Infofinanciar > Lumea la zi > Va ajunge Trump la sapă de lemn? Fostul președinte va trebui să-și vândă activele 
Lumea la zi

Va ajunge Trump la sapă de lemn? Fostul președinte va trebui să-și vândă activele 

Va ajunge Trump la sapă de lemn? Fostul președinte va trebui să-și vândă activele 
sursa foto: cnn.com

Pentru a acoperi despăgubirile care ar putea fi acordate în procesul său civil pentru fraudă, fostul președinte Donald Trump ar putea fi forțat să vândă activele sale.

Se așteaptă ca judecătorul Arthur Engoron să emită o hotărâre finală în cazul civil de fraudă al republicanului în această săptămână.

Trump e forțat să-și vândă activele

În septembrie, judecătorul Engoron a emis o hotărâre sumară  în cazul adus de procurorul general al New York-ului, Letitia James. A afirmat că  Donald Trump și executivii de top ai Trump Organization au comis fraudă. A decis că republicanul a supraevaluat în mod semnificativ valoarea activelor sale pentru a obține condiții mai favorabile de la creditori și asigurători.

Engoron va decide suma pe care favoritul pentru nominalizarea prezidențială GOP o va plăti ca despăgubire. Judecătorul va emite hotărârea în privința altor șase acuzații. Intră în discuție și falsificarea înregistrărilor de afaceri, fraudă la asigurare și acuzații de conspirație.

Trump a negat orice ilegalitate și a declarat că aceste cazuri fac parte dintr-o vânătoare politică menită să împiedice candidatura sa pentru încă un mandat la Casa Albă.

Despăgubiri de 250 de milioane de dolari pentru Trump

Inițial, acțiunea în justiție solicita despăgubiri de 250 de milioane de dolari. James a majorat suma la 370 de milioane de dolari. A luat în calcul și dobânzile.

Statul New York impune o rată de dobândă de 9% asupra sumei despăgubirilor. Ceea ce înseamnă că potențiala plată de 370 de milioane de dolari ar putea fi semnificativ mai mare. În funcție de faptul dacă plata este retroactivă la începutul anchetei lui James în 2018.

Donald Trump participă la o audiere prealabilă la Tribunalul Penal din Manhattan pe 15 februarie 2024 în New York City. Despăgubirile la care fostul președinte ar putea fi supus în procesul său civil pentru fraudă ar putea să-l determine să vândă activele, conform newsweek.com.