Transelectrica a obţinut o nouă finanţare, cu o valoare de 64 de milioane de euro, cu scopul modernizării reţelei electrice.
Banii au fost acordați pentru a se putea construi o linie electrică între Isaccea și Tulcea Vest. Procesul va fi realizat prin înlocuirea celei existente. Astfel, se vor utiliza pentru prima dată, stâlpi tubulari inovatori.
Anunțul a fost făcut de companie prin intermediul unui comunicat.
„Transelectrica SA a semnat astăzi cel de-al 11-lea contract de finanţare din Fondul pentru Modernizare, respectiv pentru implementarea obiectivului de investiţii ‘Proiect Pilot DigiTEL Power Lines of the Future – Trecerea LEA 400 kV Isaccea – Tulcea Vest de la simplu circuit la dublu circuit’, cu o valoare nerambursabilă 64 de milioane de euro. Contractul a fost semnat la sediul Ministerului Energiei de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Ştefăniţă Munteanu”, se subliniază în document.
Investiția dorește proiectarea și construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV de dublu circuit, conform economedia.