Totul despre economia Turciei. Dificultatea țării din Orientul Mijlociu de a accepta sprijinul extern și investițiile străine

Turcia de astăzi este una dintre țările cele mai bogate în cultură și istorie. A traversat milenii de conflicte, de cuceriri, de manifestare a influenței, de pierderi și schimbări de teritoriu, de conducere. Era și firesc ca în prezent, economia Turciei să fie una dintre cele mai puternice la nivel mondial.

Cu un produs intern brut (PIB) de aproximativ 720 de miliarde de dolari în 2022, Turcia este a 19-a cea mai mare economie din lume. Este membră a Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a G20 și este un donator tot mai important de asistență oficială pentru dezvoltare. Între 2002 și 2017, Turcia a aplicat reforme destul de ambițioase și s-a bucurat de rate de creștere semnificative, care au redus sărăcia. Ponderea persoanelor aflate sub pragul de sărăcie de 5,50 USD pe zi a scăzut cu trei sferturi, ajungând la 8,5 % între 2002 și 2018, însă în ultimii ani, economia Turciei se regăsește ca fiind în scădere. 

Ante și post Covid-19

Cu toate acestea, creșterea productivității a încetinit pe măsură ce ritmul reformelor s-a diminuat în ultimul deceniu, iar eforturile s-au îndreptat către susținerea creșterii cu ajutorul unor boom-uri de creditare și a stimulării cererii, intensificând vulnerabilitățile interne și externe. Datoria ridicată a sectorului privat, deficitele persistente de cont curent, inflația ridicată și șomajul ridicat au fost exacerbate de instabilitatea macrofinanciară începând din august 2018.

Răspunsul de politică economică al guvernului la COVID-19 a fost rapid, dar s-a axat pe o politică monetară relaxată și pe o expansiune rapidă a creditelor. Acest lucru a sprijinit activitatea economică, economia Turciei a fost una dintre puținele din G20 și OCDE care a înregistrat o creștere în 2020 – dar a alimentat și inflația, care se așteaptă să se apropie de 20 % în 2020.

În ceea ce privește economia Turciei, criza COVID-19 a adâncit, de asemenea, diferențele de gen și a crescut șomajul în rândul tinerilor și rata sărăciei. În plus, riscul inegalităților a crescut. Se preconizează că pandemia va avea consecințe extrem de negative pentru Turcia, slăbind și mai mult câștigurile economice și sociale.

Cum a evoluat economia Turciei

În această formă, Turcia se prezintă încă din anul 1923, după destrămarea Imperiului Otoman. Din acel moment, această țară a funcționat pe baza unei economii mixte, tocmai de pe urma unei așezări unice în lume. La acel moment, la bugetul de stat contribuiau atât întreprinderile de stat, cât și cele private. Această schimbare a beneficiat o creștere economică, fapt ce a dus rapid la noi schimbări, cea mai importantă fiind trecerea de la o economie preponderent agricolă către una bazată pe industrie și servicii. Acestea s-au dovedit a fi extrem de productive și rapide din punct de vedere al expansiunii.

Evoluțiile au fost vizibile, iar la un deceniu de la începutul secolului XXI, sectorul serviciilor din Turcia ajunsese să angajeze aproximativ 50% din forța de muncă a țării asta în timp ce agricultura și industria reprezentau fiecare câte aproximativ un sfert.

Economia Turciei a fost una extrem de încercată după momentul 1923. O bună parte din perioada care a urmat, oamenii din fruntea țării încă mai aveau tendințe și ideologii imperialiste. Abia în jurul anului 1950 statul turc începuse să renunțe în a mai juca rolul principal în ceea ce privește industrializarea sistemului. Turcii se ocupaseră până atunci în dezvoltarea structurilor de căi ferate, porturi și transporturi maritime. În același timp, se dezvoltă și mineritul, metalurgia și industria chimică.

Turcii încep apoi să investească sume considerabile și în industria prelucrătoare, în deosebi în ceea ce reprezintă sectoarele de prelucrare a alimentelor, textile și a materialelor de construcții. Investițiile străine au fost neglijate în acea perioadă, economia Turciei fiind una autonomă și în principal izolată de restul lumii.

Deschiderea granițelor

Momentul deschiderii granițelor se petrece în perioada imediată de după finalizarea Celui de-al Doilea Război Mondial, când în Turcia se instalează o democrație bazată pe principiul multipartidismului urmată de aderarea țării la alianța occidentală militară NATO. Toate aceste evenimente ce arătau intenția de a colabora cu alte state au avut un impact major asupra economiei Turciei. În acest sens, în această țară încep să fie trimiți din ce în ce mai mulți bani americani folosiți pentru finanțarea expansiunii și dezvoltării sistemelor agricole

Astfel, pe baza creșterii influenței sectorului privat, a început și o dezvoltare pe întreg planul economic. Conducerea Turciei decide atunci implementarea unui model folosit și de către alte state și anume panul cincinal.

Chiar și așa, lucrurile s-au înrăutățit aproape 30 de ani mai târziu când, la sfârșitul anilor 1970, economia Turciei a început să fie afectată major de către o inflație semnificativă, de șomaj pe scară largă a populației, dar și de uj deficit cronic al comerțului exterior. După aceea, anii 1980 au venit cu noi modificări în politica economică a Turciei pentru redresare, concentrându-se în special pe investiții străine, pe înființarea de întreprinderi mixte, reducerea importanței relative a sectorului de stat și o campanie puternică de export.

