Totul despre politica, populația și economia Bahrainului! Cum funcționează cea mai liberală țară din Orientul Mijlociu

Bahrain este un mic stat arab ascuns pe coasta de sud-vest a Golfului Persic, din Orientul Mijlociu. Țara, cotată ca fiind cel mai fericit stat din regiune, este compusă dintr-un arhipelag format din Insula Bahrain și aproximativ 30 de alte insule mai mici. Numele său provine din termenul arab “al-baḥrayn”, care înseamnă „două mări”. Economia Bahrainului a dus mica țară în topul statelor din lume cu venituri ridicate, aflându-se în prima jumătate a totalului economiei mondiale.

Situat într-una dintre principalele regiuni producătoare de petrol din lume, Orientul Mijlociu, Bahrainul are în sine rezerve mici de petrol. În schimb, economia sa s-a bazat mult timp pe procesarea țițeiului din țările vecine, iar mai recent, sectoarele financiare, al serviciilor comerciale și al comunicațiilor au cunoscut o creștere semnificativă, la fel ca și turismul. Principalul oraș, port și capitală a țării, Manama (Al-Manāmah), este situat pe vârful nord-estic al insulei Bahrain. Un oraș uimitor de modern, Manama este un oraș relaxat și cosmopolit și este o destinație preferată pentru vizitatorii din Arabia Saudită vecină; la sfârșit de săptămână, mulțimi de saudiți converg în oraș pentru a se bucura de restaurantele și barurile sale. Cu toate acestea, locuitorii din Bahrain rămân conservatori în modul lor de viață. Acest sentiment este consacrat în constituția țării, care afirmă că „familia este piatra de temelie a societății, a cărei forță stă în religie, etică și patriotism”.

Se crede că insula Bahrain este locul unde se afla vechiul regat Dilmun, un centru comercial care făcea comerț cu Sumerul antic. Insula a fost colonizată și condusă de diverse grupuri, inclusiv de familia Khalīfah (Āl Khalīfah), o dinastie arabă autohtonă care a condus Bahrainul de la sfârșitul secolului al XVIII-lea încoace. Recunoscând importanța strategică a insulelor pentru economia Bahrainului, familia Khalīfah a deschis facilitățile portuare din insulă flotelor navale ale țărilor străine, inclusiv ale Statelor Unite.

Populația și cultura Bahrainului

Aproximativ jumătate din populația țării este arabă, iar majoritatea locuitorilor sunt nativi din Bahrain, însă unii sunt palestinieni, omanieni ori saudiți. Locuitorii născuți în străinătate, care constituie aproximativ jumătate din populație, sunt în mare parte din Iran, India, Pakistan, Marea Britanie și Statele Unite. Aproximativ trei cincimi din forța de muncă este de origine străină.

Limba oficială a Bahrainului este, ca în majoritatea statelor din Orientul Mijlociu, araba. Cu toate acestea, engleza este utilizată pe scară largă și este a doua limbă obligatorie în toate școlile. Persana este, de asemenea, frecventă, deși este vorbită îndeseobi acasă.

Populația este predominant musulmană și include atât secta sunnită, cât și cea shiʿi, cea din urmă fiind majoritară. Familia conducătoare și mulți dintre cei mai bogați și mai influenți din Bahrain sunt sunniți, iar această diferență a fost o cauză de bază a tensiunilor politice și sociale. Creștinii constituie aproximativ jumătate din restul de o cincime din populație, restul fiind format din evrei, hinduși și bahāʾīi.

Populația Bahrainului a crescut în mod constant, înregistrând o majorare de aproape 2 procente pe an. Ratele de natalitate sunt sub medie, însă rata imigrației este a șasea cea mai mare din lume. Aproximativ jumătate din populația țării este născută în străinătate. Speranța de viață este ridicată, bărbații trăind în medie până la aproximativ 77 de ani, iar femeile până la 81 de ani. Rata mortalității este mult sub media mondială, iar principalele cauze de deces sunt bolile sistemului circulator sau respirator și cancerul. Aproximativ o cincime din populație are vârsta sub 15 ani.

