Infofinanciar > Info > Vești bune pentru șoferi: Traficul pe podul Giurgiu-Ruse s-ar putea relua mai devreme
Info

Vești bune pentru șoferi: Traficul pe podul Giurgiu-Ruse s-ar putea relua mai devreme

Pod Giurgiu-Ruse, Sursă foto: Economica.net
Sursa foto: Arhiva companiei

Conform prim-ministrului interimar al Bulgariei, Dimitar Glavchev, reparația podului Giurgiu-Ruse s-ar putea finaliza mai devreme.

Reparația podului Giurgiu-Ruse este planificată să dureze doi ani. Prim-ministrul bulgar Dimitar Glavchev a declarat însă că lucrările sunt avansate. Ca urmare, acestea ar putea fi finalizate înainte de termen.

România și Bulgaria au adoptat o soluție pentru reducerea cozillor de autoturisme și camioane la punctul de trecere a frontierei. Aceasta constă în separarea fluxului de vehicule către statele membre ale UE și țările terțe.

„Ca urmare a sincronizării cu partea română, traficul se menține la fel ca înainte de reparație. Ceea ce indică faptul că ideea împărțirii fluxurilor auto către țările membre ale UE și către cele din terțe părți poate fi realizată”, a declarat Glavchev.

Conform autorităților bulgare, podul Giurgiu-Ruse nu a mai fost reparat de când a fost construit acum 70 de ani. „În plin sezon turistic, traficul de mașini care îl traversează a crescut cu 25%. Nu există niciun minut de traversare neutilizat în niciun sens. Sincronizarea se face și cu partea română și așa va fi pe tot parcursul sezonului turistic. Până la sfârșitul lunii septembrie, va fi lansat feribotul Ruse – Giurgiu”, a precizat ministrul bulgar al Dezvoltării, Violeta Koritarova, potrivit economedia.