Infofinanciar > Info > Tribunalul a respins contestația producătorului de chipsuri Csiki. Nu mai au voie să scrie „Produse în Ținutul Secuiesc”!
Info

Tribunalul a respins contestația producătorului de chipsuri Csiki. Nu mai au voie să scrie „Produse în Ținutul Secuiesc”!

Tribunalul a respins contestația producătorului de chipsuri Csiki. Nu mai au voie să scrie „Produse în Ținutul Secuiesc”!
Sursă foto: Argumentul.ro

Tribunalul Harghita a respins definitiv contestația depusă de producătorul chipsurilor Csiki Csipsz, cel care produce și berea Csiki Sor, în ceea ce privește decizia sistării producției. Motivul pentru care s-a ajuns la această decizie îl constituie eticheta pe care producătorul a decis să scrie că sunt „produse în Ținutul Secuiesc”, în loc de „produse în România”.

Conform Economedia.ro, producția chipsurilor a fost oprită la începutul lunii iunie, în urma unui raport întocmit de deputatul AUR, Dan Tănasă. Autoritățile au decis atunci o amendă contravențională de 5.000 de lei și stoparea comercializării până la rectificarea etichetei. Comisarii CJPC Harghita au dispus traducerea etichetei în limba română și menționarea României ca țară producătoare, în locul Ținutului Secuiesc.

„Cerinţele etichetării produselor comercializate, conform normelor legale, sunt valabile pentru toţi operatorii economici, iar faptul că reclamanta le-a adus la îndeplinire în mod defectuos sau că întâmpină dificultăţi în desfăşurarea activităţii, pe care singură şi-a organizat-o, nu poate constitui un temei pentru intervenţia de urgenţă a justiţiei. De altfel, aceste dificultăţi ar putea fi uşor depăşite de apelantă prin simpla aplicare pe produse a unor etichete care să cuprindă toate informaţiile în conformitate cu dispoziţiile legale.” – mențiune din sentința Tribunalului Harghita.

Berea Csiki Sor riscă o decizie similară

„Indiferent de naționalitate, de încărcătură emoțională sau de convingeri, legea trebuie respectată. Alimentarea unor idei greșite trebuie să aparțină trecutului. Sunt convins că putem pune cu mândrie „produs în România” pe fiecare ambalaj fabricat aici. Încurajăm fiecare producător român să își găsească locul pe piață. Suntem aici să consiliem și să ajutăm în acest sens”, a declarat Laurențiu Moldovan, comisar șef adjunct CJPC Harghita.

Pe lângă chipsuri, pufuleți și snacksuri, operatorul economic SC Pityoka Gyar SRL produce și mult mai cunoscuta bere Csiki Sor, care de asemenea nu are foarte multe cuvinte în limba română scrise pe etichetă. Datorită vânzărilor mari de Csiki Sor, producătorul a deschis o a doua fabrică de bere în 2016, an în care a fost lansată și berea Csiki Sor Magyarorzsag, exclusiv pentru export în Ungaria. Un an mai târziu, în 2017, a fost introdus serviciul de livrare la domiciliu în toată Ungaria.