Infofinanciar > Info > Mai mulți români lucrează în construcții în Europa decât la noi în țară! Erbașu: „Să nu ne suprindă faptul că lucrurile nu merg bine”
Info

Mai mulți români lucrează în construcții în Europa decât la noi în țară! Erbașu: „Să nu ne suprindă faptul că lucrurile nu merg bine”

Mai mulți români lucrează în construcții în Europa decât la noi în țară! Erbașu: „Să nu ne suprindă faptul că lucrurile nu merg bine”
Robert Șova Cristian Erbașu CECAR sursă foto: Răzvan Vălcăneanțu

Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, FPSC, a discutat despre românii care lucrează în străinătate în acest domeniu. Aceasta este una dintre cauzele care duc marile companii spre faliment. 

Acesta a spus că mai mulți români lucrează în construcții în Europa decât în România, diferența fiind destul de mare.

„Noi învârtim aceiași oameni”

„Noi reprezentăm Federaţia şi interesele dezvoltatorilor imobiliari în Federaţia Europeană şi a Constructorilor. Suntem câteodată în situaţia când sunt interese divergente. Constructorii dau faliment acum din alte două situaţii: n-au oameni şi semnează contracte pe care nu le pot duce la finalizare. N-au de unde. Noi învârtim aceiași oameni. Şi al doilea lucru, o altă problemă majoră, vizavi de finanțare. În România sunt peste 400.000 de lucrători în construcții, dar în Europa sunt peste 700.000 de români care lucrează în construcții. Gândiți-vă dacă se dă drumul la reconstrucția Ucrainei, ce se va întâmpla”, a declarat acesta în cadrul conferinței „Cum (NU) construim în România. Soluții la provocările momentului”. Aceasta a fost organizată de DC Media Group, conform antena3.ro.

De asemenea, Erbașu vrea ca la anul să facă dezbateri pentru constructori.

„Colegilor de la investiții private le aduc aminte un singur lucru: n-au cultivat, au stors tot ce au putut din constructor, n-au cultivat dezvoltarea acestei bresle, din dorinţa de a face profit. Şi eu sunt investitor, să ştiţi, şi vă dau doar trei cifre: în România, ceea ce se construiește cu 700 de euro, de vreun an-doi pentru că înainte să construia cu 500 de euro, în Polonia se construiește cu 1.200 – 1.300 euro, iar în Belgia se construiește cu 2.500 euro. Același lucru, spaţiu locativ, se vinde în România 1.000, 1.200, 1.500 euro, în Polonia cu 2.500 euro, în Belgia cu 5.000 – 6.000 euro. Nu sunt în centrul oraşelor mari, mai pe la margine. Vă spun acum profiturile. Profiturile medii, în România, sunt undeva spre 40%, scad deja spre 30%, în Polonia sunt în jur de 20%, în Polonia sunt în jur de 20%, iar în Belgia 12%. Deci lucrurile sunt invers. Deci, să nu ne surprindă faptul că lucrurile nu merg bine, n-au o direcție sănătoasă”, a spus președintele FPSC, Erbașu.

Românii se mută spre țările nordice

Ceea ce este de notat, este faptul că  românii nu mai merg în Spania sau Italia, ci se îndreaptă spre țări nordice precum Olanda, întrucât salariul este mult mai mare.

În ultima vreme, s-a simți o majorare de peste 20% a cererilor venite din partea românilor, conform companiilor de recrutare din afară. „Am observat o creștere a aplicațiilor pe care le avem. Suntem în căutarea sudorilor, lăcătușilor. Salariul minim ar ajunge pe la 1.400 de euro după toate cheltuielile, chirie, cazare și maximul până în 2.800-3.000 de euro net”, spune Lucian Marchevici, consultant recrutări.