Poziția insulară a Bahrainului a făcut ca acesta să fie unic printre statele din Golful Persic. Având un acces mai mare la călătoriile pe ocean și o expunere mai largă la influențe exterioare, Bahrainul a găzduit în mod tradițional o populație mai diversă din punct de vedere etnic și religios și mai cosmopolită decât au făcut-o alte state din Golf, mai insulare. Această deschidere se reflectă în obiceiurile sociale ale Bahrainului, care, deși sunt încă conservatoare, sunt mult mai moderate și mai relaxate decât cele ale vecinilor săi din Orientul Mijlociu, în special ale conservatoarei Arabii Saudite. Astfel, deși Bahrainul este încă, în esență, o țară arabo-islamică, a acceptat modernizarea și occidentalizarea mai bine decât mulți dintre vecinii săi.

Economia Bahrainului: Cum s-a îmbogățit insula prin rafinarea petrolului țărilor vecine

Deși a fost primul emirat în care s-a descoperit petrol în 1932, Bahrainul va fi, cel mai probabil, primul care își va epuiza rezervele. În consecință, Bahrainul a dezvoltat una dintre cele mai diversificate economii din regiunea Golfului Persic. Activitatea economică a Bahrainului, ca și cea a altor state arabe din Golful Persic, s-a axat în mare parte pe producția de țiței și gaze naturale și pe rafinarea produselor petroliere, ceea ce face ca țara să fie sensibilă la fluctuațiile de pe piața mondială a petrolului. Cu toate acestea, Bahrain s-a bazat pe lunga sa tradiție în domeniul transportului maritim și al comerțului și a avut mai mult succes decât alte state din Golf în dezvoltarea producției și a serviciilor comerciale și financiare. Sectorul non-petrolier include produse petrochimice, reparații navale, rafinarea aluminiului și industria ușoară. Aluminum Bahrain B.S.C. (Alba), deținută de guvern este una dintre cele mai mari topitorii de aluminiu din lume. Bahrainul a rămas cel mai important centru comercial și financiar din Golf, deși s-a confruntat cu o concurență tot mai mare din partea Emiratelor Arabe Unite.

Mai puțin de 3 % din teritoriul Bahrainului este arabil, iar agricultura contribuie doar într-o proporție marginală la produsul național brut. Majoritatea alimentelor din Bahrain sunt importate, dar producția agricolă satisface unele nevoi locale, inclusiv o mare parte din legume și produse lactate. Roșiile, curmalele, bananele, citricele, mango, rodiile și lucerna se numără printre principalele culturi. Creșterea bovinelor și avicultura sunt, de asemenea, încurajate de guvern, în timp ce cămilele și caii sunt crescuți pentru curse. Apele din ce în ce mai poluate ale golfului, cauzate în principal de deversările de la instalațiile petroliere kuweitiene din timpul Războiului din Golful Persic, au distrus viața marină valoroasă din punct de vedere economic (în special creveții), care erau importante pentru industria pescuitului. Pescuitul a rămas în mare parte neexploatat, în ciuda unor încercări ale guvernului de a privatiza și moderniza industria pentru a o aduce la un nivel asemănător cu cea din alte economii mondiale.

Producția de petrol a Bahreinului a fost întotdeauna mică în comparație cu standardele Orientului Mijlociu, iar rafinarea țițeiului importat din Arabia Saudită a avut o importanță mult mai mare de când au fost descoperite vaste câmpuri petroliere pe continent; în 1998, Bapco a început un proiect major de modernizare a rafinăriei sale. Singurul câmp petrolifer din Bahrain, “Al-Baḥrayn” (cunoscut și sub numele de Awali), se epuizează rapid. Cu toate acestea, mai multe companii petroliere au primit drepturi de explorare din partea guvernului. Rezervele de gaze naturale offshore ale țării sunt ceva mai substanțiale. Resursele și producția de petrol și gaze naturale sunt naționalizate, dar în anii ‘90 guvernul a început să încurajeze investițiile străine în acest sector.

Principalul import al Bahreinului este reprezentat de petrolul brut adus prin conducte submarine din Arabia Saudită pentru a fi rafinat. Alte importuri importante sunt reprezentate de mașini, alimente și produse chimice. Principalele exporturi sunt produsele petroliere rafinate și produsele din aluminiu, dar și fierul. Arabia Saudită este principalul partener comercial, iar Emiratele Arabe Unite, Statele Unite și Japonia sunt, de asemenea, parteneri importanți.

