Infofinanciar > Info > Transelectrica anuntă retehnologizarea Stației Electrice de la Reșița. Lucrările vor fi finalizate în 2025
Info

Transelectrica anuntă retehnologizarea Stației Electrice de la Reșița. Lucrările vor fi finalizate în 2025

Transelectrica, Sursă foto: Jurnalul
Sursă foto: arhivă

Conform Transelectrica, lucrările pentru retehnologizarea Stației Electrice de la Reșița sunt într-un stadiu avansat. Ca urmare, termenul pentru finalizarea acestor lucrări este programat în anul 2025.

Astfel, până în prezent, au fost efectuate lucrări pentru modernizarea nivelurilor de tensiune. De asemenea, procentul de finalizare pentru noua stație de 400 kV este de aproximativ 70%.

Această investiție aflată în derulare este finanțată din fonduri europene. De asemenea, lucrările consolidează semnificativ rețeaua electrică de transport și interconexiune a României.

În plus, stația de 400kV va permite operaționalizarea comercială a Liniei Electrice Aeriene Reșița-Pancevo. Astfel, unul dintre circuite va fi pus în funcțiune în luna noiembrie, potrivit economedia.