Totul despre politica, populația și economia Regatului Unit! Țara cu cele mai multe colonii din întreaga lume

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, pe numele său oficial, este una dintre cele mai puternice state din lume, cu o istorie faimoasă, complicată, dar și extrem de controversată. A șasea economie mondială, Regatul Unit face parte din țările de influență ale Europei și a continuat, de-a lungul anilor, să se mențină în fruntea procesului de dezvoltare pe plan global. 

Regatul Unit cuprinde întreaga insulă a Marii Britanii, care acoperă Anglia, Țara Galilor și Scoția, precum și partea de nord a insulei Irlanda. Denumirea de Marea Britanie este uneori folosită pentru a se referi la Regatul Unit în ansamblu. Capitala țării este Londra, care se numără printre cele mai importante centre comerciale, financiare și culturale din lume. 

Regatul Unit a adus contribuții semnificative la economia mondială, în special în domeniul tehnologiei și al industriei. Cu toate acestea, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, cele mai importante „exporturi” ale Regatului Unit au fost cele culturale, inclusiv literatura, teatrul, filmul, televiziunea și muzica populară, care au o bază în toate părțile țării. Poate că cel mai mare „produs de export” al Marii Britanii a fost chiar limba engleză, vorbită acum în toate colțurile lumii, fiind unul dintre principalele mijloace internaționale de schimb cultural și economic. 

Regatul Unit păstrează legături cu părți ale fostului său imperiu prin intermediul Comunității Națiunilor Unite (în engleză: Commonwealth). De asemenea, țara europeană beneficiază de legături istorice și culturale cu Statele Unite și este membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). În plus, Regatul Unit a devenit membru al Uniunii Europene în 1973. Cu toate acestea, mulți britanici au fost uneori reticenți față de ceilalți membrii ai UE, ținând la sentimentele marelui prim-ministru din timpul ultimului război, Winston Churchill, care a remarcat răspicat: „Nu vedem decât bine și speranță într-o comunitate europeană mai bogată, mai liberă și mai mulțumită. Dar noi avem propriul nostru vis și propria noastră sarcină. Suntem alături de Europa, dar nu facem parte din ea. Suntem legați, dar nu și cuprinși. Suntem interesați și asociați, dar nu absorbiți.” 

Într-adevăr, în iunie 2016, în cadrul unui referendum privind rămânerea Regatului Unit în UE, 52% dintre alegătorii britanici au ales să iasă din blocul comunitar al țărilor Europei. După multe negocieri, mai multe prelungiri ale termenului limită, disensiuni politice interne prelungite și două schimbări de prim-ministru, s-a ajuns la un acord privind „Brexit” (ieșirea Marii Britanii din UE) care a mulțumit atât UE, cât și majoritatea Parlamentului. Astfel, la 31 ianuarie 2020, Regatul Unit va deveni prima țară care se va fi retras din UE. 

Populația Regatului Unit 

De secole, oamenii au migrat în insulele britanice din multe părți ale lumii, unii pentru a evita persecuțiile politice sau religioase, alții pentru a găsi un mod de viață mai bun sau pentru a scăpa de sărăcie. În timpurile istorice, migranții din Europa continentală s-au alăturat populației indigene din Marea Britanie în timpul Imperiului Roman și în timpul invaziilor anglilor, saxonilor, iuților, danezilor și normanzilor. Irlandezii s-au așezat de mult timp în comunități în Marea Britanie. Mulți evrei au sosit în Marea Britanie spre sfârșitul secolului al XIX-lea și în anii 1930, când au început să fugă de persecuțiile, pe atunci minore, pe care le sufereau în țările acaparate de regimuri din ce în ce mai extremiste. 

După 1945, un număr mare de alți refugiați europeni s-au stabilit în această țară. Marile comunități de imigranți din Indiile de Vest și Asia de Sud datează din anii 1950 și 1960. De atunci, zeci de comunități etnice s-au refugiat în Marea Britanie, datorită caracterului liberal al țării și al statutului de economie mondială. Regatul Unit este, fără doar și poate, una dintre cele mai diversificate state dintre țările Europei, cu Londra în vârful orașelor cu cea mai mixtă populație de pe continent. 