Servicii, transport și telecomunicații

Serviciile, inclusiv administrația publică, apărarea și comerțul, angajează aproximativ trei cincimi din forța de muncă din Bahrain și reprezintă, de asemenea, aproximativ trei cincimi din produsul intern brut (PIB). Sectorul serviciilor, în special turismul, este domeniul cu cea mai rapidă creștere a economiei.

Turismul este promovat în mod activ de către guvern și, datorită climei blânde și locației sale pitorești, țara este o destinație turistică în creștere. Călătorii din alte țări mai conservatoare din Golful Persic, din care vin cel mai mare număr de vizitatori, sunt atrași de societatea liberală din Bahrain. Vizitatorii din afara regiunii vizitează Bahrainul pentru climatul țării și pentru a experimenta bogăția sa culturală unică.

Insula Bahrein are un sistem excelent de drumuri asfaltate, iar legăturile sale cu insulele Al-Muḥarraq și Sitrah și cu Arabia Saudită facilitează călătoriile. Nu există căi ferate, dar principalele orașe și sate sunt bine deservite de servicii de autobuz și taxi; o mare parte dintre rezidenți dețin, de asemenea, autovehicule. Aeroportul Internațional Bahrain de pe insula Al-Muḥarraq este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Orientul Mijlociu și este deservit de majoritatea companiilor aeriene internaționale importante. Manama este sediul central al Gulf Air, inițial o societate mixtă între Bahrain, Oman, Qatar și Emiratele Arabe Unite, dar care în prezent este deținută exclusiv de guvernul Bahrainului. Navele cu aburi efectuează servicii regulate din Bahrain către alte porturi din Golf și către Pakistan și India.

Bahrain Telecommunications Company (Batelco), înființată în 1981, deservește nevoile țării în materie de telefonie, telefonie fără fir, comunicații de date și internet, fie direct, fie prin intermediul filialelor sale. Prin intermediul Batelco, Bahrainul s-a promovat ca un centru regional de telecomunicații, conectând țările din regiunea Golfului cu lumea întreagă. În 1998, Batelco a inaugurat o rețea submarină de cabluri de fibră optică care leagă Bahrainul, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite.

În 2022, se estimează că Bahrainul a înregistrat un PIB pe cap de locuitor ajustat la PPS de 57.921 de dolari și este clasificat ca o țară cu venituri ridicate, asigurându-și astfel un loc în topul economiilor mondiale bogate. Din cauza pandemiei Covid-19, PIB-ul țării s-a contractat cu 4,9% în 2020. Apoi, economia a cunoscut o revenire în 2021, cu o rată de creștere de 2,2%, urmată de o creștere preconizată de 3,4% în 2022. Prin urmare, se consideră că producția s-a situat cu 0,5% peste nivelurile din 2019 în 2022.

Politica Bahrainului, una dintre cele mai progresiste state din Orientul Mijlociu

Începând cu secolul al XVIII-lea, capul Āl Khalīfah, familia conducătoare a țării, a primit titlul de emir. Constituția promulgată în 2002 a stabilit Bahrainul drept o monarhie constituțională ereditară, al cărei șef de stat este acum intitulat rege. În conformitate cu noua constituție, executivul este compus dintr-un prim-ministru, care este șeful guvernului, și un Consiliu de Miniștri, toți fiind numiți de rege. Ramura legislativă este formată din două camere: un Consiliu Consultativ cu 40 de membri, numit tot de rege, și o Cameră a Deputaților cu 40 de membri, aleasă prin sufragiu universal al adulților. Membrii ambelor organisme deliberative au mandate de patru ani. O constituție anterioară (1973) a creat o Adunare Națională compusă din membri numiți și alții aleși prin vot popular, dar, după o perioadă de neliniște sindicală și agitație politică, adunarea a fost dizolvată de emir în 1975. Reprezentarea publică a revenit atunci la sistemul tradițional arab și islamic al unui majlis (consiliu), prin intermediul căruia cetățenii și alți rezidenți prezentau petiții direct emirului. În 1993, emirul a creat Consiliul Consultativ, în care au fost numite primele femei în 2000.

