Infofinanciar > Lumea la zi > Turcia este cu un picior în prăpastie. Inflația înregistrează cea mai mare valoare din UE
Lumea la zi

Turcia este cu un picior în prăpastie. Inflația înregistrează cea mai mare valoare din UE

turcia card (sursă foto: sealthedealtravels.com)
FOTO: sealthedealtravels.com

Institutul Turc de Statistică (TUIK) a raportat astăzi, 03 august, datele privind rata anuală a inflației. Rezultatele furnizate de institut nu sunt deloc îmbucurătoare pentru locuitorii de pe Bosfor. Rata anuală a taxei ascunse (inflația) a crescut de la 38,2% raportată la jumătatea anului în curs, la 47,83% pentru luna iulie.

Se pare că noul slogan promovat de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, „Economia în primul rând” nu se pliază pe realitatea economică a Turciei. La două luni după ce a obținut victoria în alegerile prezidențiale, inflația a ajuns la cote alarmante.

Inflația a scăpat de sub control în Turcia

Nu doar rata inflației a crescut, potrivit aceluiași institut TUIK, prețurile de consum s-au majorat până la 9,49% în luna iulie. Acest lucru coroborat cu creșterea prețurilor de consum diminuează semnificativ puterea de cumpărare a cetățenilor turci.

Cu aceste date pe masă analiștii economici au concluzionat faptul că decalajul economic și social, în special în Istanbul va fii accentuat și de criza economică. „Înăsprirea monetară va fi intensificată treptat (…) dacă va fi necesar, până când va exista o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor inflaţiei”, a explicat Banca Centrală după ce a majorat rata, pentru prima dată în peste doi ani, de la 8,5% la 15%, în iunie.

Noua echipă instaurată după realegerea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, la finalul lunii mai, aplică din nou politica monetară după ani de dobânzi scăzute, o politică favorizată de şeful statului.

„Banca Centrală a prezentat un set de previziuni mai realiste în raportul său privind inflaţia de săptămâna trecută, ridicând prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului în curs la 58%.

Banca Centrală aproape a dublat dobânzile de referință

Este clar că majorarea dobânzilor nu reprezintă decât o parte a noii politici”, care mizează pe „o creştere a dobânzii cheie la aproximativ 27,50% până la sfârşitul anului, necesară pentru a menţine încrederea investitorilor”, potrivit Capital Economics. Banca Centrală sub conducerea noului guvernator Erkan în speranța că va stăvili trendul ascendent al inflației a majorat dobânzile de referință de la 8,5 la 15%.

Potrivit Institutului de Statistică, prețurile de consum au înregistrat o creștere de 31%, cele de transport s-au majorat în luna iunie cu aproape 18% începând cu luna iunie, iar serviciile de sănătate s-au scumpit la rândul lor cu 13,6%% în decursul a 30 de zile.

Majorările pun presiune pe toate sectoarele industriale, de la restaurante la hoteluri și, totodată, accelerează creșterea prețurilor pentru băuturile alcoolice dar și pentru tutun. Recep Tayyip Erdogan are în față o nouă provocare și anume alegerile administrative care vor avea loc la anul, potrivit Mediafax.