Sărbătorile de iarnă se încheie de Botezul Domnului, cunoscut de creștini și sub numele de „Bobotează”. De sărbătoarea Bobotezei, credincioșii merg la slujbă pentru a primi „marea aghiasmă”, întrucât în ziua de 6 ianuarie se sfințesc toate apele.
Apa sfințită trebuie băută timp de opt zile, fără să fi mâncat înainte. În popor se crede că această practică va aduce sănătate celui care bea agheasmă .
Colinde în ajunul Bobotezei
În ajunul Bobotezei, credincioșii trebuie să țină post negru, timp în care preotul merge din casă în casă pentru a binecuvânta mesele pe care femeile le-au pregătit.
Un obicei deosebit este „Chiralesa” cuvânt derivat din grecescul „Chiraleisa” care înseamnă „Ai milă, Doamne!”. Toți tinerii din localitatea Brusturi, județul Neamț, cunosc bine tradiția. Băieții și fetele merg alături de preot prin sat pentru a da veste despre sfințirea caselor
Practica o imită pe cea a colindătorilor care primesc bunătăți precum nuci, mere și prăjituri în Ajunul Crăciunului. În plus, în unele părți ale Bucovinei, preotul este însoțit de localnici care anunță venirea sa pe la casele oamenilor. Aceștia primesc apoi mâncăruri de post sfințite drept plată.
Aghiasma te ajută să ai noroc la bani
În Ajunul Bobotezei, toate casele în care locuiesc credincioși sunt sftințite prin stropirea cu „Agheasma mare”. De asemnea, apa sfințită se folosește și la sfințirea crucilor, troițelor, clopotului bisericesc, a icoanelor, a mirului, ș.a.
Pentru a avea noroc la bani, credincioșii trebuie să stropească cu agheasmă portofelul și alte locuri în care țin banii.
Fetele își pot visa alesul
În ajunul Bobotezei, se spune că femeile trebuie să mănânce o turtă sărată, care trebuie frământată cu doar nouă degete. Aceasta trebuie să conțină 8 linguri de făină și 1 lingură de sare. Mai mult, fetele trebuie să poarte un fir de mătase roșie în jurul degetului inelar pentru a visa la alesul lor.
Potrivit legendei, băiatul care îi servește fetei apă în vis va fi cel ales. În plus, potrivit bătrânilor, strănutul în ajunul Bobotezei va aduce noroc pe tot parcursul anului, inclusiv bani, scrie Impact.ro.
Cenușa, foarte importantă
Un moment favorabil pentru farmece, vrăji și alte tehnici magice este Ajunul Bobotezei. Cenușa de la sobă este adunată înainte de a aprinde focul și este păstrată acolo până primăvara, când este împrăștiată pe parcelele de legume pentru a încuraja creșterea.
De asemenea, în ziua de Bobotează, spălatul rufelor este strict interzis, întrucât se consideră că în această zi toate apele sunt sfințite și nu trebuie stricate.