Cultura britanică păstrează variațiile regionale, deși acestea s-au atenuat de-a lungul timpului. Cu toate acestea, identitățile culturale ale nord-irlandezilor, scoțienilor, galezilor și cornishilor, ca să nu mai vorbim de rivalitatea dintre un nordist și un sudist din Țara Galilor sau dintre un scoțian din Highland (zona munților) și un scoțian din Lowland (zona joasă), sunt la fel de distincte ca și identitățile geografice evidente ale acestor părți din zona munților. 

Tendințe demografice  

Populația Regatului Unit a crescut cel puțin din 1086, data publicării Domesday Book, care oferă cea mai veche estimare rezonabilă a populației Angliei (studiul nu a acoperit și alte zone). Această creștere a continuat în ciuda unor recesiuni, dintre care cea mai gravă a fost de departe Moartea Neagră de la mijlocul secolului al XIV-lea, în care se estimează că a murit aproximativ o treime din populație.  

Cu toate acestea, există puține informații concrete cu privire la ratele de natalitate sau de mortalitate, imigrație sau emigrație până în 1801, data primului recensământ oficial. Se presupune că o populație de aproximativ trei milioane de locuitori trăia în ceea ce a devenit Regatul Unit la sfârșitul secolului al XI-lea și că această cifră a crescut la aproximativ 12 milioane până în 1801. Această rată de creștere lentă, spre deosebire de cea din timpurile mai moderne, a rezultat în principal din combinația dintre o rată de natalitate ridicată și o rată de mortalitate aproape la fel de ridicată. 

Se estimează că, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, trei sferturi dintre copiii născuți în Londra au murit înainte de a ajunge la pubertate. În ciuda condițiilor de trai îngrozitoare pe care le-a produs, Revoluția industrială a dus la o accelerare a ratei natalității. Treptat, mai multe cunoștințe medicale, o nutriție îmbunătățită și preocuparea pentru sănătatea publică care au caracterizat secolele al XIX-lea și al XX-lea au dus la o rată mai mică a mortalității și la o creștere generală a populației, chiar dacă rata natalității a început să scadă. 

Începând cu anii 1930, populația a cunoscut un ciclu complet în modelul său de creștere. O rată scăzută de creștere în anii 1930 a fost urmată de un boom al căsătoriilor după cel de-al Doilea Război Mondial, care a accelerat rata de creștere, culminând cu un vârf la mijlocul anilor 1960. După 1964, o scădere considerabilă a ratei natalității a dus la un declin dramatic al creșterii, cu un mic declin absolut al populației între 1974 și 1978. Cu toate acestea, creșterea modestă a populației a fost reluată în anii 1980, iar populația Regatului Unit a crescut de la 56 de milioane în 1980 la aproximativ 60 de milioane la sfârșitul secolului XX.  

Principala cauză a acestor schimbări bruște a fost natura neregulată a ratei natalității, cu interacțiunea a două tendințe opuse: pe de o parte, o scădere generală pe termen lung a fertilității și, pe de altă parte, o longevitate în creștere și o scădere a ratei mortalității. Astfel de procese au afectat, de asemenea, compoziția pe vârste a populației, care a îmbătrânit decisiv. S-a înregistrat o scădere a proporției de tineri și o creștere a proporției de persoane în vârstă, în special a celor de 85 de ani și peste. 

Cultura și tradițiile populației Regatului Unit 

Cultura engleză tinde să domine viața culturală formală a Regatului Unit, dar Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au adus, de asemenea, contribuții importante, la fel ca și culturile pe care colonialismul britanic le-a adus în contact cu patria. Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord participă pe deplin la cultura comună, dar păstrează și tradiții vii care au precedat uniunea politică cu Anglia. 

Tradițiile culturale ale Regatului Unit reflectă eterogenitatea țării și importanța sa centrală în afacerile mondiale din ultimele secole. Fiecare parte constitutivă a Regatului Unit, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, își păstrează propriile obiceiuri, tradiții, bucătării și festivaluri unice. Mai mult, pe măsură ce imperiul britanic acapara întreaga lume, Marea Britanie a devenit un punct focal al imigrației, în special după independența coloniilor sale, din posesiunile sale coloniale. Ca urmare, imigranți din toate colțurile lumii au intrat în Regatul Unit și s-au stabilit în întreaga țară, lăsând amprente de neșters asupra culturii britanice.  

