„Taxa pe deces” este una dintre cele mai emoționante și controversate taxe. Dar ce ar însemna abolirea ei pentru inegalitate? „Nimic nu este sigur. Cu excepția morții și a taxelor”, i-a spus omul de stat american Benjamin Franklin omului de știință Jean-Baptiste Le Roy în 1789. În timp ce atât moartea, cât și umplerea visteria statului sunt, în diferite grade, destul de inevitabile, o „taxă pe moarte” este mult mai puțin previzibilă.
Impozitul pe moștenire este considerat a fi primul impozit modern care s-a răspândit pe scară largă. Până la începutul secolului al XX-lea, peste 60 de țări o introduseseră. În general pentru a strânge bani pentru războaie sau pentru a face față unor recesiuni prelungite.
Impozitul pe moștenire, considerat de mulți „nejustificat”
Spre sfârșitul secolului, taxa a căzut în dizgrație. Pe măsură ce spiritul contraculturii din anii ’60 a cuprins întreaga lume occidentală, acesta a dus la prăbușirea regimurilor fiscale prea zeloase. Statele Unite și Regatul Unit au ușurat în special această povară fiscală. În primul deceniu al noului mileniu, țări din UE, precum Austria și Slovacia, au făcut un pas mai departe și au abolit complet taxa.
Poate surprinzător, aceste măsuri de facilitare a transferurilor intergeneraționale de avere s-au confruntat cu o rezistență relativ redusă. În cercurile în care „impozitarea celor bogați” este o filozofie necontroversată, noțiunea de a trimite moșteniri la fisc este mult mai împărțită. Potrivit unui sondaj britanic realizat de YouGov, 56% dintre britanici sunt în favoarea eliminării unei taxe pe moștenire.
Eliminarea taxei pe moștenire
Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că mai puțin de 4 % din succesiuni sunt afectate în mod real. În Franța, un sondaj realizat în 2023 de Ipsos a raportat că 26% dintre respondenți consideră că impozitul pe moștenire este nejustificat. Peste graniță, în Spania, 61% dintre respondenții la un sondaj al Fundației BBVA au declarat că moștenirile ar trebui să fie scutite de impozit.
Mai mulți experți explică aceste rezultate prin faptul că indivizii sunt egocentrici. O posibilitate este că, deși impozitul pe succesiune afectează în general un număr mic de succesiuni, oamenii se așteaptă în mod eronat să primească o moștenire care va depăși pragurile neimpozabile.
„Există o diferență între percepție și realitate în ceea ce privește cine crede că ar putea fi nevoit să plătească impozit și cine plătește impozit în cele din urmă”, a declarat pentru Euronews Business David Sturrock, economist principal de cercetare la Institutul pentru Studii Fiscale.
„Totuși, oamenii nu sunt în întregime interesați de propriile venituri”, s-a grăbit să adauge. Din cauza naturii emoționale a „taxei pe moarte”, taxa poate ridica obiective din motive morale. Unii susțin că este firesc să le permitem oamenilor care muncesc din greu să își dăruiască averea celor pe care îi iubesc. Mai ales atunci când au plătit deja impozite pe veniturile lor în timpul vieții. Chiar dacă este vorba despre cei bogați, mulți cred că ar trebui să protejăm solidaritatea între generații de mâna statului.
Moștenirile pot consolida inegalitățile sociale
Un astfel de punct de vedere poate fi contestat reamintindu-le oamenilor că, motivate sau nu de dragoste, moștenirile pot consolida inegalitățile sociale.
„Apelul la abolirea impozitului pe moștenire se referă pur și simplu la protejarea privilegiilor de clasă nejustificate”, a declarat Stuart White, profesor asociat de politică la Universitatea Oxford.
„A permite ca moștenirea bogăției să fie determinată doar de întâmplarea din ce familie s-a născut cineva… Este, în consecință, teribil pentru egalitatea de șanse și libertatea personală”, a adăugat el.
Când se analizează corelația dintre bogăția părinților și averea urmașilor lor, mitul meritocrației primește o lovitură fatală. Contrazicând ideea că succesul se bazează în primul rând pe muncă, cifrele arată că majoritatea persoanelor cu o situație financiară confortabilă au profitat de pe urma generozității generațiilor mai în vârstă. Acest lucru devine cu atât mai semnificativ cu cât, în multe țări, moștenirile devin tot mai mari ca pondere în venitul pe viață. În mare parte datorită creșterii prețurilor activelor. Cum ar fi valoarea proprietăților imobiliare, cei bogați devin din ce în ce mai bogați. Cu alte cuvinte, devine din ce în ce mai dificil pentru persoanele mai dezavantajate să urce pe scara bogăției prin economisire.
