În scopul prevenirii și combaterii sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii, inspectorii ANAF și cei de la Inspecția Muncii vor demara controale la peste 300 de întreprinderi. Acțiunea urmează să fie demarată la nivelul întregii țări și vizează agenții economici care au angajat persoane „la negru”.
Dacă la început controalele s-au concentrat pe București și Ilfov, acțiunea se va extinde acum la nivelul întregii țări. Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a declarat pentru Antena3 că: „Munca la negru, alături de evaziunea fiscală, este un flagel al economiei românești și atunci am semnat acest protocol împreună cu ITM (n.r. Inspecția Tehnnică a Muncii) și am denumit acțiunea CRONOS, în care inspectorii de la Antifraudă, împreună cu inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, mergem împreună în controale.”.
Munca la negru va avea consecințe grave la pensionare
Mai mult, Heiuș a susținut că până acum deja au fost sesizate nereguli și că inspecțiile se vor extinde la nivel național în perioada următoare: „Am făcut o analiză de risc și s-au identificat la nivel național 330 de societăți care urmează să fie controlate. Deja, la 26 de societăți am avut deja acțiunile de control și din păcate s-a confirmat riscurile pe care noi le-am identificat și în același timp avem un proiect pilot pe București și pe Ilfov și am trimis notificări la 3000 de agenți economici la care le explicăm care sunt riscurile la care se expun în condițiile în care nu își angajează cei care lucrează pentru ei să aibă toate actele în regulă și să îi plătească cu salariile care sunt prinse în contractele individuale de muncă”, a spus el, conform Antena3.
Președintele ANAF a vorbit și despre riscul la care se expun persoanele care aleg să lucreze fără contract de muncă: „Peste tot unde există un risc de lucru la negru au nu fost prinse în aceste acțiuni, acțiuni care vor căpăta o amploare mai deosebită în lunile care urmează și și anul viitor pentru a încerca să reducem la maxim acest mod de a plăti oamenii la negru, creându-le și lor dezavantaje majore pentru că ajung peste ani de zile la pensie și o să constate că pensiile le sunt mici pentru că astăzi n-au fost plătiți corespunzător și n-au fost declarate și înregistrate contribuțiile pentru munca pe care i-au prestat-o”.
ANAF nu își dorește să aplice sancțiuni, ci mai degrabă să crească conformarea voluntară la declarare a tuturor agenților economici. Heiuș a conchis susținând că: „obiectivul nostru nu este nici să dăm amenzi, nici să aducem niște sume suplimentare la stat. Obiectivul nostru principal este să creștem conformarea voluntară la declarare și să înțeleagă toți agenții economici, dar în același timp să înțeleagă și angajatori și să nu mai accepte acest mod de lucru de a primi bani la negru, pe lângă salariul pe care îl-a retrecut în cartea de muncă”, potrivit sursei citate.