Infofinanciar > Info > Tudor Andrei, președintele INS, a fost ales membru corespondent al Academiei Române
Info

Tudor Andrei, președintele INS, a fost ales membru corespondent al Academiei Române

Tudor Andrei, președintele INS, a fost ales membru corespondent al Academiei Române
Sursa foto: arhiva companiei

Tudor Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Acesta a fost ales în urma elegerilor care au avut loc miercuri, pe data de 20 martie a acestui an. Tudorel Andrei va activa în cadrul Secţiei de ştiinţe economice, juridice şi sociologie.

„Am convingerea că statistica românească va avea de câştigat. Cred că vom reuşi, împreună, să creştem prestigiul statisticii, iar statisticianul să îşi câștige locul meritat în societatea românească”, este mesajul pe care l-a transmis președintele INS după validarea sa între membrii corespondenţi ai Academiei.

Mai mulți corespondenți

În cadrul Adunării Generale de miercuri, au mai fost aleşi alţi doi membri corespondenţi ai Academiei, Gerard Jităreanu, Secția de științe agricole şi silvice, şi Aurel Teodor Codoban.

Secția de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, precum şi cinci membri de onoare: Mihai Zamfir (România), Gheorghe Cojocaru (Republica Moldova), Alexandru Zaharescu (SUA), Daniel Ioan Tătaru (SUA) şi Radu J. Bogdan (SUA).

Conducerea secției de științe economice

Secţia de știinţe economice, juridice şi sociologie a Academiei Române este condusă de acad. Mugur Isărescu, iar membrii titulari sunt acad. Lucian-Liviu Albu, acad. Mihail M. Cernea, acad. Daniel Dăianu, acad. Emilian Dobrescu, acad. Aurel Iancu şi acad. Cătălin Zamfir.

Membri corespondenţi sunt prof.univ.dr. Ilie Bădescu, prof.univ.dr. Corneliu Bîrsan, prof.univ.dr. Valeriu Ioan-Franc, prof.univ.dr. Liviu Pop. Membrii de onoare ai Secţiei sunt Jaime Gil Aluja (Spania) şi Thierry de Montbrial (Franța), iar secretarul ştiinţific este Alexandra-Ioana Lazăr, se arată într-un comunicat al instituției.