Speranța de viață crește
Acestea fiind spuse, pe măsură ce speranța de viață crește, majoritatea moștenirilor sunt primite mai târziu. Prin urmare, dacă vrem să vorbim despre inegalitate, este mai relevant să ne gândim la donațiile financiare, oferite în timpul vieții donatorului. În aceste cazuri, este probabil ca beneficiarii să fie mai tineri. Ceea ce înseamnă că sprijinul poate fi mai transformator.
Să spunem că, atunci când aveți 20 de ani, vi se oferă o sumă forfetară din banii familiei. Achitarea creditului pentru studenți, cumpărarea primei case sau investiția în acțiuni devine instantaneu mai accesibilă. Fără costul suplimentar al chiriei, vă este acum mai ușor să economisiți mai mult decât colegii dumneavoastră. Puse în acțiuni pe termen lung, investițiile dumneavoastră vor crește. Dacă mai târziu vă decideți să aveți copii, vă va fi, de asemenea, mai ușor să le dați o mână de ajutor. Rezultatul? Un decalaj tot mai mare între cei „avuți” și cei „neavuți”.
În mai multe țări, există limite în ceea ce privește suma de bani neimpozabili pe care o puteți dona în timpul vieții. În Germania, părinții le pot oferi copiilor sau copiilor vitregi o sumă de până la 400.000 de euro pe o perioadă de 10 ani. Franța, această alocație se ridică la 100.000 de euro pentru fiecare copil, pe o perioadă de 15 ani. În Irlanda, limita neimpozabilă este de 3.000 de euro pe an. Pentru a împiedica persoanele fizice să își descarce averea în scopuri fiscale chiar înainte de a muri, multe jurisdicții au, de asemenea, limite privind momentul în care pot fi făcute donațiile. De exemplu, în Regatul Unit, dacă decedați în termen de șapte ani de la donarea banilor, aceștia pot fi incluși în patrimoniul dumneavoastră în scopul impozitului pe moștenire.
Depinde de fiecare țară
Meritul „impozitului pe deces” depinde, de asemenea, de eficacitatea și de particularitățile sistemelor specifice fiecărei țări. În 1986, fostul președinte al Comisiei Europene, Roy Jenkins, a descris în mod faimos impozitul pe moștenire. Acesta a spus că este: „O taxă voluntară. Plătită de cei care nu au încredere în moștenitorii lor mai mult decât le displace Fiscul.”
Simplificând, Jenkins sugera că plata acestei taxe către stat este mai degrabă o alegere decât o obligație. Făcută de cei care nu au încredere în familia lor. Deși majoritatea țărilor și-au modificat sistemele fiscale din 1986, lacunele există în continuare. Acest lucru înseamnă că, atunci când pragurile de impozitare sunt suficient de mici pentru a avea un impact asupra clasei de mijloc, aceste taxe pot, de fapt, să exacerbeze inegalitatea, mai degrabă decât să o atenueze.
Spre deosebire de persoanele cele mai bogate, care au resursele necesare pentru a naviga în planificarea fiscală, clasa de mijloc poate ajunge să plătească o parte mai mare din activele lor către stat în comparație cu cei bogați. De asemenea, este important de remarcat faptul că, din cauza creșterii valorii proprietăților, un număr tot mai mare de familii în mod tradițional mai puțin înstărite încep să lase moșteniri afectate de impozitul pe venit.
Să se elimine taxele pe succesiune?
Deci, să eliminăm taxele de succesiune în Europa? O concluzie, cel puțin atunci când ne uităm la ratele actuale, este că nu prea contează.
„O mulțime de inegalități majore nu sunt cu adevărat determinate de moșteniri”, a declarat David Sturrock de la IFS. „Sunt importante. Dar sunt totuși doar un factor printre mulți alții.”
În cele mai multe cazuri, transferurile de avere care au loc mai devreme în viață fac mult mai mult pentru a distorsiona situația decât moștenirile. Mai mult, copiii cu părinți bogați pot beneficia și de avantaje mai subtile.
Din generație în generație
Capitalul cultural, adică codurile sociale care facilitează succesul, sunt adesea transmise din generație în generație. Aceste beneficii, deși sunt adesea legate de bogăție prin intermediul oportunităților educaționale, sunt mai greu de corectat cu ajutorul impozitelor.
Dacă guvernele ar dori să consolideze taxa de succesiune, o opțiune ar fi eliminarea lacunelor. Dar și creșterea numărului de succesiuni impozitate. Cu mai puține modalități de a „păcăli sistemul”, acest lucru ar putea preveni evaziunea fiscală. Și ar reduce transferurile de avere generaționale. Acestea fiind spuse, în prezent este greu de înțeles de ce s-ar deranja guvernele.
Dacă ne uităm la literatura de specialitate, majorarea „taxei pe deces” nu ar fi pe placul maselor. Ceea ce înseamnă că ar fi mai ușor din punct de vedere politic să se obțină venituri în alte moduri. Departe de a fi văzută ca o politică justificată de tip „Robin Hood”, creșterea impozitului pe moștenire poate fi o problemă morală, informează euronews.com