Vârsta de vot este de 20 de ani. Femeile, pe lângă dreptul de vot, pot candida la alegerile locale și naționale. Partidele politice de facto funcționează ca societăți politice licențiate (jamʿiyyāt), cărora li se permite să propună candidați pentru alegeri, să facă campanie electorală în cadrul acestor alegeri și să formeze blocuri de vot în cadrul legislativului. Societățile politice nu pot fi formate pe o platformă religioasă și nici nu li se permite să reprezinte o anumită sectă. Al-Wefaq, una dintre cele mai influente societăți politice, a fost populară în rândul majorității șiiteʿi și a inclus clerici șiiteʿi în poziții de conducere, dar a funcționat pe o platformă care s-a axat mai degrabă pe reforma politică decât pe sectă. Cu toate acestea, societatea a fost dizolvată în 2016, după ce o nouă lege a interzis participarea politică a figurilor religioase. Waʿad, o societate politică angajată în favoarea democrației liberale, a fost, de asemenea, interzisă în 2017, după ce un tribunal a constatat că a încălcat legea prin unele dintre expresiile sale de disidență.

Sistemul juridic din Bahrain se bazează pe legea islamică (Sharīʿah) și pe drept comun (sistemul judiciar englezesc). Cea mai înaltă instanță din țară este Înalta Curte de Apel Civilă și există tribunale separate pentru membrii sectelor sunnită și shiʿi. Când familia regală s-a confruntat în anii 1990 cu neliniști tot mai mari din partea protestatarilor, predominant musulmani Shiʿi, care cereau restaurarea constituției, a fost înființată o instanță specială pentru a urmări în justiție disidenții.

Participarea în armată este voluntară, iar bărbații pot intra în serviciu de la vârsta de 15 ani. Țara menține o forță militară și de poliție mare în raport cu populația sa. În 1991, în urma Războiului din Golful Persic, Bahrain a semnat un acord de cooperare în domeniul apărării cu Statele Unite. Bahrainul este cartierul general al Flotei a cincea a marinei americane. Regatul Unit menține o mică prezență militară. Ca parte a Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), Bahrainul participă la coordonarea securității cu alte țări din regiune; prima desfășurare a Forței Scutul Peninsulei a CCG a avut loc în Bahrain în timpul protestelor Primăverii Arabe din 2011.

Sistemul educațional și medical din Bahrain

Sistemul de învățământ public din Bahrain, înființat în 1932, este cel mai vechi din Peninsula Arabică. Învățământul public este gratuit atât pentru băieți, cât și pentru fete la nivel primar, intermediar și secundar și este obligatoriu pentru toți copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Sunt disponibile, de asemenea, școli private și religioase. Universitatea din Bahrain, Universitatea din Golful Arabiei și Colegiul de Științe ale Sănătății sunt instituții de învățământ superior. Marea majoritate a populației este alfabetizată, iar Bahrainul are cea mai mare rată de alfabetizare a femeilor din Golful Persic.

Asistența medicală este extinsă și gratuită și există prevederi pentru majoritatea formelor de securitate socială: pensii, indemnizații de boală, compensații pentru accidente de muncă, indemnizații de șomaj, indemnizații de maternitate și alocații familiale. De asemenea, guvernul sponsorizează proiecte de locuințe publice care sunt finanțate parțial de vecinii săi din Golf.

Viața cotidiană și obiceiurile sociale din Bahrain

Sărbătorile oficiale din Bahrain sunt, în general, aceleași cu cele observate în majoritatea țărilor musulmane. Acestea includ cele două festivaluri, Eid al-Fitr și Eid al-Adha, ziua de naștere a Profetului Mahomed și, mai recent, sărbătorirea ʿĀshūrā în rândul șiiților din țară.

Îmbrăcămintea în stil occidental este obișnuită în Bahrain, deși unii bărbați încă poartă thawb-ul tradițional (tunica lungă) și kaffiyeh-ul (pânză albă pentru cap), legată la locul ei de un cordon negru din păr de cămilă, cunoscut sub numele de ʿiqāl, acesta din urmă fiind adesea mai ornamentat, în special în rândul elitei politice. Regulile vestimentare pentru femei sunt relaxate în comparație cu standardele regionale, mai conservatoare, deși femeile din zonele rurale și cele din comunitățile conservatoare din orașe poartă în continuare vălul (ḥijāb) și o mantie lungă tradițională cunoscută sub numele de ʿabāyah.

