Infofinanciar > Info > Tot mai mulți români sunt dispuși să lucreze pe vasele de croazieră! Salariile pot ajunge până la 5000 de euro
Info

Tot mai mulți români sunt dispuși să lucreze pe vasele de croazieră! Salariile pot ajunge până la 5000 de euro

republica.ro
FOTO: republica.ro

Sfârșitul pandemiei a generat efecte și pe piața muncii în sensul că tot mai mulți români sunt dispuși să se îmbarce pe navele de coazieră. Numărul acestora s-a dublat, potrivit stirileprotv.ro. Joburile acoperă o gamă variată de profesii, de la bucătari, ospătari, medici, cosmeticieni până la ofițeri de bord. Cei care ajung să lucreze pe uriașele feriboturi pot obține câștiguri considerabile, însă, cu prețul de renunța pentru cel puțin o jumătate de an la prietenie și familie.

Un astfel de caz este prezentat de sursa citată care dă exemplu un ofițer secund care aspiră la postul de comandant. O femeie în vârsta de 33 de ani pe numele ei Luiza, care, în ultimii zece ani a colindat toate mările și oceanele lumii.

Părerile unor angajați români care lucrează pe vasele de croazieră

„Vara suntem în Alaska, câte trei-patru luni, apoi facem o mică repoziţionare şi în timpul iernii suntem în Caraibe, în principiu stau trei luni acasă şi trei luni pe mare”, a declarat ofițerul secund Luiza Mariu Itu pentru stirileprotv.ro

Pentru ca serviciile să se ridice la așteptările clienților este necesar ca 500 de angajați să se asigure că cei 2500 de pasageri să aibă tot confortul, Potrivit ofițerului secund atât românii și româncele nu se sfiesc să muncească și fac de toate lucrează în baruri în saloanele de înfrumusețare dar și în cabinele de comandă.

„Partea financiară te împinge. Mi-am luat o casă, maşină, încerc să fac tot felul de lucruri noi. Petreci destul de mult timp departe de familie şi prieteni”, subliniază Luiza Itu.

Un alt exemplu care atestă apetitul românilor pentru o slujbă bine plătită dar care necesită sacrificii pe măsură este dat de Alexandra Ciuncanu, ofițer de navă, originară don Neamț, Alexandra va fi plecată până la începutul lunii decembrie. Aceasta va naviga un vas lung de aproximativ 300 de metri la bordul căruia se vor îmbarca 2700 de pasageri, la care se adaugă alți 1200 de membri ai echipajului.

Salariile pornesc de la 2700 de euro și pot ajunge și la 5000 de euro

„Suntem într-un itinerariu în Spania, momentan, vă salut din Malaga chiar acum, mâine vom merge în Gibraltar, apoi în Ibiza. E o meserie plăcută și dificilă în același timp”, a declarat Ciuncanu pentru stirileprtov.ro

Un alt domeniu în care se poate lucra pe vasele de corazieră este cel al vânzărilor. Un domeniu pentru care au optat și două gemene în vârstă de 22 ani Daiana și Noemi, ambele cu studiile finalizate în marketing, au lucrat într-un magazine de suveniruri tot pe un feribot.

Daiana Szabo, angajată pe o navă de croazieră: „Salariul de bază porneşte de la 1.200 de euro şi după aceea sunt comisioane, în funcţie de cât se vinde la magazin”.

Recrutorii afirmă că numărul celor care își doresc să lucreze pe orașele plutitoare s-a dublat odată ce pandemia de Covid a luat sfârșit.

Specialiștii susțin că firmele italiene sunt cele mai interesate de personalul românesc ” „Companiile italiene ne solicită din ce în ce mai mulți navigatori, cu precădere personal auxiliar, personal de catering, aici ne sunt solicitați foarte mulți bucătari, ajutor de bucătar, ospătari, barmani, dar și cadre medicale,” a susținut Bianca Burlacu pentru stirileprotv.ro. Pe navele de croazieră salariile se încadrează între 2700 de euro și 5000 pentru ofițeri.

Mădălina Vicol, recrutor: „Ofițerii pe parte de recrutare au nevoie să treacă de vreo trei probe de selecție, toate dintre ele eliminatorii. Ofițerii mecanici sunt cei mai căutați și foarte greu de găsit în momentul de față pe piață.”

Pentru cei care sunt deciși să se îmbarce și să lucreze pe un asemenea vas trebuie să trimită CV-ul unei firme de recrutare specializată sau direct companiilor care se ocupă de croaziere.