Discreția Sfântului Coran în Suedia de către un grup de protestatari pe 29 iunie ar putea avea un impact major asupra planului Stockholmului de a adera la NATO ca al 32-lea membru. Pare puțin probabil ca Turcia, care se presupune că se islamizează din ce în ce mai mult și are o imagine nesuferită de „aliat nestatornic”, să își retragă atât de ușor obiecția față de admiterea Suediei ca membru NATO.
În acest proces, problema aderării Suediei la viitorul summit NATO, programat pentru 11-12 iulie în capitala letonă Riga, ar putea necesita eforturi mai susținute în vederea unei rezolvări amiabile.
Probleme pentru aderarea Suediei la NATO
Se poate remarca faptul că Turcia a ratificat, nu fără reticență, totuși, aderarea Finlandei la NATO în luna martie. Dar ea continuă să ridice obiecții față de aderarea Suediei. Ea susține că Stockholm sprijină militanții kurzi, și anume PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), pe care Ankara îl consideră o organizație teroristă.
Deși Suedia și-a modificat legile antiteroriste, Turcia nu este convinsă că Suedia, o țară democratică cu un sistem judiciar independent, nu poate împiedica demonstrațiile pașnice și nu poate limita libertatea de exprimare.
„Turcia își menține poziția constructivă în ceea ce privește aderarea Suediei, dar că modificările legislative nu ar avea niciun sens atâta timp cât susținătorii PKK/PYD/YPG organizează demonstrații în mod liber în această țară”, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care i-ar fi transmis săptămâna trecută secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
Trebuie remarcat faptul că Turcia este unul dintre cei mai vechi membri ai NATO. Aderarea sa la alianța occidentală a avut loc cu mult timp în urmă, în 1952. Dar în ultimii ani, în special după ce Erdogan a preluat funcția, Turcia este acum considerată „cea mai izolată” din NATO. Ca să nu mai vorbim de aderarea mai întâi a Finlandei și acum a Suediei, Turcia a avut divergențe cu multe obiective și principii ale NATO. Se pare că Turcia nu este în consonanță cu o nouă „strategie de apărare”, despre care se spune că este cea mai ambițioasă revizuire elaborată de la sfârșitul Războiului Rece încoace.
Erdogan, susținător mascat al lui Vladimir Putin
Această strategie, elaborată în urma invaziei rusești din Ucraina, ar trebui să primească undă verde din partea liderilor în timpul viitorului summit NATO, care va avea loc peste două săptămâni.
Detaliile proiectului nu au fost făcute publice. Cu toate acestea, se înțelege că acesta cuprinde „planuri regionale” secrete de mii de pagini care propun în detaliu modul în care alianța ar răspunde unui atac rusesc. Acesta este văzut ca o „schimbare fundamentală”, deoarece NATO are nevoie de planuri de apărare la scară largă. Timp de zeci de ani, a purtat războaie mai mici în Afganistan și Irak; nu s-a confruntat cu un război mare.
Cu toate acestea, în cadrul reuniunii lor de la Bruxelles din 15 iunie, miniștrii apărării din NATO nu au reușit să cadă de acord asupra unor noi planuri privind modul în care alianța ar răspunde la un atac rusesc. Potrivit Reuters, Turcia a fost cea care a blocat demersul.
Citând un diplomat neidentificat, raportul Reuters a afirmat că Turcia a blocat aprobarea din cauza formulării unor locații geografice, inclusiv în ceea ce privește Cipru. Alte rapoarte sugerează că Turcia dorește ca proiectul de text să se refere la căile navigabile critice care leagă Marea Neagră de Marea Egee ca fiind „Strâmtorile turcești”, în loc de „Strâmtorile”.