 

Astfel, la începutul secolului al XXI-lea, obiceiurile străvechi englezești, irlandeze, scoțiene și galeze se aflau alături de bogatele tradiții ale imigranților afro-caribieni, asiatici și musulmani, plasând Regatul Unit printre cele mai cosmopolite și diverse țări din lume. 

Britanicii nu numai că sunt diferiți din punct de vedere etnic, dar au și un set de etichete sociale care sunt considerate foarte importante în ceea ce privește cultura britanică. Aceștia consideră că manierele politicoase sunt imperative, deoarece britanicii, în special englezii, sunt renumiți pentru povestea lor istorică în ceea ce privește modul în care oamenii vorbesc, gesturile, oportunitatea, precum și politețea. Potrivit Oxford English Dictionary, eticheta este semnul sau codul obișnuit al bunelor maniere într-un grup sau între persoane dintr-o anumită profesie sau societate. 

Marea Britanie este plină de diverse tipuri de tradiții. Acestea există de sute de ani. Atunci când majoritatea oamenilor se gândesc la Marea Britanie, se gândesc la mâncarea de Fish and Chips (Pește cu cartofi pai), la consumul de ceai și la purtarea pălăriilor de tip bowler. Există mult mai mult decât atât. 

Ziua Sfântului Gheorghe este una dintre cele mai importante zile pentru Anglia. Este cunoscută ca fiind ziua lor națională. Pe 23 aprilie se sărbătorește ziua Sfântului Gheorghe, sfântul patron al Angliei, care a protestat împotriva torturii creștinilor de către romani și a fost ucis din cauza convingerilor sale. 

Atunci când vorbim despre tradițiile britanice, este important să ne amintim dragostea specială pe care britanicii o au pentru animalele lor de companie.  Există, de asemenea, un număr vast de organizații de îngrijire a animalelor în Marea Britanie, RSPCA fiind cea mai cunoscută. 

Grădinile, peluzele și straturile de flori sunt o parte foarte importantă a societății britanice. Grădinăritul este una dintre distracțiile preferate ale britanicilor. Luna mai este, în mod tradițional, perioada în care britanicii sărbătoresc festivalul florilor. Orașul Chelsea le urează bun venit tuturor oaspeților pentru a vedea grădini uimitoare și diverse compoziții florale. Această sărbătoare este atât de populară încât, de-a lungul anilor, s-a transformat într-un adevărat spectacol. 

Ora ceaiului, cunoscut și sub numele de „Ceaiul de după-amiază” sau „Ceaiul de la ora 5″, este o tradiție care vine direct din Anglia și constă în întâlnirea în familie sau între prieteni pentru a servi o ceașcă de ceai și a degusta câteva delicatese. Este un brunch destul de prietenos care are loc de obicei după-amiaza, în jurul orei 15:30 și 17:00. Tradiția englezilor de a servi ceaiul la ora 5 este un ritual elaborat, care a luat naștere în urmă cu ceva mai puțin de două secole în urmă. 

Obiceiul își are originea la sfârșitul secolului al XIX-lea, când ducesa de Bedford, Anna Maria, a decis să stabilească un moment de convivialitate cu prietenii săi spre sfârșitul după-amiezii pentru a discuta în timp ce ronțăiau câteva gustări. Într-adevăr, ducesa a considerat că timpul dintre prânz și cină era prea lung, astfel că Ceaiul de după-amiază este considerat ca fiind a treia masă a zilei în Regatul Unit. 

Impactul britanic asupra artei 

De la piesele lui William Shakespeare la faimoasele trupe de rock The Beatles și Queen, arta britanică a avut un impact extraordinar asupra culturii mondiale. Scriitori din fiecare parte a Regatului Unit, cărora li s-au alăturat imigranți din părți ale fostului Imperiu Britanic și din Comunitatea Națiunilor Unite (Commonwealth), au îmbogățit cu operele lor atât limba engleză, cât și literatura mondială. Studiourile, dramaturgii, regizorii și actorii britanici au fost pionieri remarcabili ai scenei și ecranului. 

