Infofinanciar > Esential > Topul celor mai puternice armate din lume. Câți soldați au SUA, China și Rusia
Esential

Topul celor mai puternice armate din lume. Câți soldați au SUA, China și Rusia

Armata SUA
Foto: Dreamstime.com

Cel mai recent clasament Global Firepower al celor mai puternice armate din lume a fost publicat încă din luna ianuarie. Dar puțini bănuiau la acea oră relevanța extraordinară pe care acest top avea să o capete în decursul anului. Și încă și mai puțini au acordat atunci atenție anumitor detalii, care se pot dovedi astăzi cu adevărat relevante.

Războiul din Ucraina și riscul ca acesta să degenereze într-un al Treilea Război Mondial au făcut ca până și cei mai pașnici dintre locuitorii planetei să se întrebe ce șanse ar avea țara lor în cazul unui conflict militar. Și care sunt de fapt criteriile de care trebuie să se țină seama pentru a stabili acest lucru. China, de pildă, este vârf de lance în privința numărului de militari. Armata ei este de departe cea mai mare din lume, ea cuprinzând 3.134.000 de militari (dintre care 2.000.000 de militari activi, 510.000 de rezervişti și 624.000 de soldați făcând parte din structurile paramilitare).

În comparație cu ea, armatele Statelor Unite și ale Federației Ruse sunt mici copii. În clasamentul Global Firepower, americanii figurează cu 1.832.000 de militari (dintre care 1.390.000 de militari activi și 442.000 rezervişti), în vreme ce rușii dispun de o armată formată din doar 1.350.000 de militari (dintre care 850.000 sunt activi, 250.000 sunt rezervişti și 250.000 fac parte din structurile paramilitare). Și atunci de ce nu este China considerată țara cu cea mai puternică armată din lume?

Răspunsul e simplu: nu doar numărul combatanților e relevant într-o confruntare militară, ci multe alte aspecte, precum nivelul de dotare al armatei, factorii geografici, economici și logistici, industriile care deservesc sistemul militar, organizarea și bugetul de care dispun și așa mai departe. În total, Global Firepower ia în calcul nu mai puțin de 50 de factori individuali pentru realizarea clasamentului său. În cadrul indicelui, perfect ar fi un scor de 0.0000. Dar cum perfecțiunea e greu de atins, nicio țară nu se ridică la acest nivel. În orice caz însă, cu cât e scorul mai redus, cu atât e mai bine.

Cum arată topul celor mai puternice armate ale lumii și unde se încadrează România

Armata Romania

Armata Romania

Locul întâi în lume este ocupat, după cum era de așteptat, de SUA, care au un scor de 0.0453 și înregistrează o evoluție pozitivă în comparație cu anii trecuți. Următoarea clasată e Rusia, cu un scor de 0.0501 și o evoluție, de asemenea, pozitivă. În ceafa Rusiei suflă China, cu un scor de 0.0511 și în continuă ascensiune de ani buni.

Restul țărilor care figurează în top se află la o distanță mai mult decât respectabilă față de cele trei ocupante ale podiumului. Pentru a da un singur exemplu, India, clasată pe locul al patrulea, are un scor de 0.0979. Pe locul al cincilea figurează Japonia, urmată, în ordine, de Coreea de Sud, Franța, Marea Britanie, Pakistan și Brazilia – cu care se încheie top zece al celor mai puternice armate ale lumii.

În ceea ce privește top 20 al celor mai puternice armate ale lumii, aici mai intră, în ordine, Italia, Egiptul, Turcia, Iranul, Indonezia, Germania, Australia, Israelul, Spania și Arabia Saudită. Iar pe locul al 22-lea se clasează personajul principal al momentului, Ucraina (cu un scor de 0.3266 și înregistrând un trend ascendent). Dintre țările europene, mai sunt peste țara noastră Polonia (locul 24), Suedia (25), Grecia (27), Elveția (32), Norvegia (33) și Olanda (37).

În ceea ce privește România, având un scor de 0.5938 și înregistrând un trend pozitiv, ea ocupă locul 38, dintr-un total de 142 de țări luate în considerare de Global Firepower. Ceea ce înseamnă că stăm onorabil. Și în orice caz mult mai bine decât alte țări din regiune. Cehia, de pildă, ocupă abia poziția 41, Ungaria e pe locul 57, Austria, pe locul 59, Serbia, pe locul 61, Bulgaria, pe locul 67, iar Republica Moldova, abia pe locul 94 (și, în loc să crească, stagnează).