Se poate observa aici Convenția de la Montreux din 1936, care reglementează traficul maritim prin strâmtorile Bosfor și Dardanele și prin Marea Marmara care se află între ele, se referă la acestea pur și simplu ca fiind „strâmtorile”. Folosirea termenului „Strâmtorile turcești” ar putea avea implicații juridice care ar oferi Turciei un control mai mare asupra corpurilor de apă decât cel de care se bucură în prezent în temeiul Convenției Montreux. În moduri care ar putea submina interesele occidentale, se teme. Grecia, un alt membru NATO, nu va fi niciodată de acord cu cererea turcă.
Conflictul dintre Turcia și Grecia
În prezent, Turcia are o dispută privind drepturile maritime cu Grecia. Aceasta amenință că va ataca Grecia, deși ambele sunt membre NATO.
„S-ar putea să venim brusc într-o noapte”, a avertizat Recep Tayyip Erdogan nu cu mult timp în urmă, sugerând o operațiune turcă împotriva uneia dintre insulele grecești care îmbrățișează coasta de sud și vest a Turciei. El a lăsat chiar să se înțeleagă că Turcia poate lovi Atena cu rachete balistice.
Turcia și Grecia, sau, de altfel, Uniunea Europeană (UE), au divergențe și în privința statutului Ciprului. Insula din estul Mediteranei a rămas divizată din 1974 între administrația cipriotă greacă recunoscută la nivel internațional și Republica Turcă a Ciprului de Nord, protejată de trupe turcești și recunoscută doar de Ankara. Cipru este membru al UE, dar Turcia a blocat aderarea sa la NATO și refuză să îi recunoască legitimitatea. La rândul său, Cipru a blocat demersul Turciei de a deveni membru al UE (aderarea atât la UE, cât și la NATO depinde de consensul tuturor celor care sunt deja membri).
Tensiunile dintre Turcia și Cipru s-au accentuat și mai mult din cauza drepturilor de explorare și de producție a gazelor naturale în estul Mediteranei.
Turcia s-a certat, de asemenea, cu Franța. Anul trecut, fregata franceză Courbet a încercat să oprească contrabanda cu arme turcești către Libia. În plus, Erdogan a cerut boicotarea produselor franceze după ce președintele francez Emmanuel Macron a susținut cu fermitate dreptul caricaturiștilor de a înfățișa figuri religioase.
Va ceda până la urma Erdogan în privința Suediei?
De fapt, în 2009, președintele turc a blocat numirea unui nou șef al NATO din Danemarca, deoarece această țară era prea tolerantă față de caricaturile cu profetul Mahomed și prea favorabilă „teroriștilor kurzi”. Erdogan a cedat în privința numirii danezului atunci când președintele american de atunci, Barack Obama, a promis că NATO va numi un turc într-o funcție de conducere.
Mulți susțin că Turcia este din ce în ce mai mult „un aliat perturbator” în cadrul NATO. În ciuda avertismentelor colegilor din NATO în general și din SUA în special, Erdogan a mers mai departe cu achiziționarea unui sistem de apărare aeriană S-400 din Rusia.
Ca represalii, SUA au anulat propunerea de vânzare a avioanelor de luptă F-35 către Turcia. SUA și colegii din NATO au avut dreptate: cumpărarea S-400 rusesc ar complica sistemele lor integrate de apărare.
Turcia urmează o politică autonomă, destul de diferită de cea a NATO în general, în ceea ce privește relațiile sale cu Rusia. Turcia a fost de partea sau a beneficiat foarte mult în gestionarea rebelilor kurzi de intervenția rusă în Rusia. Zonele tampon pe care Turcia le-a creat în nordul Siriei nu ar fi fost posibile fără aprobarea Rusiei. În plus, în 2019, Erdogan a organizat o incursiune militară pentru a lupta împotriva kurzilor din nordul Siriei care ajutau la lupta împotriva Statului Islamic cu sprijinul SUA.