Comedianții britanici au adus râsul la diverse audiențe și au fost imitați pe scară largă; compozitorii britanici și-au găsit ascultători devotați în întreaga lume, la fel ca și diverse grupuri pop contemporane și cântăreți-compozitori; iar filosofii britanici au avut o influență extraordinară în modelarea cursului cercetării științifice și morale. Din epoca medievală până în prezent, această extraordinară înflorire a artelor a fost încurajată la toate nivelurile societății. Patronajul regal timpuriu a jucat un rol important în dezvoltarea artelor în Marea Britanie, iar de la jumătatea secolului al XX-lea, guvernul britanic a făcut multe pentru a favoriza creșterea acestora. 

Economia Regatului Unit 

Economia Regatului Unit, comercial internațională, dezvoltată și extrem de independentă, a fost în fruntea revoluției industriale din secolul al XIX-lea. Țara a ieșit din cel de-al Doilea Război Mondial ca un învingător militar, dar cu un sector manufacturier extrem de slăbit. Redresarea postbelică a fost relativ lentă și a fost nevoie de aproape 40 de ani pentru o revenire, cu o stimulare suplimentară după 1973 ca urmare a apartenenței la Comunitatea Economică Europeană (succedată în cele din urmă de Uniunea Europeană [UE]), pentru ca economia Regatului Unit să își îmbunătățească semnificativ competitivitatea.  

În anii 1990, ratele de creștere economică s-au comparat favorabil cu cele ale altor țări industriale de top. Contribuția industriei prelucrătoare la produsul intern brut (PIB) a scăzut la aproximativ o cincime din total, serviciile fiind sursa celei mai mari creșteri. Principalele legături comerciale ale Regatului Unit s-au mutat de la fostul său imperiu la alți membri ai UE, care au ajuns să reprezinte mai mult de jumătate din comerțul cu bunuri tangibile. Statele Unite au rămas un partener comercial și de investiții important, iar Japonia a devenit, de asemenea, un investitor important în producția locală. Companiile americane și japoneze au ales adesea Regatul Unit ca bază de operațiuni dintre țările Europei. 

În anii 1980, guvernul conservator al lui Margaret Thatcher a urmărit privatizarea și deznaționalizarea corporațiilor deținute de stat care fuseseră naționalizate de guvernele anterioare. Privatizarea, însoțită de o amplă agitație sindicală, a dus la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă în mineritul cărbunelui și în sectoarele industriale grele. Deși s-a înregistrat o oarecare îmbunătățire a nivelului de trai la nivel național, în general, a existat o mai mare prosperitate în sud-estul țării, inclusiv în Londra, decât în regiunile puternic industrializate din West Midlands, nordul Angliei, Clydeside și Belfast, ale căror economii au avut de suferit în anii 1980.  

În timpul anilor 1980 și 1990, disparitatea veniturilor a crescut, de asemenea. Ratele șomajului și inflației s-au redus treptat, însă au rămas ridicate până la sfârșitul anilor ’90. Rolul țării ca important centru financiar mondial a rămas o sursă de putere economică. În plus, exploatarea gazelor naturale offshore din 1967 și a petrolului din 1975 în Marea Nordului a redus dependența de cărbune și de petrolul importat și a oferit un impuls asupra economiei Regatului Unit. 

Comerțul pentru economia Regatului Unit 

Comerțul a fost mult timp un element esențial pentru economia Regatului Unit. Valoarea totală a importurilor și exporturilor reprezintă aproape jumătate din PIB-ul țării. Volumul atât al exporturilor, cât și al importurilor din Regatul Unit a crescut constant în ultimii ani. Principalele exporturi britanice includ mașini, automobile și alte echipamente de transport, echipamente electrice și electronice (inclusiv calculatoare), produse chimice și petrol. Serviciile, în special serviciile financiare, reprezintă un alt export important și contribuie în mod pozitiv la balanța comercială a Marii Britanii. Țara importă aproximativ o zecime din produsele sale alimentare și aproximativ o treime din mașinile și echipamentele de transport. 