Cafeaua este o parte importantă a vieții sociale. Cafenelele sunt locuri de întâlnire populare, iar cafeaua este oferită ca semn de ospitalitate. Aceasta este adesea aromată cu cardamom și șofran. Bucătăria din Bahrein conține în mod obișnuit pește, creveți, carne, orez și curmale. Machbous este o mâncare tradițională populară din pește sau carne servită cu orez. Alte mâncăruri tipice includ muḥammar, orez brun dulce cu zahăr sau curmale, și shāwarmah, miel, vită sau pui prăjit la proțap.

Instituții culturale

Bahrainul are mai multe muzee, printre care Muzeul Național Bahrain și Beit al-Qurʾān, care găzduiește o colecție mare de Qurʾāns, unele datând din secolul al VII-lea. Există, de asemenea, muzee dedicate istoriei producției de petrol și scufundărilor pentru perle, precum și mai multe galerii de artă. Ministerul Educației din Bahrain întreține o rețea de biblioteci publice, dintre care cea mai veche, în Manama, a fost deschisă în 1946. Emiratul întreține, de asemenea, una dintre principalele zone de conservare a faunei sălbatice din regiunea Golfului Persic, Parcul Al-Areen, care adăpostește mamifere indigene precum oryxul și gazela și este vizitat de numeroase specii de păsări acvatice.

Fotbalul este cel mai popular sport modern, în timp ce cursele de cai rămân o pasiune națională. Peste 20 de tipuri de cai arabi sunt crescuți pe insule, iar cursele au loc săptămânal pe marele hipodrom al insulei Bahrain, care are o capacitate de aproximativ 10.000 de spectatori. Sporturile tradiționale, cum ar fi șoimăritul și vânătoarea de gazele și iepuri, sunt încă practicate de către cei mai bogați din Bahrain, iar cursele de cămile sunt un divertisment public popular. Țara a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de vară în 1984 și nu a participat la Jocurile de iarnă.

Istoria politicii și economiei Bahrainului

Bahrainul a fost locuit încă din preistorie, iar câteva mii de morminte din partea de nord a insulei principale datează probabil din perioada sumeriană a mileniului III î.Hr. Insula a fost sediul vechiului Dilmun (Telmun), un centru comercial prosper care făcea legătura între Sumer și valea Indusului în jurul anului 2000 î.Hr. Arhipelagul a fost menționat de geografii și istoricii persani, greci și romani. A fost arab și musulman de la cucerirea musulmană din secolul al VII-lea d.Hr., deși a fost condus de portughezi între 1521 și 1602 și de persani între 1602 și 1783. Din 1783 a fost condus de șeici din familia Khalīfah, originară din provincia Al-Ḥasā din Arabia.

De mai multe ori în secolul al XIX-lea, britanicii au intervenit pentru a suprima războaiele și pirateria și pentru a împiedica stabilirea unor sfere de influență egipteană, persană, germană sau rusă. Primul tratat între Bahrein și Marea Britanie a fost semnat în 1820, deși statutul de țară protejată de Marea Britanie datează din 1861, odată cu încheierea unui tratat prin care șeicul a fost de acord să se abțină de la „continuarea războiului, piraterie sau sclavie”. Astfel, Marea Britanie și-a asumat responsabilitatea pentru apărarea Bahrainului și pentru conducerea relațiilor sale cu alte mari puteri. În 1947, protectoratul a devenit pentru scurt timp responsabilitatea guvernului Indiei Britanice, care avea atât interese comerciale, cât și strategice în Golful Persic, dar a revenit Marii Britanii în urma independenței Indiei. Până în 1970, guvernul Iranului a avansat periodic pretenții de suveranitate asupra Bahrainului, dar acestea au fost respinse.

Decizia Marii Britanii de a-și retrage toate forțele din golf în 1968 l-a determinat pe șeicul ʿIsa ibn Salman Al Khalifah să proclame independența Bahrainului în august 1971. A fost semnat un tratat de prietenie cu Regatul Unit, punând capăt statutului Bahrainului de protectorat britanic, iar șeicul ʿIsa a fost desemnat emir. Bahrainul a devenit apoi membru al Organizației Națiunilor Unite și al Ligii Arabe.

