Infofinanciar > Lumea la zi > Transnistria va cere alipirea la Patria-mumă
Lumea la zi

Transnistria va cere alipirea la Patria-mumă

transnistria (Sursă foto: Europa FM)
Sursa foto: arhiva companiei

Vadim Krasnoselski, liderul de facto al Transnistriei, a convocat o întâlnire pe data de 28 februarie. Mai exact, el a chemat congresul „deputaţilor de toate nivelurile”. La această întrevedere se va vorbi despre urmările pe care le are implementarea unei taxe vamale pentru companiile din regiunea transnistreană. Acestea ar înrăutăţi” situaţia socio-economică a locuitorilor din stânga Nistrului.

Ghenadie Ciorba, opozantul transnistrean, consideră că întâlnirea a fost cerută la ordinul Moscovei. De asemenea, acesta a mai adăugat că în cadrul acestei întrevederi Tiraspolul va cere alipirea la Federația Rusă. În special având în vedere că pe 29 februarie Putin va ține discursul anual în Consiliul Federaţiei.

„În 29 februarie, preşedintele rus Putin se va adresa Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus – n.r.). Cel mai probabil, în baza analizei situaţiei, a fost emis un ordin de la Moscova pentru organizarea acestui congres (din Transnistria – n.r.), la care ar trebui exprimată cererea către Rusia a cetăţenilor care locuiesc pe malul stâng al Nistrului de a accepta Transnistria în Federaţia Rusă. În 29 februarie Putin va anunţa acest lucru în apelul său, iar Consiliul Federaţiei, în mod urgent, va decide să satisfacă cererea”, este mesajul transmis de Ghenadie Ciorba pe o rețea de socializare, conform stiripesurse.ro