O pondere tot mai mare din comerțul Regatului Unit se realizează cu alte țări dezvoltate. Aderarea la Comunitatea Economică Europeană a provocat o reorientare majoră a fluxurilor comerciale. La începutul secolului XXI, aproximativ jumătate din totalul schimburilor comerciale se desfășurau cu partenerii Regatului Unit din țările Europei, deși Statele Unite au rămas cea mai mare piață de export a Regatului Unit și un furnizor important. Germania a fost principalul furnizor și a doua cea mai importantă piață de export. 

Balanța de plăți globală curentă a Regatului Unit (inclusiv comerțul cu servicii și plățile de transfer), care, din punct de vedere istoric, a fost în general favorabilă, a intrat în deficit de la mijlocul anilor 1980 până la sfârșitul anilor 1990, deoarece importurile vizibile (adică bunurile tangibile importate) au depășit exporturile vizibile. Între timp, au existat investiții considerabile în străinătate, iar veniturile din străinătate au crescut. Guvernul a sprijinit liberalizarea comerțului și a participat la organizațiile comerciale internaționale. Până la sfârșitul anilor 1990, creșterea constantă a exporturilor de bunuri și servicii și a veniturilor externe a avut un impact negativ asupra comerțului cu bunuri și servicii. 

Sectorul serviciilor pentru economia Regatului Unit 

Cea mai remarcabilă dezvoltare a economiei Regatului Unit a fost caracterizată de creșterea industriilor de servicii, care asigură în prezent aproximativ două treimi din PIB și trei sferturi din totalul locurilor de muncă. Acest lucru reflectă creșterea veniturilor personale reale, schimbările în modelele de cheltuieli de consum, precum și elaborarea și externalizarea din ce în ce mai mare a serviciilor de afaceri. Cu toate că unele servicii, de exemplu, transportul public, spălătoriile și cinematografele, au scăzut în favoarea bunurilor proprietate privată, cum ar fi automobilele, mașinile de spălat și televizoarele, acest lucru a stimulat creșterea cererii pentru serviciile conexe care distribuie, întrețin și repară astfel de produse.  

Alte industrii de servicii în creștere sunt hotelurile și serviciile de catering, transportul aerian și alte activități legate de petrecerea timpului liber, distribuția (în special comerțul) și finanțele. O creștere deosebit de rapidă a avut loc în cazul altor servicii de sprijinire a afacerilor, inclusiv sisteme și software de calcul, consultanță în management, publicitate și studii de piață, precum și furnizarea de facilități pentru expoziții și conferințe. Marea Britanie este, de asemenea, baza unora dintre cele mai importante case de licitații de artă din lume. 

Agricultura, silvicultura și pescuitul pentru economia Regatului Unit 

Regatul Unit este neobișnuit, chiar și în rândul țărilor Europei de Vest, prin proporția mică a populației ocupate (aproximativ 2%) angajate în agricultură. Datorită intensificării comerciale a randamentelor și a unui nivel ridicat de mecanizare, susținute inițial de politica națională și, ulterior, de Politica Agricolă Comună (PAC) a UE, producția unor produse agricole a depășit cererea în cea mai mare parte a perioadei în care Regatul Unit a făcut parte din Uniunea Europeană.  

Ocuparea forței de muncă în agricultură a scăzut treptat și, odată cu introducerea unor politici de reducere a excedentelor, este probabil ca această tendință să continue. S-au depus eforturi pentru a crea oportunități alternative de ocupare a forței de muncă în zonele rurale, unele dintre acestea fiind îndepărtate de orașe. Suprafața de teren utilizată pentru agricultură (aproximativ trei sferturi din total) a scăzut, de asemenea, iar ponderea terenurilor arabile a decăzut în favoarea pășunilor. 