Relații interne și externe cu alte state de la independență încoace

După independență, tensiunile au crescut între populația predominant șiităʿi și conducerea sunnită, în special în urma revoluției din 1979 din Iran. Tulburările politice au fost alimentate de nemulțumirile economice și sociale legate de scăderea prețurilor și a producției de petrol, de reducerea cheltuielilor publice și de discriminarea continuă împotriva populației majoritar șiiteʿi.

În 1981, Bahrainul s-a alăturat altor cinci state arabe din Golf pentru a forma Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), care a dus la un comerț mai liber și la legături economice și de apărare mai strânse. În timpul Războiului din Golful Persic (1990-1991), Bahrainul și-a pus portul și aerodromurile la dispoziția forțelor coaliției care au alungat forțele irakiene din Kuweit. Deși mai moderat decât Arabia Saudită, Bahrainul a urmat, în general, exemplul acestei țări în majoritatea deciziilor de politică externă. Construcția șoselei care leagă Bahrainul de Arabia Saudită a consolidat relațiile bilaterale și apărarea regională și a ajutat ambele țări din punct de vedere economic și politic. Bahrainul a menținut relații relativ bune cu Statele Unite și a continuat să găzduiască Flota a cincea a marinei americane.

Legăturile Iranului cu comunitatea șiităʿi a țării, pretențiile sale teritoriale asupra insulei și nemulțumirea sa față de prezența americană în Bahrain au contribuit la tensionarea relațiilor dintre acesta și statul insular. Rezolvarea, în 2001, a disputei dintre Bahrain și Qatar cu privire la Insulele Ḥawār a îmbunătățit relațiile lor, care deja se încălzeau.

1999-2010: Reformele șeicului Hamad ibn ʿIsa Al Khalifah

Șeicul Hamad ibn ʿIsa Al Khalifah, care a preluat puterea la moartea tatălui său în martie 1999, a eliberat o serie de dizidenți șiiʿi și alte persoane încarcerate în cursul aceluiași an, în încercarea de a reduce tensiunile. Aceste schimbări au condus în 2001 la un referendum, susținut în mare parte de către Bahrainieni, care a ratificat Carta de acțiune națională. Carta a fost urmată, în 2002, de promulgarea unei noi constituții care a instituit o monarhie constituțională în Bahrain, a cerut egalitatea între sunniți și șiiți și a garantat drepturi civile și de proprietate pentru toți cetățenii.

Primele alegeri municipale și parlamentare din ultimele decenii au avut loc în mai și, respectiv, octombrie 2002. Alegerile municipale au marcat prima dată când candidații de sex feminin au putut candida la funcții publice. La alegerile parlamentare din octombrie, nicio femeie nu a fost aleasă în camera inferioară a parlamentului bicameral, deși unele au fost numite în camera superioară. La alegerile din 2006, Bahrainul a ales pentru prima dată o femeie în parlament. Partidul islamist șiitʿi al-Wefaq, cunoscut pentru criticile sale la adresa guvernului dominat de sunniți, a devenit cel mai mare partid din camera inferioară în același an, deși coaliția sa a rămas la câteva locuri de o majoritate.

Ratele șomajului erau printre cele mai ridicate din regiunea Golfului și reprezentau o preocupare specială în rândul tinerilor din țară. În 2009, sponsorizarea lucrătorilor expatriați a fost redusă, o inițiativă menită să abordeze problema șomajului în rândul nativilor din Bahrain. În 2008, regele Hamad a inițiat un nou plan de diversificare economică menit să reducă dependența de petrol și să sporească veniturile disponibile ale cetățenilor din Bahrain. Cu industria turismului de afaceri și de agrement, cu instalațiile de prelucrare a aluminiului, cu industria construcțiilor navale și a reparațiilor navale și cu promovarea Bahrainului ca centru al sistemului bancar islamic, țara, la sfârșitul primului deceniu al secolului XXI, părea bine plasată pentru a prospera într-o eră post-petrol.