După cum spune revista The Economist, „De la războiul din Ucraina la cele din Siria și Nagorno-Karabah, la relațiile cu China, la sancțiunile împotriva Iranului, la libertatea presei, drepturile omului și terorism, lista problemelor în care Turcia și aliații săi occidentali nu se mai înțeleg este lungă. Legăturile instituționale, inclusiv apartenența la NATO și la Consiliul Europei și uniunea vamală cu UE, sunt intacte. Dar, în ceea ce privește politicile, este în curs o decuplare. În 2008, Turcia s-a aliniat la 88% din deciziile și declarațiile de politică externă ale UE. Până în 2016, această pondere a scăzut la jumătate, ajungând la 44%. Anul trecut a fost de doar 7%”.
Ce se va întâmpla cu Turcia în NATO?
Atât de mult încât Doug Bandow, membru senior al Institutului Cato, a susținut că „SUA și restul NATO ar trebui să înceteze să mai servească Turcia. Dacă alianța este serioasă, ar trebui să insiste asupra loialității membrilor față de ceilalți membri și asupra dorinței lor de a se alătura unei acțiuni colective împotriva unui presupus antagonist. În cazul în care comportamentul unui guvern se îndepărtează în mod semnificativ de obiectivele alianței, ceilalți membri ar trebui să ia în considerare înlăturarea acelui stat – și să forjeze acorduri de cooperare mai realiste pentru viitor”.
În mod similar, într-un articol de opinie publicat în Wall Street Journal, Joseph I Lieberman, fost senator american independent din Connecticut, și Mark D Wallace, directorul executiv al Turkish Democracy Project, au susținut că alianța (NATO) ar trebui să exploreze modalități de expulzare a Turciei.
„Turcia este membră a NATO, dar, sub conducerea domnului Erdogan, nu mai subscrie la valorile care stau la baza acestei mari alianțe”, au scris ei.
Chiar și unii politicieni importanți din SUA, cum ar fi senatorul Bob Menendez din New Jersey, cel mai important democrat din Comisia pentru relații externe a Senatului, a declarat că „Turcia sub Erdogan nu ar trebui și nu poate fi văzută ca un aliat”.
Cu toate acestea, expulzarea Turciei din NATO nu este o opțiune ușoară. Turcia oferă NATO o poziție strategică crucială la intersecția dintre Europa și Asia, la poalele Orientului Mijlociu și ale Mării Negre. Ea găzduiește o importantă bază aeriană americană, unde sunt depozitate arme nucleare americane. Turcia este țara NATO cu al doilea cel mai mare număr de personal militar după Statele Unite.
Erdogan continuă afacerile cu Vladimir Putin
Erdogan a fost destul de prietenos cu președintele rus Vladimir Putin, acum inamicul numărul unu al NATO. El continuă afacerile Turciei cu Rusia și refuză să se alinieze la sancțiunile occidentale. Dar este, de asemenea, un fapt că Erdogan a blocat navele de război rusești care se îndreptau spre Ucraina. El a forțat Rusia să ridice blocada navală a Ucrainei, permițându-i acesteia să își exporte produsele agricole. El este cel care a negociat schimburi de prizonieri cu Rusia. El își asumă meritul de a oferi unei Ucraine asediate dronele care au ajutat la salvarea Kievului.
Și Erdogan este cel care ar putea fi un mediator eficient între Occident și Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, în cazul în care apare vreo posibilitate de pace negociată.
Privită astfel, căsătoria dintre Turcia și Occident poate fi nefericită, dar nu a ajuns la nivelul unei despărțiri definitive. Există optimiști în cadrul NATO, cum ar fi secretarul general Jens Stoltenberg, care cred că, în cele din urmă, Turcia nu va face nimic care să dăuneze nici Europei, nici Statelor Unite.
La urma urmei, UE este principalul partener comercial al Turciei și principala sursă de investiții străine. Iar America se întâmplă să fie cel mai mare furnizor de arme al Turciei. Așa că Erdogan va fi de acord, în cele din urmă, cu aderarea Suediei la NATO, se susține. Oricum ar fi, lucrurile vor deveni mai clare la următorul summit NATO, care va avea loc la două săptămâni, conform eurasiantimes.com.
