Infofinanciar > Info > Se pot depune proiecte pentru tren metropolitan! Fonduri de 495 de milioane de euro
Info

Se pot depune proiecte pentru tren metropolitan! Fonduri de 495 de milioane de euro

Tren metropolitan Sursă foto Unsplash.com
Sursă foto Unsplash.com

Reprezentanții Ministerului Transporturilor lansează apeluri pentru trenurile metropolitane. Atât Bucureștiul, cât și alte 22 de orașe care sunt asociate cu CFR Infrastructură au posibilitatea de a depune proiecte în valoare de 495 milioane de euro. Fondurile vor fi oferite pentru un tren metropolitan.

Conform anunțului făcut de Ministerul de Transporturi, Municipiile reședință de județ cu peste 100 000 locuitori, județele sau Asociațiile de Dezvoltare București-Ilfov care realizează parteneriate cu CFR Infrastructură au posibilitatea de a depune proiecte pentru trenuri metropolitane.

Tren metropolitan

În acest fel, se deschide procedura apelurilor de proiecte pentru trenul metropolitan. Valoarea totală a fondurilor care sunt alocate pentru acest proiect este de 495 de milioane de euro. Din aceștia, 421 de milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Totodată, valoarea bugetului de contracarare pentru trenurile metropolitane în nodurile urbane este de un miliard de euro. Din această valoare, 350 de milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile.

În cazul Capitalei, bugetul alocat trece de 200 de milioane de euro. Din această sumă, 71 de milioane provin din Fondul European de Dezvoltare.

„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritatea de Management pentru Programul Transport (PT) 2021-2027, lansează apelurile de proiecte destinate dezvoltării și promovării mobilității urbane multimodale durabile, prin publicarea versiunii finale a ghidului solicitantului pentru prioritatea (P6) Dezvoltarea mobilității sustenabile în nodurile urbane – trenurile metropolitane. Alocarea totală prin intermediul acestor apeluri este de 495 mil. euro, din care 421 mil. euro contribuția UE (FEDR și FC), cu posibilitatea supracontractării.

Astfel, începând cu 04.09.2023 UAT-urile municipii reședință de județ cu peste 100.000 de locuitori/noduri urbane/ UAT-urile – județe/ asociațiile de dezvoltare intercomunitară constituite între municipii reședință de județ cu peste 100.000 de locuitori/noduri urbane și alte unități administrativ teritoriale/ Municipiul București/ asociația de dezvoltare intercomunitară constituită între Municipiul București și alte unități administrativ teritoriale în parteneriat cu CFR-S.A., pot depune proiecte pentru dezvoltarea transportului feroviar metropolitan”, au transmis oficialii.

Cine este eligibil

Solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de criterii pentru trenurile metropolitane în nodurile urbane. Să fie unități administrativ-teritoriale, municipiile de reședință să aibă peste 100.000 de locuitori. Totodată trebuie să existe noduri urbane în parteneriat cu CFR-S.A.

Și unitățile administrativ-teritoriale, mai exact județele care sunt în parteneriat cu CFR-S.A. Ultima categorie este reprezentată de asociațiile de dezvoltare intercomunitară constituite între municipii reședință de județ. Acestea trebuie să aibă peste 100.000 de locuitori/noduri urbane și alte unități administrativ teritoriale în parteneriat cu CFR S.A.
Municipiile reședință de județ cu peste 100.000 de locuitori/noduri urbane care pot fi finanțate din FEDR sunt: Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, informează dailybussines.ro