Donald Trump l-a provocat pe Joe Biden la dezbateri televizate. Este deja aproape spre o certitudine că cei doi vor fi în cursa pentru președinție. Iar omul de afaceri dorește de această dată să-și ia revanșa pe deplin.
Republicanul a declarat că ar lua parte la un întâlnire televizată cu președintele democrat „oricând, oriunde” prin intermediul unui mesaj pe platforma sa de socializare. Între timp, echipa de campania a lui Joe Biden a transmis faptul că Donald Trump este „însetat de atenție și se luptă pentru a fi din ce în ce mai popular”.
Până în prezent, nu s-a convenit asupra niciunei dezbateri înaintea alegerilor din noiembrie. Provocarea din partea lui Trump a venit la câteva ore după ce ultima sa rivală republicană, Nikki Haley, a renunțat la cursa pentru a fi candidatul republican la Casa Albă. „Este important, pentru binele țării noastre, ca Joe Biden și cu mine să dezbatem probleme care sunt atât de vitale pentru America și poporul american”, a postat Trump pe site-ul său de socializare, Truth Social, la câteva ore după plecarea lui Haley din cursă.
Trump îl așteaptă pe Biden în „ringul” dezbaterilor
Fostul președinte a adăugat că astfel de dezbateri ar putea fi organizate de Comitetul Național Democrat sau de Comisia pentru dezbateri prezidențiale. Acestea două au supervizat dezbaterile prezidențiale în ultimii 30 de ani. Donald Trump a declarat că această comisie de dezbateri, care se declară nepartizană, dar este acuzată de conservatori de părtinire, este o „filială” a Partidului Democrat.
Trump, în vârstă de 77 de ani, a afirmat în repetate rânduri că Biden, în vârstă de 81 de ani, este prea bătrân și uituc pentru a partricipa la vreo dezbatere cu el. La rândul său, Biden a sugerat că Trump este cel care este senil. Secretarul de presă al Casei Albe a fost întrebat dacă refuzul unei dezbateri ar putea pune la îndoială „acuitatea” lui Biden. Ea a sugerat reporterului să vorbească cu echipa de campanie de realegere a președintelui.
Cine e mai „senil”?
Echipa de campania a lui Biden nu a precizat dacă va participa la o dezbatere împotriva lui Trump. Dar a sugerat în schimb ca republicanul să urmărească discursul președintelui de joi seară în Congres privind starea nației. „Aceasta este o conversație pe care o vom avea la momentul potrivit în acest ciclu”, a declarat directorul de comunicare al campaniei lui Biden, Michael Tyler. „Dacă este atât de disperat să-l vadă pe președintele Biden în prime-time, nu trebuie să aștepte! El se poate alătura zecilor de milioane de americani care vor urmări mâine seară emisiunea State of the Union”, a continuat el.
Miercuri, 6 martie, Donald Trump a mai spus că va urmări Starea Uniunii și „va corecta, ca răspuns rapid”, discursul lui Biden. Trump a fost aspru criticat după ce a refuzat să ia parte la dezbaterile televizate cu rivalii săi republicani pentru nominalizarea partidului la Casa Albă în acest ciclu electoral. El a susținut la acea vreme că nu are nimic de câștigat de pe urma unor astfel de forumuri. Căci a invocat avansul său destul de mare în sondaje. Biden și Trump au participat împreună șla dezbateri de două ori în timpul alegerilor din 2020, scrie BBC.