Infofinanciar > Lumea la zi > Turcii încep să se revolte împotriva guvernului. Șansele lui Recep Erdogan la un nou mandat sunt amenințate
Lumea la zi

Turcii încep să se revolte împotriva guvernului. Șansele lui Recep Erdogan la un nou mandat sunt amenințate

Recep Erdogan
Sursa foto: newsbucuresti.ro

Președintele turc Recep Erdogan a vizitat miercuri sudul Turciei pentru a vedea la fața locului distrugerile provocate de cutremurul masiv care a afectat țara, dar și pentru a încerca să calmeze spiritele. Populația din zonele calamitate este tot mai furioasă, acuzând faptul că răspunsul guvernului este prea lent, eforturile de salvare și ajutorare întârziind prea mult.

Bilanțul total confirmat al victimelor cutremurului de luni, care a lovit o porțiune din sudul Turciei și Siria vecină, a crescut la peste 11.000 de persoane. O evoluție așteptată în condițiile în care sute de clădiri prăbușite în multe orașe s-au transformat în morminte pentru oamenii care dormeau în case atunci când cutremurul a lovit în zorii zilei de luni.

În Antakya, zeci de cadavre, unele acoperite cu pături și cearșafuri, iar altele în saci mortuari, au fost aliniate pe jos în fața unui spital. Printre acestea se plimbă oameni care încearcă să identifice victimele cutremurului. „Soția mea nu vorbește turcă, iar eu nu văd foarte bine”, a declarat un bărbat, care nu și-a dat numele. „Trebuie să verificăm toate fețele. Avem nevoie de ajutor”, a precizat el.

În Kahramanmaras, aproximativ 50 de cadavre învelite în pături au fost așezate pe podeaua unei săli de sport, iar membrii familiilor își caută rudele printre aceștia. În provincia Hatay, unde  zeci de cadavre au fost așezate afară, în rânduri între corturile Semilunii Roșii, oamenii au deschis sacii cu cadavre în speranța de a-i identifica pe cei dragi.

Ajutoarele întârzie să sosească în zonele calamitate

Cutremurul a dărâmat mii de clădiri, inclusiv spitale, școli și blocuri de apartamente, a rănit zeci de mii de persoane și a lăsat nenumărate persoane fără adăpost în Turcia și în nordul Siriei. Autoritățile turce spun că aproximativ 13,5 milioane de persoane au fost afectate într-o zonă care se întinde pe o distanță de aproximativ 450 km, de la Adana, în vest, până la Diyarbakir, în est. Agenția de gestionare a dezastrelor din Turcia a declarat că numărul răniților a depășit 38.000.

Familiile din sudul Turciei și din Siria au petrecut o a doua noapte în frig, în timp ce salvatorii copleșiți încercau să scoată oamenii dintre dărâmături.

Multe persoane din zona dezastrului au dormit în mașinile lor sau pe străzi sub pături, temându-se să se întoarcă în clădirile zguduite de cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter – cel mai mortal din Turcia din 1999 – și de un al doilea seism puternic, care a survenit câteva ore mai târziu.

„Unde sunt corturile, unde sunt camioanele cu alimente?”, a spus Melek, un turc în vârstă de 64 de ani din Antakya, care afirmă că nu a văzut nicio echipă de salvare: „Nu am văzut nicio distribuție de alimente aici, spre deosebire de dezastrele anterioare din țara noastră. Am supraviețuit cutremurului, dar vom muri aici din cauza foamei sau a frigului de aici.”

Bilanțul victimelor a depășit 8.500 de morți în Turcia. În Siria, deja devastată de 11 ani de război, bilanțul confirmat a urcat la peste 2.500 în cursul nopții, potrivit informațiilor făcute publice de guvernului sirian și de un serviciu de salvare care operează în nord-vestul țării controlat de rebeli.

Cutremurul, o provocare pentru Recep Erdogan

Recep Erdogan, care a declarat stare de urgență în 10 provincii și a trimis trupe pentru a ajuta, a sosit în orașul Kahramanmaras pentru a vedea pagubele și pentru a inspecta cum se derulează eforturile de salvare și ajutorare. Vorbind cu reporterii, președintele turc a declarat că au existat probleme cu drumurile și aeroporturile, dar că totul se va îmbunătăți pe zi ce trece.

Dezastrul reprezintă o nouă provocare pentru Erdogan în alegerile cu care se va confrunta în luna mai și care se anunțau deja a fi cele mai dificile din cele două decenii de mandat.

Orice percepție că guvernul nu reușește să abordeze dezastrul în mod corespunzător ar putea afecta șansele lui Erdogan. Analiștii spun însă că, pe de altă parte, actualul președinte ar putea să adune sprijin național în jurul răspunsului la criză și să-și consolideze poziția, conform informațiilor Reuters.