Infofinanciar > Lumea la zi > Trump schimbă America și lumea. Cum și-a întărit puterea înainte de a ajunge la Casa Albă
Lumea la zi

Trump schimbă America și lumea. Cum și-a întărit puterea înainte de a ajunge la Casa Albă

Melania și Donald Trump
Foto: facebook

Analiștii de politică externă supun că Donald Trump a început să își exercite autoritatea deși nu ajuns încă în Biroul Oval. Primele sale acțiuni dezvăluie intențiile sale de a submina mecanismele de control ale sistemului american. Liderii străini și politicienii americani sunt nevoiți să se adapteze rapid noii realități, trasmite și CNN.

Schimbarea de paradigmă

Asta ne spune că, odată cu întoarcerea sa la Casa Albă, în ianuarie, noul președinte va acționa rapid sprijinindu-se  mandatul popular solid pe care l-a obținut. Pe rețelele de socializare, se spune că Trump a lansat deja directive pentru republicanii din Senat. Reacțiile au fost favorabile, deci Trump plănuiește să conducă cu autoritate.

Dacă republicanii vor prelua și controlul Camerei, Congresul ar putea deveni doar o gașcă de yes-mani. Trump se îndepărtează și de tradiționalismul din establishment-ul politic, acționând ca un rebel. De exemplu, Trump a exclus din start nume importante precum Mike Pompeo și Nikki Haley, doi foști oficiali din politica externă. În schimb l-a nominalizat pe Elon Musk, un novice în politică, ca un poion important la înaintare.

Mai mult, Trump a început să influențeze și politica internă a republicanilor din Senat și își extinde controlul asupra Curții Supreme. Scopul este clar: întărirea majorității ultra-conservatoare care ar putea modela politica americană în următoarele decenii.

Liderii străini vor să își facă loc la masa negocierilor cu un Trump imprevizibil, unuTrup care nu pune preț pe echilibrele geopolitice stabilite. De altfel, Trump dă semne că va adopta o politică externă mult mai agresivă și mai puțin predictibilă decât în primul său mandat.

Apoi, se va răzbuna el față de cei care l-au atacat în timpul campaniei? Aici, nimic nu-l mai oprește. Democrații, descurajați, nu au un lider care să îi strângă laolaltă. Partidul democrat riscă să devină irelevant. Între timp, Trump își întărește pozițiile, în timp ce lupta pentru putere devine tot mai intensă. Al Jazeera: Trebuie să evităm standardele duble în politica extern. În politica externă, victoria lui Trump forțează o reevaluare geopolitică masivă.

De la Europa la Asia, toată lumea se pregătește să facă față unui președinte care nu pune preț normele internaționale. O schimbare de paradigmă care poate adânci falii deja existente pe scena globală,