Cele mai importante culturi agricole sunt grâul, orzul, ovăzul, sfecla de zahăr, cartofii și rapița. În timp ce proporții semnificative de grâu, orz și rapiță asigură hrana animalelor, o mare parte din restul este prelucrată pentru consumul uman prin măcinarea făinii (grâu), malț și distilare (orz) și producția de ulei vegetal (rapiță). Principalele produse animaliere provin de la bovine și viței, ovine și miei, porcine și păsări de curte. Regatul Unit a atins un nivel ridicat de autosuficiență în ceea ce privește principalele produse agricole, cu excepția zahărului și a brânzei. 

Aproximativ o zecime din suprafața Regatului Unit este dedicată silviculturii productive. Comisia pentru silvicultură, sprijinită de guvern, gestionează aproape jumătate din aceste păduri, iar restul se află în mâini private. Producția internă de lemn asigură mai puțin de o cincime din cererea din Regatul Unit. Majoritatea noilor plantații sunt de conifere în zonele montane, dar comisia încurajează plantarea de foioase acolo unde este cazul. 

Deși Regatul Unit este una dintre cele mai importante centre pescărești din țările Europei, industria a fost în declin pe termen lung. Limitele de pescuit au fost extinse la 370 km în largul mării la mijlocul anilor 1970 și, deoarece o parte semnificativă a zonei pescuite de membrii UE se află în apele britanice, capturile au fost reglementate la nivel comunitar în perioada în care Regatul Unit era membru al UE.  

Între timp, Regatul Unit a pierdut oportunitățile de a pescui în unele ape mai îndepărtate (de exemplu, cele din largul Islandei), iar acest lucru a redus capturile sale totale mai mult decât cele din țările Europei. În prezent, industria pescuitului din Regatul Unit furnizează doar jumătate din cererea totală a țării. Cei mai importanți pești debarcați sunt codul, eglefinul, macroul, merlanul și plătica, precum și crustaceele, inclusiv langustinele (langustinele), homarii, crabii și stridiile. Piscicultura estuarină, în principal de păstrăv și somon, s-a extins considerabil. 

Guvernul și societatea Regatului Unit

Regatul Unit este o monarhie constituțională și o democrație parlamentară. Șeful statului este regele sau regina în funcție, iar șeful guvernului este prim-ministrul, care este liderul partidului politic majoritar din Camera Comunelor. 

Constituția britanică este necodificată; este doar parțial scrisă și este flexibilă. Sursele sale de bază sunt legislația parlamentară și a Uniunii Europene, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile instanțelor de judecată. Chestiunile pentru care nu există o lege oficială, cum ar fi demisia unui guvern, urmează precedente (convenții) care pot fi dezvoltate sau modificate. Lucrările de autoritate, cum ar fi Lectures Introductory to the Study of the Law of the Constitution (1885) a lui Albert Venn Dicey, sunt, de asemenea, considerate parte a constituției. 

Principalele elemente ale guvernului sunt legislativul, executivul și sistemul judiciar. Există o oarecare suprapunere între aceste ramuri, deoarece nu există o separare formală a puterilor sau un sistem de control și echilibru. De exemplu, lordul cancelar era în mod tradițional un membru al tuturor celor trei ramuri, îndeplinind funcția de membru al cabinetului (ramura executivă), de lider al guvernului în Camera Lorzilor (ramura legislativă) și de șef al sistemului judiciar al țării (ramura judiciară).  

Cu toate acestea, reformele constituționale adoptate în 2005 (și intrate în vigoare în 2006) au lipsit biroul de majoritatea funcțiilor sale legislative și judiciare, aceste atribuții revenind lordului purtător de cuvânt și, respectiv, lordului șef al justiției. Această reformă a creat, de asemenea, Curtea Supremă, care, în octombrie 2009, a înlocuit Comitetul de Apel al Camerei Lorzilor ca instanță de ultimă instanță în sistemul juridic britanic. 

Suveranitatea este deținută de Parlament, care este format din monarh, în prezent regele Charles al III-lea, Camera Lorzilor, care este formată în principal din membri numiți, și Camera Comunelor, care este aleasă. Suveranitatea parlamentului este exprimată în actele sale legislative, care sunt obligatorii pentru toți, deși persoanele fizice pot contesta în instanță legalitatea oricărei acțiuni în temeiul unei legi specifice. În anumite circumstanțe, persoanele fizice pot solicita, de asemenea, protecție în temeiul legislației europene.  

