În 2024, turismul în România este sub semnul întrebării. Sosirile în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au înregistrat 3,368 milioane de persoane în primele patru luni. Numărul reprezintă o creștere modestă de 1,9% față de aceeași perioadă din 2023, conform datelor INS. Turiștii străini au reprezentat 17,7% din total. Majoritatea turiștilor au provenit din Italia, Germania și Regatul Unit.
România se confruntă cu provocări în atragerea vizitatorilor internaționali, aceștia constituind mai puțin de 20% din totalul turiștilor în 2024. Deși în UE înnoptările cetățenilor străini au înregistrat o creștere semnificativă în primul trimestru, România rămâne în urmă la capitolul atracție turistică pentru vizitatori din alte țări.
În perioada ianuarie-martie 2024, în UE au fost înregistrate 452,6 milioane de înnoptări. Deci, o creștere de 7% față de anul anterior, reflectând o tendință ascendentă a turismului în regiune, potrivit dailybusiness.