Infofinanciar > Educație financiară > Trei reguli esențiale ca să economisești lună de lună. Așa o să ai bani mereu
Educație financiară

Trei reguli esențiale ca să economisești lună de lună. Așa o să ai bani mereu

Trei reguli esențiale ca să economisești lună de lună. Așa o să ai bani mereu

Teoria, garantată de practică, spune că prin economisire îţi poţi atinge orice obiectiv financiar. Fără economisire, însă, este imposibil să îţi cumperi o casă sau să îţi iei maşină. Așadar, pune bani deoparte. Lună de lună.

Realitatea ne spune însă că majoritatea oamenilor nu economisesc prea mult, asta ca să nu zice că nu economisesc deloc. Studiile arată că rata de economisire în România este de 9%, faţă de 12% în zona Euro. În traducere liberă, asta înseamnă că doar 9% din venituri sunt direcţionate către economii. Puțin, foarte puțin.

Primul pas ca să schimbi situația este să îți stabilești un nivel de economisire. Sugerăm un prag de 10%, pentru că, spun experții, acest procentaj de economisire din veniturile lunare nu te destabilizează din punct de vedere financiar.

Iată cele trei reguli de aur:

Transformă economisirea într-o prioritate

Odată stabilită ca prioritate, lucrurile devin mult mai ușoare în procesul de a economisi. Cel mai implu este săîți întocmești  o listă cu motivele pentru care ai nevoie de bani. Nu contează care ar acestea. Apoi fă şi o estimare a costurilor pentru fiecare obiectiv. După asta, fa-ți u plan de economisire

  • Stabileşte perioada de timp în care vrei să strângi suma de bani de care ai nevoie
  • Împarte suma la numărul de luni/săptămâni până în momentul în care să strângi banii respectivi. De exemplu, dacă vrei să îţi iei o maşină de 10.000 euro peste 2 ani, atunci ar trebui să economiseşti 416 euro/lună (10.000 împărţit la 24 luni = 416) sau 96 euro/săptămână.
  • Partea importantă este să fii perseverent: pune banii deoparte cu conştiinciozitate.

Fă rost de bani pentru a economisi

Dacă faci niște socoteli, vei fi surprins câţi bani se irosesc zilnic. Iată metode garantate de urmărire a banilor ce se pierd

  • Ține un jurnal de cumpărături. Vei fi uimit câte lucruri de care nu ai cu adevărat nevoie ai cumpărat.
  • Folosește bani-gheață pentru că un card de credit/debit te impinge să faci cumpărături impulsive. O altă metodă este să pleci la cumpărături cu o sumă fixă, așa încât să nu ai cum să cheltuiești mai mult
  • Redu valoarea facturilor. Un abonament mai mic la telefonie, economii la factura de curent sau refinanţează creditele pentru a plăti dobânzi mai mici.
  • Amână cheltuielile neesenţiale
  • Mănâncă mai mult acasă. I-ați pachet la serviciu…

Plăteşte-te pe tine mai întâi

Majoritatea oamenilor obișnuiesc ca înainte de toate să plătească chiria, factura la telefon şi așa mai departe. Ce-ar fi să faci altfel? Pune mai întâi bani deoparte pentru cei îți dorești. Banii care îţi rămân, îi împarţi apoi la necesitațile lunare. Experții spun că îţi vor ajunge banii pentru toate lucrurile esenţiale.