Afirmația a fost făcută pe internet de către șeful guvernului de ocupaţie rusă din Sevastopol, acesta susține că dronă a provocat astăzi un incendiu de proporţii la un depozit de petrol din Golful Kozacha din Sevastopolul ocupat de Rusia.
Razvozhaev a mai spus că incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi şi că încă se stabilesc detalii privind victimele şi pagubele.
Videoclipuri şi fotografii cu un incendiu de mari dimensiuni şi cu un nor negru de fum deasupra oraşului au început să circule pe reţelele de socializare la începutul dimineţii.
„Un rezervor de combustibil a luat foc în zona golfului Kozacha. Potrivit informaţiilor preliminare, incendiul a fost provocat de o lovitură a unui vehicul aerian fără pilot”, a scris Mihail Razvozhaev pe Telegram, potrivit Mediafax.
Același atac, câteva luni în urmă
În luna octobrie a anului trecut Gladkov a postat o fotografie care arată flăcări și coloane de fum negru care se ridică deasupra unei clădiri din apropierea unui turn de comunicații.
„Suntem bombardați din nou. Unul dintre obuze a lovit depozitul de petrol din regiunea Belgorod”, a declarat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov pe Telegram. Gladkov a declarat ulterior că incendiul a fost stins.
Serviciile locale de urgență au declarat că depozitul se află în satul Razumnoye-71, în apropiere de orașul Belgorod, potrivit TASS. Unul dintre cele 10 rezervoare cu motorină reziduală a fost incendiat, a precizat TASS.
Gladkov a mai spus că un punct de control vamal a fost bombardat timp de mai multe zile la rând și că 14 obuze au căzut acolo pe 15 octombrie, dar nu au provocat răniți.
Ucraina nu a făcut niciun comentariu
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Kievului.
Belgorod și alte regiuni de frontieră rusești au acuzat Ucraina că a atacat obiective, inclusiv linii electrice și instalații de depozitare a combustibilului, de când Moscova a lansat invazia în Ucraina în februarie. Săptămâna trecută, Rusia s-a plâns de o creștere a atacurilor de artilerie și de rachete pe teritoriul său de la granița cu Ucraina.
O substație electrică din orașul Belgorod, care se află dincolo de granița cu Harkov, în nord-estul Ucrainei, a fost incendiată de un atac ucrainean pe 14 octombrie, provocând întreruperi de energie electrică, a declarat Gladkov. El a postat fotografii ale incendiului, despre care a spus că a fost pus sub control la sfârșitul după-amiezii.
Cu o zi înainte, o rachetă a distrus ultimul etaj al unei clădiri de apartamente din oraș, provocând pagube, dar fără răniți, iar un depozit de muniție din regiune a fost distrus.