Infofinanciar > Lumea la zi > Trei instituții importante din Brazilia au fost invadate! Reacția președintelui Lula da Silva: „Vandali fasciști”
Lumea la zi

Trei instituții importante din Brazilia au fost invadate! Reacția președintelui Lula da Silva: „Vandali fasciști”

Lula da Silva, Sursă foto: Reuters
Sursă foto: Reuters

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a condamnat ferm duminică atacurile asupra Palatului Prezidenţial, a Curții Supreme și a Congresului din capitala Brasilia. Liderul brazilian a susținut că aceste instituții au fost invadate de susținători ai fostului președinte sud-american, Jair Bolsonaro, după modelul Capitoliului (SUA) din urmă cu doi ani.

La scurt timp după aceste acuze, Bolsonaro a reacționat printr-un mesaj pe pagina sa de Twitter.

„Manifestaţiile paşnice, în conformitate cu legea, fac parte din democraţie. Cu toate acestea, distrugerile şi invadarea clădirilor publice (…) sunt împotriva regulii”, a transmis Bolsonaro pe Twitter.

De asemenea, fostul lider al țării sud-americane „a respins acuzaţiile, fără dovezi” făcute în spațiul public de Lula da Silva. De cealaltă parte, actualul președinte a susținut că „discursul” lui Bolsonaro  i-a „încurajat” pe „vandalii fascişti” să învadeze Palatul Prezidenţial, Curtea Supremă şi Congresul din Brasilia.

Jair Bolsonaro se află în prezent în Statele Unite, după ce a plecat cu două zile înainte de învestirea lui Lula da Silva. Acesta a refuzat să-i predea eşarfa prezidenţială actualului lider brazilian.

Acuzați de terorism

Ministrul justiţiei şi securităţii publice din Brazilia, Flavio Dino, a susținut duminică seară că, în urma invaziei asupra celor trei instituții publice, au fost arestate deja peste 200 de persoane, scriu cei de la Adevărul.

„Nu vor putea distruge democraţia”, a declarat Dino. Oficialul a considerat acest asalt drept „terorism pucist”.

De asemenea, guvernatorul districtului federal Brasilia, Ibaneis Rocha, care s-a declarat un aliat al fostului președinte Jair Bolsonaro, a precizat că autorii acestor distrugeri sunt „adevăraţi vandali” şi „adevăraţi terorişti”.

„Supravegheam toate aceste mişcări împreună cu ministrul Flavio Dino (…) În niciun moment nu ne-am gândit că aceste manifestaţii vor lua asemenea proporţii”, a susținut Rocha.

Sprijin acordat regimului Lula

Atacurile asupra Palatului Prezidenţial, a Curții Supreme și a Congresului din capitala Brasilia au generat reacții din partea mai multor lideri ai lumii. Printre cei care s-au pronunțat în privința acestui subiect s-a numărat și președintele Franței, Emmanuel Macron. Liderul de la Paris i-a transmis lui Lula da Silva că poate „conta pe sprijinul de neclintit al Franţei”.

De asemenea, președintele SUA, Joe Biden, a susținut că violențele manifestanților sunt „scandaloase”.

„Folosirea violenţei pentru a ataca instituţiile democratice este întotdeauna inacceptabilă”, a adăugat secretarul de stat american, Antony Blinken, într-un mesaj pe Twitter.

Pagube imense lăsate în urmă

Atacurile asupra celor trei instituții publice din Brazilia s-au soldat cu pagube imense, întrucât în cele trei clădiri se aflau adevărate comori ale arhitecturii moderne şi opere de artă.

Astfel, mai multe tablouri valoroase au fost vandalizate, printre care „Duas Mulatas” semnat de pictorul modernist Di Cavalcanti, expus în Palatul Prezidențial. Acesta a fost găurit în mai multe locuri, conform unor fotografii care circulă pe reţelele sociale.