Infofinanciar > Lumea la zi > Trump nu dă înapoi. Președintele SUA se pregătește de un război comercial
Lumea la zi

Trump nu dă înapoi. Președintele SUA se pregătește de un război comercial

Trump nu dă înapoi. Președintele SUA se pregătește de un război comercial
Sursa foto: Arhiva companiei

Consilierii comerciali ai lui Donald Trump lucrează la planurile privind tarifele reciproce. Președintele american a promis că va impune taxe fiecărei țări care percepe cote la importurile din SUA.

Decizia a accentuat temerile legate de extinderea războiului comercial global. Măsurile luate amenință să accelereze și mai mult inflația din SUA.

Calendarul unei noi runde de taxe vamale americane a rămas neclar. S-au înregistrat progrese în ceea ce privește tarifele reciproce în cadrul discuțiilor cu alte națiuni care au început „foarte devreme”. Declarațiile îi aparțin lui Kevin Hassett, consilierul economic al lui Trump.

Hassett a fost întrebat dacă va exista un anunț din partea președintelui. Răspunsul oficialului a fost: „Ei bine, s-ar putea să vedeți un anunț cu privire la progrese sau, de asemenea, orientări ale lucrurilor la care se gândește după ce a avut unele, știți, schimburi de opinii cu persoane străine astăzi și ieri”.

Tarifele au fost un șoc

Trump a declarat că va anunța tarife reciproce în următoarele două zile pentru toate țările care impun taxe asupra bunurilor americane. De asemenea, republicanul a spus că are în vedere tarife separate pentru automobile, semiconductori și produse farmaceutice.

Trump a uimit piețele, anunțând tarife vamale pentru toate importurile de oțel și aluminiu începând cu 12 martie. Planurile au atras condamnarea Mexicului, Canadei și Uniunii Europene. Japonia și Australia au declarat că solicită scutiri de la taxe.

Vestea a făcut ca industriile care depind de importurile de oțel și aluminiu să se străduiască să compenseze creșterea preconizată a costurilor.

Trump îi sperie pe toți

El a amânat cu o lună, până la 4 martie, aplicarea unui tarif de 25 % pentru mărfurile din Mexic și Canada. Obiectivul său este de a permite negocieri cu privire la măsurile de securizare a frontierelor SUA și stoparea fluxului de droguri. Unii lucrători americani au primit cu satisfacție tarifele de luni pentru metale. Cu toate acestea, multe întreprinderi producătoare și-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la pașii următori. Companiile au avertizat că majorarea se va răsfrânge asupra lanțurilor de aprovizionare.

Directorii unor companii precum lanțul de supermarketuri Ahold Delhaize și Siemens Energy au avertizat că tarifele vor duce la creșterea prețurilor. Motivul este că producătorii încearcă să transfere costurile suplimentare ale importurilor.

Producătorii de oțel din Europa sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că tarifele americane vor duce la un aflux de oțel ieftin în Europa. Producătorul francez de oțel Aperam a îndemnat Bruxelles-ul să intervină pentru a reduce importurile în acest caz. În același timp, producătorul austriac de oțeluri speciale Voestalpine a cerut UE să ia imediat contramăsuri, conform reuters.