Infofinanciar > Info > Ce a transmis Ciolacu de Ziua Unirii Principatelor? „Am pus pe primul plan dezvoltarea țării”
Info

Ce a transmis Ciolacu de Ziua Unirii Principatelor? „Am pus pe primul plan dezvoltarea țării”

Ce a transmis Ciolacu de Ziua Unirii Principatelor? „Am pus pe primul plan dezvoltarea țării”
Sursă foto: Arhiva companiei

Premierul Marcel Ciolacu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook. Oficialul spune că România se află într-un moment asemănător cu cel din anul 1859. Astfel, noua generație își dorește să dezvolte cât mai mult țara noastră.

În acest context, prim-ministrul a declarat că modernizarea țării se va face „indiferent de costurile electorale”. Dezvoltarea României a fost unul dintre principalele obiective pentru Marcel Ciolacu. Ca urmare, acesta își propune să continue marile proiecte de infrastructură, sănătate și educație.

„Împreună am realizat aderarea la Spațiul Schengen și la Programul Visa Waiver, consolidând astfel rolul României în lume și oferind românilor drepturile pe care le meritau”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit romaniatv.