Inflația, o boală grea pentru Turcia

Ultimul deceniu al secolului XX regăsea economia Turciei în impas. Începutul anilor 1990 au fost puși sub semnul inflației, iar PIB-ul pe cap de locuitor al acestei țări era mult mai scăzut decât a majorității statelor din Orientul Mijlociu, dar și din Europa. Momentul cel mai dramatic din acest punct de vedere este regăsit în anul 1990, an în care rata inflației atinge pragul de 100%. Era nevoie de măsuri urgente, iar conducerea statului trebuia să ia deciziile potrivite.

Astfel, a fost pornit un program de monitorizare economică ce a durat timp de 18 luni, program monitorizat de către Fondul Monetar Internațional. Acest proiect a avut, în cele din urmă, rezultate, căci a reușit să reducă semnificativ rata inflației în doar doi ani de zile. Însă situația s-a agravat din nou la începutul noului mileniu, când o criză financiară a forțat Turcia să introducă o altă rundă de reforme sprijinite de FMI. Abia atunci s-a înregistrat un progres în ceea ce privește economia Turciei. Se înregistrează în anii imediat următori o creșterea economică semnificativă, timp de ani buni, până în anul 2009, moment în care criza economică mondială a împins țara într-o scurtă recesiune, urmată de o redresare rapidă.

Turcia și ultimii ani. Ce s-a întâmplat?

În ultimul deceniu, reformele economice, împreună cu unele reforme politice, au contribuit la o economie în creștere. Începând cu 2015 și continuând în 2016, Turcia a fost martora unei intensificări a violențelor teroriste, inclusiv a unor atacuri majore la Ankara, Istanbul și în întreaga regiune sud-estică predominant kurdă a Turciei. La 15 iulie 2016, forțele armate turcești au încercat o lovitură de stat care a eșuat în cele din urmă, în urma unei rezistențe populare pe scară largă. Peste 240 de persoane au fost ucise și peste 2.000 au fost rănite atunci când cetățenii turci au ieșit masiv în stradă pentru a se confrunta cu forțele de lovitură de stat.

Ca răspuns, autoritățile guvernamentale turce au arestat, suspendat sau concediat peste 100.000 de membri ai personalului de securitate, jurnaliști, judecători, cadre universitare și funcționari publici din cauza presupusei lor legături cu tentativa de lovitură de stat. Guvernul i-a acuzat pe adepții unei mișcări religioase și sociale islamice transnaționale pentru presupusa instigare la lovitura de stat eșuată și îi desemnează pe adepți drept teroriști. În urma loviturii de stat eșuate, guvernul turc a instituit starea de urgență în iulie 2016, care a fost prelungită până în iulie 2017. La 16 aprilie 2017, guvernul turc a organizat un referendum care, atunci când va fi pus în aplicare, va schimba Turcia de la un sistem parlamentar la un sistem prezidențial.

Resursele Turciei – pe ce se bazează economia

Din punct de vedere al resurselor, Turcia se află într-o situație destul de delicată. Este o țară în care acestea se regăsesc într-o mare varietate, însă fiecare slab cantitativ. Doar resursele de cărbune reprezintă un element semnificativ în economia Turciei, aceasta fiind a doua țară din Orientul Mijlociu, după Iran, cu depozite semnificative de cărbune. Există, de asemenea, și o producție la scară mică de petrol provenită din zăcămintele din sud-estul țării, dar și din regiunea nord-vestică a Traciei. Tocmai de aceea, Turcia este la momentul de față dependentă de importul de produse petroliere.

Conducerea acestei țări este acum focusată să îmbunătățească această problemă, încurajând dezvoltarea de industriei de lignit, dar și de petrol în producerea de energie electrică. De asemenea, resursele hidroelectrice sunt la momentul actual în curs de dezvoltare intensivă.

În plus, domeniul în care Turcia se bucură de prosperitate este agricultura, căci aproximativ o treime din suprafața totală a țării este utilizată în acest domeniu, în mare parte în mod extensiv. Agricultura este în continuare ocupația majorității turcilor, în ciuda faptului că ponderea industriei și a serviciilor este în continuă creștere. Turcia este una dintre puținele țări autosuficiente din lume din punct de vedere alimentar. Solul fertil al Turciei, climatul adecvat și precipitațiile abundente permit cultivarea aproape a oricărui tip de culturi.

Turcia verde

Agricultura se desfășoară în toate regiunile din Turcia, dar este mai puțin practicată în regiunile muntoase din est, unde principala activitate se bazează pe creșterea animalelor, care are o pondere de un sfert din valoarea brută a producției agricole totale.

În ceea ce privește terenurile agricole, Turcia este, de asemenea, una dintre cele mai mari țări din lume. Aproximativ 35,5% din teritoriul țării sunt terenuri arabile, iar 15% sunt formate din păduri. Terenul cultivat este de aproximativ 23,7 milioane de hectare, conform datelor din 2016. Aproximativ 18,4% din terenurile cultivate sunt irigate. Produsele vegetale reprezintă 76% din producția agricolă totală, apoi creșterea animalelor, în timp ce silvicultura și pescuitul contribuie într-o cantitate minimă. 

Fructele și culturile de câmp reprezintă cea mai mare parte a produselor vegetale, grâul fiind principala cultură. Conform cifrelor din 2015, Turcia este cel mai mare producător mondial de alune, smochine, caise și stafide, al 4-lea producător de legume proaspete și struguri, al 6-lea producător de tutun, al 8-lea producător de grâu și al 10-lea producător de bumbac. Ceaiul este, de asemenea, produs și exportat în mare măsură.