Infofinanciar > Info > Patronii din turism cer menţinerea sistemului de vouchere de vacanţă
Info

Patronii din turism cer menţinerea sistemului de vouchere de vacanţă

Voucherele de vacanță
Foto: facebook.com

Este nevoie de sistemul de vouchere de vacanță. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită autorităţilor găsirea unor soluţii pentru menţinerea actualului sistem în ceea ce priveşte emiterea voucherelor de vacanţă. Acest sistem şi-a dovedit deja eficienţa.

Reacţia FPTR vine în contextul declaraţiilor făcute de premierul Ciolacu. Acesta spunea că este posibil ca voucherele de vacanţă să fie emise de către Poşta Română sau de către alte structuri ale statului.

Trebuie menținut sistemul de vouchere de vacanță

„Guvernul României a mai încercat în anul 2014 să emită vouchere de vacanţă prin intermediul structurilor statului. Respectiv prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Turism. După încercări de un an, s-a ajuns la concluzia că statul nu are capacitatea să implementeze un astfel de sistem. Civilizat, s-a revenit la companiile private, emitente de tichete”, susţin reprezentanţii FPTR.

”Acesta întârziere de un an a condus la blocarea sistemului de vouchere de vacanţă cu consecinţe grave. Angajatorii privaţi nu au mai reluat nici până în ziua de azi, la acelaşi nivel, acordarea voucherelor de vacanţă”, se poate citi în comunicatul Federației.

Riscăm sancțiuni

Potrivit FPTR, România poate risca sancţiuni din partea Curţii Europene de Justiţie dacă se va implementa un monopol de stat.

„România este azi un stat de drept, membru al Uniunii Europene şi cu toate acestea, premierul României vorbeşte despre naţionalizarea unui sector de activitate, despre implementarea unui monopol de stat. Doar Ungaria a mai încercat naţionalizarea sistemului de tichete. În 2016, Curtea Europeană de Justiţie a sancţionat statul maghiar pentru această practică. A fost considerate ca fiind contrară legislaţiei europene”, spun patronii din turism.

”Îşi doreşte statul român să se afle într-o situaţie similară şi să plătească sute de milioane de euro despăgubiri, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria?”, întreabă FPTR.

Pe muchie de cuțit

”Ni se spune că este nevoie de bani la buget, poate, atunci,  Guvernul să îşi asume astfel de cheltuieli? Poşta Română a fost implicată anul trecut în emiterea unor certificate, care au fost numite „carduri de energie”. Emiterea acestor bucăţi de hârtie, fără elemente de siguranţă, s-a dovedit a fi un eşec! Mecanismul de utilizare este foarte greoi, beneficiarii fiind nevoiţi să facă multe drumuri la oficii pentru decontarea integrală a sumelor”, se arată în comunicatul federaţiei patronale.

Să nu stricăm ce e bun

Operatorii economici din turism au mai spus că, din anul 2020, voucherele de vacanţă se emit doar pe carduri. Decontarea lor se face în aceeaşi zi de către unităţile emitente de vouchere şi angajaţii pot plăti online pentru rezervări.

De asemenea, FPTR atrage atenţia că „într-o lume normală” este firesc ca o companie privată să urmărească să facă profit. Și este la fel de firesc ca statul să aprecieze companiile care fac profit, pentru că încasează impozit de pe urma lor.

În opinia FPTR, sistemul voucherelor de vacanţă este unul care funcţionează foarte bine şi ajută la creşterea veniturilor la buget. Dar şi la creşterea PIB-ului prin participarea tuturor operatorilor economici la oferta turistică lansată de structurile de primire turistică.