Ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev, a declarat că este de acord cu afirmațiile făcute de Donald Trump. Fostul președinte american și actual candidat în cadrul alegerilor prezidențiale a făcut declarații legat de finanțarea NATO.
Donald Trump a spus că nu va proteja țările NATO care nu își respectă angajamentele legate de cheltuielile alianței. Astfel, dacă nu plătesc, nu vor beneficia de apărare. Mulți lideri europeni au fost indignați de comentarii. Dar, ministrul bulgar a spus că remarcile sunt „complet de înțeles”
„Trump se află în campanie electorală, iar poziția sa este complet de înțeles. Toate țările și-au luat un astfel de angajament deja la summitul din 2014, adică acum 10 ani. Iar faptul că unele nu au atins încă acest 2% (din PIB pentru apărare) este îngrijorător. Trebuie să ne asumăm cu toții povara împreună” a declarat Tagarev la Bruxelles, conform Euractive .