Factorii de decizie din întreaga lume nu ar trebui să reacționeze în grabă la anunțurile administrației președintelui american Donald Trump. Mai mult, ei ar trebui să fie pregătiți să își argumenteze cauza, a declarat președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga.
În prima săptămână de mandat a lui Trump a avut loc o avalanșă de ordine executive și planuri politice. Printre acestea s-au aflat tarifele vamale pentru Canada, Mexic și China, dar și o revizuire a întregii asistențe externe existente.
„Singurul meu sfat pentru toată lumea este să nu se grăbească prea mult să răspundă sau să judece”, a declarat Banga într-un interviu acordat în marja Summitului Mission 300 Africa Energy din capitala comercială a Tanzaniei, Dar Es Salaam, conform Reuters.com.
„Factorii de decizie politică ar trebui să aștepte să vadă ce politici sunt efectiv executate. Am avut de-a face cu el (n.r. Trump) în trecut. Este un om foarte practic, înțelege cifrele, înțelege influența și înțelege avantajul. Trebuie să mergeți la el și să îi explicați ce aduceți”, a adăugat Banga.