Dintre armatele țărilor care compun Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, cea a SUA este desigur cea mai puternică, ea fiind urmată de cea a Franței (cu un scor de 0.1283) și de cea a Marii Britanii (cu un scor de 0.1382). Pe locul al patrulea se clasează Italia, pe locul al cincilea, Turcia, pe locul al șaselea, Germania, pe locul al șaptelea, Spania, pe locul al optulea, Canada, pe locul al nouălea, Polonia, iar pe locul al zecea, Grecia. Urmează Norvegia (locul 11), Olanda (12), România (13), Cehia (14), Portugalia (15), Ungaria (16), Danemarca (17), Slovacia (18), Croația (19) și Bulgaria (20). Cea mai slabă poziție (30) în acest clasament o ocupă Islanda. Scorul acesteia, de 78.6623, o face de altfel și codașa clasamentului Global Firepower realizat la nivel mondial.

Cu ochii pe marii lideri: puncte forte și slăbiciuni

Acum, că am văzut cum arată topul Global Firepower al celor mai puternice armate ale lumii, vom pune lupa pe primele trei, pentru a înțelege mai bine care le sunt punctele tari, dar și care le sunt punctele slabe. Statele Unite stau excelent din foarte multe puncte de vedere, ca de pildă în privința bugetului alocat apărării, al aeronavelor militare, al portavioanelor sau al vehiculelor blindate, unde sunt numărul unu în lume. Americanii au însă și unele puncte slabe. Cum ar fi forțele paralimitare.

În această privință, americanii sunt codași, în vreme ce, conform clasamentului Global Firepower, primul loc este deținut, culmea, de Bangladesh. SUA o duc extrem de prost și cu fregatele, unde fruntașă e în schimb China. O altă vulnerabilitate majoră a armatei americane este considerată datoria externă a țării, care a depășit între timp, în premieră, suma de 30 de trilioane de dolari. Un alt punct la care SUA nu stau grozav este legat de securizarea liniilor de frontieră.

Armata Rusia

Armata Rusia

În ceea ce privește Federația Rusă, aceasta e de pildă fruntașă în privința tancurilor de care dispune, a corvetelor, a artileriei, a sistemelor de artilerie autopropulsată și a sisteme de rachete cu lansare multiplă, dar stă deosebit prost în materie de portelicoptere (n-are niciunul), în privința datoriei externe (una dintre cele mai mari importante agenţii de evaluare financiară, Moody’s, a apreciat de altfel în iunie că Rusia a intrat în incapacitate de plată) și în cea a securizării liniilor de frontieră.

China, care urmează de ani buni un trend ascendent și despre care se preconizează că ar putea întrece în curând Federația Rusă în privința forței militare, devenind a doua cea mai puternică armată a lumii, e deja prima clasată în multe domenii, ca de pildă în privința numărului de militari, a puterii de cumpărare, a forței de muncă, a navelor de război și a submarinelor. La fel ca SUA și Rusia, ea stă în schimb prost în privința securizării liniilor de frontieră și a datoriei externe (estimată la 13 trilioane de dolari).

O comparație interesantă

Armata China

Armata China

Dacă punem lista țărilor cu cele mai puternice armate alături de cea a țărilor care au alocat cele mai mari bugete domeniului apărării, constatăm câteva lucruri interesante. Ca de pildă faptul că primele trei state care figurează într-un top nu ocupă exact aceleași poziții și în cel de-al doilea clasament. Cel mai mare buget pentru apărare, de 770.000.000.000 de dolari, este cel al Statelor Unite.

Pe locul al doilea figurează însă China, cu un buget de 230.000.000.000 de dolari. Iar Rusia e mult în urmă, cu un buget de doar 154.000.000.000 dolari pentru apărare. În continuarea clasamentului, diferențele devin încă și mai spectaculoase. Pentru că pe locul al patrulea în privința bugetului se clasează Marea Britanie (cu 68.000.000.000 de dolari), care e însă abia pe locul al optulea în topul celor mai puternice armate ale lumii. Germania, care a dat 50.300.000.000 de dolari pentru apărare, plasându-se din acest punct de vedere pe locul al cincilea, e abia pe poziția a 16-a în topul armatelor. Iar exemplele ar putea continua. În privința țării noastre, conform clasamentului Global Firepower din luna ianuarie, România ocupă locul al 42-lea, cu 5.148.090.000 dolari alocați apărării.