Potrivit ultimelor date ale Institutului Național de Statistică (INS), în România s-a înregistrat o creștere substanțială a numărului de turişti români și străini în semestrul I al anului 2022. Astfel, sosirile românilor au crescut cu 23,5%, în timp ce cele ale străinilor s-au majorat cu 221,2%, față de semestrul I al anului 2021. Din totalul acestor sosiri, 85,8% au fost turiști români.
Totodată, în primele 6 luni din anul 2022, România a fost vizitată de 4,4 milioane de turiști, dintre care 630.000 de persoane au fost din afara țării. Cei mai mulți vizitatori au venit din Germania, Israel, Italia, Statele Unite și Franța.
În plus, orașele care au înregistrat cele mai mari creșteri din punct de vedere al turiștilor în acest an, față de anul 2021, au fost: București (116%- 1,2 milioane de turiști), Cluj (64% – 488.000) și Sibiu (53% – 476.000). Alte orașe vizitate au fost Brașov și Iași, scrie Pro Tv.
Cum arată top 5 al celor mai scumpe hoteluri aflate la vânzare
1. AFACERE LA CHEIE – TURISM ȘI PRODUCȚIE: 15 MILIOANE DE EURO
Potrivit Storia, această proprietate, care este cea mai scumpă din mediul turistic din România, se află la 70 km distanță de orașul Arad. Suprafață totală a acestui domeniu este de 150 ha, compusă din: teren intravilan, livadă atestată ecologic, pădure și pășune. În cadrul acestei proprietăți sunt incluse: un restaurant cu terase, cu 150 de locuri în total, 40 de locuri de cazare, o sală de conferință complet utilată, de 70 de locuri, precum și două piscine exterioare cu apă caldă, una pentru copii și una pentru adulți, un loc de joacă pentru copii, un subsol pregătit pentru un viitor SPA.
2. HOTEL DE 4 STELE ÎN BRAȘOV: 14,4 MILIOANE DE EURO
Acest hotel, situat în apropierea cartierelor de afaceri, dispune de 114 camere și apartamente, 3 săli de conferință modulare, cu capacitate de 200 persoane, o sală High Class Business Meetings. De asemenea, hotelul are în componența sa și un restaurant cu capacitate de peste 100 de locuri, precum și un centru Spa, cu sală de fitness, saună umedă, saună uscată, sală de masaj.
3. HOTEL ȘI TEREN ÎN POIANA BRAȘOV: 9 MILIOANE DE EURO
Acest hotel are un domeniu de 17.000 mp. De asemenea, proprietatea vine la pachet cu un teren structurat, care poate fi parcelat în 3 loturi.
4. HOTEL DE 4 STELE ÎN PIAȚA UNIRII, BUCUREȘTI: 8,5 MILIOANE DE EUROHotelul, localizat în apropiere de Piața Unirii și Casa Poporului, are un singur corp de clădire și un regim de înălțime S+P+M+8E. De asmenea, acesta are o capacitate de 78 camere, cu aer condiționat și echipate cu linie telefonica directa, mini bar, cablu TV, set baie.
5. HOTEL DELFIN, MAMAIA: 7 MILIOANE EURO
Hotel Delfin, situate în stațiunea Mamaia, se află la 50m de plajă, la aproximativ 100m de Satul de Vacanță și la 200m de intrarea în orașul Constanța. Acesta încorporează 150 de camere dispuse pe 4 etaje, 10 dintre ele fiind destinate personalului administrativ.