Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina, acord pentru exportul de cereale prin porturile de la Marea Adriatică
Lumea la zi

Ucraina, acord pentru exportul de cereale prin porturile de la Marea Adriatică

Cereale, Sursă foto: Agrointeligența
Sursă foto: Agrointeligența

Ministerul ucrainean de Externe a anunțat marți că s-a ajuns la un acord cu Croația pentru a permite Ucrainei să exporte cereale prin porturile croate de la Marea Adriatică.

Prin fluviul Dunărea și apoi cu trenul până pe coasta croată a Adriaticii, produsele agricole vor urma acest drum pentru a putea fi transportate. Cantitatea de cereale care ar putea fi livrată în acest mod nu a fost specificată. „Am convenit asupra posibilităţii utilizării porturilor croate de la Dunăre şi Marea Adriatică pentru transportul cerealelor ucrainene. Acum vom lucra la găsirea celor mai eficiente rute până la aceste porturi şi a profita la maxim de această oportunitate”, a declarat ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, conform Agerpres .