Infofinanciar > Info > Ușor cu trotinetele pe străzi! În Constanța sunt interzise
Info

Ușor cu trotinetele pe străzi! În Constanța sunt interzise

trotinete (sursă foto: brasov.net)
sursă foto: brasov.net

Chiar dacă ar părea o modalitate ușoară ca cineva să se deplaseze prin oraș, trotinetele pot fi destul de periculoase în trafic. La nivelul țării noastre nu puține au fost cazurile în care cei ce le foloseau au cauzat și accidente rutiere. Fenomenul ia amploarea deja în mai multe state din întreaga Europă.

În Paris și Copenhaga acestea au fost deja interzise pe străzi. Iar numărul orașelor europene unde s-a adoptat această măsură este din ce în ce mai mare. În România, Constanța este primul oraș în care s-a luat această hotărâre. Autorizația de funcționare pentru cele două companii care închiriau astfel de mijloace de transport a fost retrasă.

Ușor cu trotinetele pe străzi

Guvernele din mai multe state europene susțin acum interdicția trotinetelor în trafic. Tocmai pe baza faptului că acestea sunt periculoase pentru pietoni. Primul astfel de oraș-capitală unde s-a luat această măsură a fost Parisul. Acolo situația a fost atât de gravă, dar și una foarte tensionată, încât a fost nevoie de un referendum. Reprezentanții statului au considerat că este nevoie să consulte părerea populară pentru a adopta sau nu o astfel de măsură.

La acest vot de referendum, susținut în ziua de 2 aprilie, 89% dintre participanți au ales că nu mai vor să vadă trotinete pe străzi. Astfel, de la data de 1 septembrie, acestea au ajuns să fie interzise în capitala Franței. În Copenhaga, autoritățile au decis să retragă închirierea trotinetelor electrice chiar din 2020. Însă le-au readus doar la un an distanță. Iar asta s-a întâmplat doar sub anumite condiții. În această capitală, cei care vor să închirieze o trotinetă trebuie să poarte o cască de protecție și să nu parcheze în centrul orașului.

Un risc major

Măsuri de limitare a numărului de accidente rutiere în care sunt implicate și trotinetele s-au luat și la Londra. În capitala Regatului Unit, cei care doresc să închirieze o trotinetă electrică trebuie să treacă de vârsta de 18 ani. Mai mult, acetia trebuie să dețină și un permis de conducere.

Tot la Londra, doar acele firme care au trotinetele ce prezintă anumite specificații de siguranță mai pot acum oferi trotinete spre închiriere. La aceste specificații intră limita de viteză legală de 25 km/oră și luminile aprinse în permanență, transmite Aleph News.

Ce spun asiguratorii?

La începutul lunii august 2023, a fost făcut public un raport în care se specifica cât de periculoase pot fi trotinetele în trafic. Aflam atunci că numărul accidentelor grave în care au fost implicate trotinete electrice s-a dublat în 2021. Datele au fost comparate cu cele din 2021. Raportul a fost întocmit de către membrii Uniunii companiilor din sectorul Asigurări.

Aceștia menționează că circa 9 din 10 accidente se produc din cauza conducătorilor trotinetelor: „Aproape 9 din 10 accidente se produc din vina conducătorilor trotinetelor, printre principalele cauze numărându-se viteza neadaptată, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers sau circulaţia pe sens opus”, se menționează în respectivul raport.