În Missouri, Trump a învins-o pe rivala Nikki Haley câștigând toate întâlnirile cu susținători organizate în stat, potrivit The New York Times.
Și în Michigan, Trump a câștigat cei 39 de delegați aleși în timpul unui caucus care a reunit aproximativ 2.000 de activiști, a relatat CNN. La începutul săptămânii, fostul președinte câștigase deja cei 16 delegați rămași din Michigan, aleși în alegerile primare, scrie News.ro.
Fostul președinte a câștigat toate alegerile primare organizate până acum. Noile sale victorii de sâmbătă vin cu trei zile înainte de „Super Tuesday” din 5 martie, un eveniment crucial în cadrul căruia 15 state își organizează simultan alegerile primare democrate și republicane. Președintele democrat Joe Biden și Donald Trump sunt aproape sigur că vor învestiți de partidele lor.