Toată puterea politică aparține prim-ministrului și cabinetului, iar monarhul trebuie să acționeze la sfatul acestora. Prim-ministrul alege cabinetul dintre parlamentarii din partidul său politic. Majoritatea miniștrilor cabinetului sunt șefi de departamente guvernamentale. Autoritatea prim-ministrului a crescut în secolul al XX-lea și, singur sau împreună cu unul sau doi colegi, prim-ministrul a luat din ce în ce mai multe decizii care înainte erau luate de întregul cabinet. Cu toate acestea, prim-miniștrii au fost de multe ori înlăturați de cabinet și, în general, trebuie să aibă sprijinul acestuia pentru a-și exercita atribuțiile. 

Deoarece partidul majoritar în Camera Comunelor sprijină cabinetul, acesta exercită suveranitatea Parlamentului. Dreptul regal de veto nu a mai fost exercitat de la începutul secolului al XVIII-lea, iar puterea legislativă a Camerei Lorzilor a fost redusă în 1911 la dreptul de a amâna legislația. Cabinetul planifică și depune în fața Parlamentului toate proiectele de lege importante. Deși cabinetul controlează astfel aparatul legislativ, el este supus și Parlamentului; trebuie să își expună și să își apere politica în cadrul dezbaterilor, iar menținerea sa în funcție depinde de sprijinul Camerei Comunelor. 

Sistemul judiciar al Regatului Unit 

Sistemul judiciar al Regatului Unit este unic între țările Europei. Împreună cu alte patru foste colonii ale sale, dintre care și SUA, Marea Britanie folosește sistemul juridic de drept comun (Common Law), caracterizat prin cazurile judecate de un juriu și baza în jurisprudență. Recrutați din rândul avocaților de succes, judecătorii din Regatul Unit sunt numiți și practic inamovibili. Instanțele declară singure legea, dar tribunalele acceptă orice act al Parlamentului ca făcând parte din lege. Întrucât instanțele din Regatul Unit nu dețin puterea de control judiciar, nicio instanță nu poate declara o lege invalidă. 

O persoană acuzată este prezumată nevinovată până la dovedirea vinovăției. Instanțele aplică cu strictețe o lege a disprețului pentru a împiedica ziarele sau televiziunea să prejudicieze procesul acuzatului în fața unui juriu. Verdictele în cauzele penale se bazează pe votul majoritar al juriului (în Scoția, o majoritate simplă, iar în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, cu cel mult două voturi împotrivă). Pedeapsa capitală a fost abolită în 1965. Aproape toți inculpații în cauzele penale din cadrul Crown Courts (în Scoția, High Court of Justiciary), care se ocupă de toate cazurile grave, beneficiază de asistență juridică finanțată din fonduri publice. 

Mai mult de 90% din cauzele penale din Anglia și Țara Galilor sunt judecate și soluționate de aproximativ 30.000 de judecători de pace, care sunt laici neplătiți, sau de cei peste 60 de magistrați stipendieri (plătiți), care sunt avocați cu pregătire profesională. De asemenea, infracțiunile mai grave ajung inițial în fața unei instanțe de magistrați. Sistemul este similar în Irlanda de Nord, dar în Scoția instanțele districtuale și instanțele șerifului judecă majoritatea cauzelor penale.  

Poliția trebuie să aducă o persoană arestată în fața unui magistrat în termen de 36 de ore, dar magistratul poate autoriza continuarea detenției fără acuzații pentru o perioadă de până la 96 de ore. Cu toate acestea, doar 1 % dintre suspecți sunt reținuți fără acuzații pentru mai mult de 24 de ore. Magistratul decide dacă acuzatul trebuie să fie reținut pe cauțiune sau în arest preventiv. 

