Infofinanciar > Lumea la zi > Turcia urmărește să-și sporească prezența militară în Siria
Lumea la zi

Turcia urmărește să-și sporească prezența militară în Siria

Turcia urmărește să-și sporească prezența militară în Siria
Sursa foto: arhiva companiei

De teamă ca puterea în Siria să nu fie confiscată de grupărilor teroriste, Turcia insistă să-și crească prezența în statul vecin, potrivit unui anunț al ministerului turc al Apărării. Cele două state au pus punct relațiilor comerciale și diplomatice în 2011, după începerea conflictului civil care a divizat țara.

Anunțul oficialului turc vine în contextul în care la finalul săptămânii trecute, președintele sirian în exercițiu, Bashar al-Assad a declarat că o apropiere de Turcia nu înseamnă neaparat și retragerea trupelor turce de pe teritoriul sirian, așa cum a solictat Damascul în trecut.

Forțele turce și facțiunile rebele susținute de Ankara controlează mare parte din teritoriul sirian. Mai mult decât atât, trupele președintelui Recep Tayyip Erdogan au lansat ofensive transfrontaliere din 2016, cu scopul de a elimina zona de Forțele Democratice Siriene, conduse de kurzi, potrivit Agerpres.