Conform președintelui Asociației CFA România, începând de anul viitor s-ar putea înregistra o creștere a TVA-ului.
Astfel, din cauza faptului că România se îndreaptă spre un deficit bugetar destul de mare, vor fi înregistrate și creșteri în zona TVA-ului. Ca urmare, potrivit președintelui Asociației CFA România, Alexandra Smedoiu, trebuie adoptate o serie de măsuri. Asta pentru a evita presiuni din partea liderilor internaționali.
„Anul acesta se pare că mergem din nou spre un deficit bugetar foarte mare. Asta înseamnă că spre finalul anului trebuie să ne gândim deja la măsurile pentru anul următor. Probabil că vom vedea şi o reaşezare în zona aceasta. Mă aştept ca lucrurile acestea să fie discutate în spaţiul public şi anunţate probabil în decembrie”, a declarat Alexandra Smedoiu, potrivit stirileprotv.