilor postului turcesc, Kanal D, corelate cu scăderile Antenei 1, distanţa dintre cele două s-a micşorat destul de mult.
Cum arată topul
Pro TV este cea mai urmărită televiziune, care nu scade sub pragul de jumătate de milion de telespectatori. Astfel, în luna iunie a pierdut aproape 50.000 de privitori, înregistrând o audienţă medie zilnică de 535.000 de persoane.
Antena 1 îşi păstrează poziţia pe locul doi, însă la distanţă de aproape 200.000 de telespectatori faţă de lider. Programele sale au fost urmărite în iunie de 355.000 de români, cu 23.000 mai puţini faţă de luna mai.
Kanal D rămâne tot pe trei, însă este pe creștere. Postul turcesc a reuşit să câştige 26.000 de noi privitori faţă de luna mai, atingând o audienţă medie pe zi de 333.000 de persoane.
România TV care şi-a menţinut aceeaşi poziţie patru. Postul de ştiri a avut în iunie 222.000 de telespectatori, cu aproape 20.000 mai mulţi faţă de luna precedentă.
Antena 3 a păstrat poziţia a cincea în clasamentul audienţelor lunare, însă cu cifre mai mici. Programele sale au fost urmărite de 176.000 de români în medie pe zi, mai puţini cu 5.000 faţă de luna mai.
Happy Channel este pe lista scurtă a posturilor tv în creştere, având aproape cu 10.000 mai mulţi privitori. Astfel, în iunie aproximativ 93.000 de români s-au uitat la producţiile difuzate.
Antena Stars se numără printre posturile care au crescut. Aceasta şi-a păstrat poziţia a şaptea în clasament şi a obţinut încă 2.000 de privitori, având în iunie o medie de 78.000.
Digi 24 a coborât de pe locul opt pe nouă, pierzând totodată şi 4.000 de telespectatori. Astfel, postul de ştiri a a avut o audiență zilnică de minim 60.000 de români. În schimb, poziţia a opta în clasament a fost ocupată de TVR 1. Postul public a avut cifre mai mari, 2.000 de telespectatori în plus şi două poziţii urcate în top.
Digi Sport 1 aproape şi-a înjumătăţit audiența. De la 64.000 de telespectatori câţi avea, în medie, zilnic în luna mai, a ajuns la 36.000 în iunie. Totodată, a coborât de pe locul nouă pe 15 în clasamentul televiziunilor.
Prima TV şi-a menţinut aceleaşi cifre ca luna trecută – 56.000 de privitori, însă a urcat două poziţii, de pe locul 12 pe 10.