2011: Protestele Primăverii arabe

Cu toate acestea, în pofida schimbărilor politice și economice din ultimul deceniu, a existat o nemulțumire față de ritmul progreselor în aceste domenii. În februarie 2011, după ce demonstrațiile în masă de la începutul anului l-au forțat pe președintele Zine al-Abidine Ben Ali să părăsească puterea în Tunisia și pe președintele Hosni Mubarak în Egipt, mii de protestatari din Bahrain s-au adunat la Manama pentru a cere reforme politice și economice, inclusiv o nouă constituție, crearea unui parlament mai reprezentativ și eliberarea prizonierilor politici. Cei mai mulți dintre protestatari aparțineau marii comunități șiiʿi din Bahrain, care s-a plâns adesea de discriminare din partea familiei regale sunnite din Bahrain și a guvernului dominat de sunniți. Doi protestatari au fost uciși de poliție în primele două zile de proteste, alimentând furia mulțimii. În urma morții protestatarilor, regele Hamad a ținut un discurs televizat în care și-a exprimat regretul pentru moartea protestatarilor și a promis că va continua tendința actuală de reformă, începută odată cu instituirea unei monarhii constituționale în 2002. Când demonstrațiile au continuat, poliția din Bahrain a organizat o represiune violentă, atacând tabăra protestatarilor din centrul orașului Manama cu gaze lacrimogene și muniție de cauciuc. Mai mulți protestatari au fost uciși și sute au fost răniți.

Protestele au izbucnit din nou în luna martie, ciocnirile dintre protestatari și poliția antirevoltă provocând perturbări în Manama. Pe 14 martie, o forță de securitate a Consiliului de Cooperare al Golfului, formată din aproximativ 1.000 de soldați din Arabia Saudită și 500 de polițiști din Emiratele Arabe Unite, a intrat în țară prin pasajul Regele Fahd care leagă Bahrainul de Arabia Saudită. Guvernul din Bahrain a anunțat că a invitat această forță pentru a menține ordinea publică. Cu toate acestea, membrii opoziției au obiectat, condamnând mișcarea ca fiind echivalentă cu o invazie străină. La 15 martie, regele Hamad a declarat stare de urgență, deoarece confruntările au continuat.

În urma acestei declarații, forțele de securitate din Bahrain au luat din nou măsuri represive, folosind gloanțe de cauciuc, gaze lacrimogene și muniție reală pentru a evacua protestatarii din tabăra lor principală din Piața Perlelor și din alte zone din centrul orașului Manama. Au existat rapoarte conform cărora forțele de securitate din Bahrain au preluat controlul asupra spitalelor din Manama, atacând lucrătorii medicali și împiedicând protestatarii răniți să primească tratament. Mai mulți lideri ai mișcărilor de protest au fost arestați în raidurile de peste noapte. La 18 martie, după ce a evacuat demonstranții din Piața Perlei, guvernul a demolat un monument înalt din centrul pieței, care devenise un simbol al mișcării de protest. Răspunsul agresiv al guvernului s-a dovedit eficient în descurajarea altor proteste în masă, dar ciocniri mai mici între forțele de securitate și demonstranți au continuat în jurul insulei.

În urma tulburărilor, guvernul din Bahrain a lansat o amplă campanie pentru a reafirma autoritatea forțelor de securitate și pentru a-i intimida pe cei considerați a fi responsabili de proteste. Forțele de securitate au efectuat raiduri la domiciliile susținătorilor opoziției și ale activiștilor pentru drepturile omului, plasându-i adesea în detenție secretă. Unii dintre deținuți au fost judecați rapid în instanțe militare. În plus, mii de lucrători suspectați că au participat la proteste au fost concediați de la locul de muncă. Campania de securitate din Bahrain a vizat, de asemenea, lucrătorii medicali din Bahrain, reținând un număr de medici, asistente medicale și paramedici despre care se crede că au tratat protestatarii răniți. La 8 mai, regele Hamad a dat ordinul de ridicare a stării de urgență, în vigoare din 15 martie, la 1 iunie. Forțele CCG ar fi început să părăsească țara la scurt timp după aceea.

