În zonele montane, iarna și-a făcut simțită prezența prin ninsori abundente și temperaturi scăzute. Având în vedere vremea nefavorabilă, circulația rutieră pe Transalpina a fost închisă .
„Dacă va mai permite vremea, se va mai redeschide traficul, dacă nu, circulaţia va rămâne închisă până anul viitor, când condiţiile meteo vor permite intervenţiile de îndepărtare a zăpezii şi circulaţia în condiţii de siguranţă”, au transmis reprezentanții DRDP Craiova.
Potrivit datelor, de luni dimineață se vor realiza acțiuni de revizie pe sectorul de drum Rânca- Obârşia Lotrului- Curpăt. Meteorologii au anunțat că vremea va continua să fie geroasă. Sunt așteptate ninsori ce vor depune un strat de zăpadă de 20 de centimetri, conform G4Media .