Apelurile în materie civilă și penală trec de la Înalta Curte și de la Curtea de Coroană la Curtea de Apel, de unde, timp de secole, cazurile de importanță juridică puteau fi atacate la Comitetul de Apel al Camerei Lorzilor, mai bine cunoscut sub numele de Lorzii Legii. Cu toate acestea, în octombrie 2009, ca urmare a reformei constituționale, Comitetul de apel a fost desființat și înlocuit cu o nouă Curte Supremă a Regatului Unit, formată din 12 judecători numiți în mod independent. În același timp, Curtea Supremă a preluat, de asemenea, competența de devoluție deținută anterior de Comitetul Judiciar al Consiliului Privat. În Scoția, numai chestiunile civile pot fi atacate la Camera Lorzilor. 

Familia Regală a Regatului Unit 

Regele este șeful statului britanic. Cu toate acestea, puterile sale sunt simbolice și ceremoniale, iar el rămâne neutru din punct de vedere politic. Regele primește zilnic, într-o cutie de piele roșie, expedieri de la guvern, cum ar fi informări înaintea unor reuniuni importante sau documente care necesită semnătura sa. 

În mod normal, prim-ministrul se întâlnește cu regele miercurea, la Palatul Buckingham, pentru a-l ține la curent cu problemele guvernamentale. Aceste întâlniri sunt complet private și nu există nicio înregistrare oficială a ceea ce se spune. 

Casa de Windsor, așa cum o cunoaștem astăzi, a început în 1917, când familia și-a schimbat numele de la cel german „Saxe-Coburg-Gotha”. Străbunicul regelui Charles, regele George al V-lea, a fost primul monarh Windsor, iar membrii familiei regale active de astăzi sunt descendenții regelui George și ai soției sale, regina Maria.  

În Constituția necodificată a Regatului Unit, monarhul (denumit exclusiv în legislație „Suveranul” este șeful statului. Imaginea monarhului este folosită pentru a semnifica suveranitatea britanică și autoritatea guvernamentală: profilul său, de exemplu, apare pe moneda națională, iar portretul său în clădirile guvernamentale. Suveranul este, în continuare, atât menționat în cântece, cât și subiect de cântece, toasturi loiali și saluturi. „God Save the King” (Dumnezeu să binecuvânteze Regele) (sau, alternativ, „God Save the Queen” (Regina)) este imnul național britanic. Se depun jurăminte de credință suveranului și succesorilor legali ai acestuia. 

Monarhul participă puțin direct la guvernare. Autoritatea de a folosi puterile formale ale suveranului este aproape în totalitate delegată, fie prin lege, fie prin convenție, miniștrilor sau funcționarilor Coroanei, sau altor organisme publice. Astfel, actele de stat făcute în numele Coroanei, cum ar fi numirile Coroanei, chiar dacă sunt îndeplinite personal de către monarh, cum ar fi discursul regelui și deschiderea oficială a Parlamentului, depind de deciziile luate în altă parte: 

– Puterea legislativă este exercitată de Regele în Parlament, prin și cu sfatul și consimțământul Camerei Lorzilor și al Camerei Comunelor. 

– Puterea executivă este exercitată de guvernul Majestății Sale, care cuprinde miniștrii, în primul rând prim-ministrul și Cabinetul, care este, din punct de vedere tehnic, un comitet al Consiliului Privat. Aceștia au conducerea Forțelor Armate ale Coroanei, a Serviciului Civil și a altor funcționari ai Coroanei, cum ar fi serviciile diplomatice și secrete. 

– Puterea judecătorească este încredințată diverselor instanțe judecătorești din Regatul Unit, care, prin constituție și statut, au independență judiciară față de guvern. 

– Biserica Angliei, al cărei cap titular este suveranul, are propriile sale structuri legislative, judiciare și executive. 

– Competențele independente de guvern sunt acordate în mod legal altor organisme publice prin lege sau prin instrumente statutare, cum ar fi un Ordin în Consiliu, o Comisie Regală sau în alt mod. 

– Rolul suveranului în calitate de monarh constituțional este în mare parte limitat la funcții nepartizane, cum ar fi acordarea de distincții. Acest rol a fost recunoscut încă din secolul al XIX-lea. Scriitorul constituțional Walter Bagehot a identificat monarhia în 1867 ca fiind „partea demnă”, mai degrabă decât „partea eficientă” a guvernului Regatului Unit. 

Sursă: Britannica