Odată ce guvernul din Bahrain a fost convins că amenințarea unor noi proteste în masă a trecut, a început să facă gesturi de conciliere. Primul dintre acestea a fost o conferință de reconciliere națională convocată de regele Hamad în iulie 2011. Liderii opoziției și-au exprimat îndoiala că reformele semnificative ar putea fi realizate prin intermediul unui dialog sponsorizat de guvern; aceste îndoieli au fost confirmate atunci când guvernul a umplut conferința cu susținători, relegând delegația opoziției la o prezență simbolică, și a omis de pe ordinea de zi principalele cereri ale opoziției.

Regele Hamad a anunțat, de asemenea, că va comanda o anchetă independentă privind răspunsul guvernului la proteste, care va fi efectuată de o echipă de experți juridici internaționali. Raportul, publicat în noiembrie 2011, a concluzionat că guvernul din Bahrain a folosit forța excesivă pentru a reprima protestele și că unii deținuți au fost torturați în timp ce se aflau în custodia forțelor de securitate. În plus, raportul a respins afirmațiile susținătorilor guvernului din Bahrain potrivit cărora guvernul iranian ar fi jucat un rol în alimentarea tulburărilor.

Regele a acceptat aceste concluzii, iar o comisie a fost formată pentru a pune în aplicare recomandările din raport. Guvernul a pus în aplicare unele dintre acțiunile recomandate, cum ar fi repunerea în funcție a multora dintre lucrătorii concediați din motive politice și elaborarea unor planuri de reconstrucție a unui număr de clădiri religioase șiiteʿi care fuseseră demolate în timpul revoltei. De asemenea, a introdus unele măsuri noi pentru a spori supravegherea și responsabilitatea forțelor de securitate. Cu toate acestea, toți înalții funcționari responsabili de represiune au rămas în posturile lor, iar guvernul a continuat multe dintre practicile abuzive detaliate în raport, inclusiv încarcerarea activiștilor opoziției.

După 2011: Lupta cu opoziția

În mai 2012, regele Hamad a adus o serie de modificări constituției menite să sporească rolul parlamentului în guvernare. Opoziția a respins modificările ca fiind lipsite de consecințe și și-a reiterat cererile de a avea un parlament ales în totalitate, ales prin alegeri corecte. Furia antiguvernamentală a continuat să mocnească; confruntările regulate dintre poliție și protestatari au determinat guvernul să impună o nouă interdicție privind demonstrațiile publice în octombrie.

În februarie 2013, procesul de reconciliere națională început în 2011 a fost reluat pentru scurt timp, dar nu a înregistrat niciun progres în vederea soluționării conflictului; cele două părți nu au reușit nici măcar să se pună de acord asupra unei agende de discuții. Grupurile de opoziție șiiteʿi s-au retras în septembrie, după ce un lider proeminent al opoziției a fost arestat, iar guvernul a suspendat în mod oficial discuțiile în ianuarie 2014. Grupurile de opoziție au boicotat alegerile parlamentare și municipale de la sfârșitul anului.

În anii care au urmat, guvernul a continuat să reprime opoziția. Principalul grup de opoziție, partidul islamist șiitʿi al-Wefaq, a fost dizolvat de guvern în 2016, la fel ca și Waʿad, un partid secular de stânga, în 2017. Mii de disidenți guvernamentali au fost încarcerați și sute au fost decăzuți din cetățenie, inclusiv popularul cleric Sheikh ʿĪsā Qāsim. Mulți membri ai opoziției au fost condamnați la închisoare pe viață sub acuzația de spionaj pentru actori străini, inclusiv liderul al-Wefaq, șeicul ʿAlī Salmān.

Între timp, prețurile scăzute ale petrolului au dus la o criză a datoriilor în Bahrain. În 2018, vecinii Bahrainului, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweit, au oferit regatului un pachet de ajutor de 10 miliarde de dolari pe cinci ani în schimbul implementării de către Bahrain a unor reforme fiscale. În același an, Bahrainul a publicat un plan fiscal menit să elimine deficitul până în 2022. De asemenea, a înființat un birou de impozitare și, în 2019, a implementat o taxă regională pe valoarea adăugată care fusese deja adoptată de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Cu toate acestea, repercusiunile economice ale pandemiei COVID-19, care a afectat întreaga economie mondială, au făcut ca deficitul să se dubleze în prima jumătate a anului 2020.