Infofinanciar > Info > Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești va fi dat în trafic înainte de Crăciun
Info

Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești va fi dat în trafic înainte de Crăciun

sorin grindeanu (sursă foto: hotnews.ro)
sursă foto: hotnews.ro

Sorin Grindeanu a declarat că tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) va fi dat în trafic înainte de Crăciun.

„Am verificat astăzi situația lucrărilor de pe șantierele Drumului Expres Craiova- Pitești (DEx12) și Variantei Ocolitoare Craiova Sud. Cel mai avansat este Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova Pitești, care anul acesta poate fi dat în circulație. Sunt 31,75 km care se vor adăuga celor 39,85 km ai Tronsonului 2, pe care se circulă încă de anul trecut. Constructorul român este bine mobilizat și a ajuns deja la un stadiu fizic de 86%”, a precizat ministrul Transporturilor.

Pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, constructorul turc a demarat lucrările organizatorice. Acestea sunt vederea finalizării construcției celor 17,7 km (Craiova – Robănești). Termenul contractual este de 18 luni. Dar antreprenorul și-a asumat o bună mobilizare și finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului viitor, a subliniat Grindeanu, scrie Economica.