Națiunile au ajuns la un acord istoric de protejare a oceanelor lumii după 10 ani de negocieri. Tratatul privind marea liberă plasează 30% din mări în zone protejate până în 2030, cu scopul de a proteja și recupera natura marină. Acordul a fost încheiat sâmbătă seara, după 38 de ore de discuții, la sediul ONU din New York.
Negocierile au fost blocate ani de zile din cauza unor dezacorduri privind finanțarea și drepturile de pescuit.
Ultimul acord semnat a fost în 1982
Ultimul acord internațional privind protecția oceanelor a fost semnat în urmă cu 40 de ani, în 1982: „Convenția ONU privind dreptul mării”.
Acest acord a stabilit o zonă numită marea liberă, ape internaționale în care toate țările au dreptul de a pescui, de a naviga și de a efectua cercetări, dar numai 1,2% din aceste ape sunt protejate. Viața marină care trăiește în afara acestor zone protejate a fost pusă în pericol de schimbările climatice, de pescuitul excesiv și de traficul maritim.
Conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), în cea mai recentă evaluare a speciilor marine la nivel mondial, aproape 10% dintre acestea au fost considerate pe cale de dispariție. Aceste noi arii protejate, stabilite prin tratat, vor impune limite privind pescuitul, rutele de navigație și activitățile de explorare, cum ar fi exploatarea minieră la mare adâncime, atunci când mineralele sunt extrase de pe fundul mării la 200 de metri sau mai mult sub suprafață.
Grupurile de mediu au fost îngrijorate de faptul că procesele de minerit ar putea perturba zonele de reproducere a animalelor, ar putea crea poluare fonică și ar putea fi toxice pentru viața marină.
Autoritatea Internațională pentru Fundul Mărilor și Oceanelor, care supraveghează acordarea licențelor, a declarat pentru BBC că, în viitor, „orice activitate viitoare pe fundul mării va fi supusă unor reglementări stricte de mediu și supraveghere pentru a se asigura că se desfășoară în mod durabil și responsabil”.
Negocierile au fost duse la bun sfârșit
Rena Lee, ambasadorul ONU pentru oceane, a dat lovitura de grație după două săptămâni de negocieri care, pe alocuri, au amenințat să se destrame.
Minna Epps, director al echipei IUCN pentru oceane, a declarat că principala problemă a fost cea a împărțirii resurselor genetice marine. Resursele genetice marine sunt materiale biologice provenite de la plante și animale din oceane, care pot avea beneficii pentru societate, cum ar fi produse farmaceutice, procese industriale și alimente.
Națiunile mai bogate dispun în prezent de resursele și fondurile necesare pentru a explora adâncurile oceanului, dar națiunile mai sărace doresc să se asigure că orice beneficii pe care le găsesc sunt împărțite în mod egal.
Doctorul Robert Blasiak, cercetător în domeniul oceanelor la Universitatea din Stockholm, a declarat că provocarea constă în faptul că nimeni nu știe cât valorează resursele oceanice și, prin urmare, cum ar putea fi împărțite.
„Dacă vă imaginați un televizor mare, de înaltă definiție, cu ecran lat, și dacă doar trei sau patru dintre pixelii de pe acel ecran uriaș funcționează, aceasta este cunoașterea noastră despre adâncurile oceanului. Am înregistrat aproximativ 230.000 de specii în ocean, dar se estimează că există peste două milioane de specii”, a transmis acesta.
Laura Meller, militantă pentru oceane la Greenpeace Nordic, a felicitat țările pentru că „au lăsat deoparte diferențele și au încheiat un tratat care ne va permite să protejăm oceanele, să ne consolidăm rezistența la schimbările climatice și să protejăm viețile și mijloacele de trai a miliarde de oameni”.
„Aceasta este o zi istorică pentru conservare și un semn că, într-o lume divizată, protejarea naturii și a oamenilor poate triumfa asupra geopoliticii”, a adăugat aceasta.
Țările vor trebui să se întâlnească din nou pentru a adopta anterior acordul și apoi vor avea mult de lucru înainte ca tratatul să poată fi pus în aplicare.
Liz Karan, director al echipei de guvernanță oceanică a Pews Trust, a declarat pentru BBC că va fi nevoie d eo perioadă de timppentru ca acest acord să intre în vigoare.
„Țările trebuie să îl ratifice ( nr. să-l adopte în mod legal) pentru ca acesta să intre în vigoare. Apoi, există o mulțime de organisme instituționale, cum ar fi Comitetul științific și tehnic, care trebuie să fie înființate”, a declarat Karan.
