Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina nu are acordul Italiei. Roma se opune folosirii armelor trimise împotriva Rusiei
Lumea la zi

Ucraina nu are acordul Italiei. Roma se opune folosirii armelor trimise împotriva Rusiei

munitie nato sursă foto unsplash.com
Sursa foto: Arhiva companiei

Antonio Tajani, ministrul italian de Externe, a declarat că țara sa nu este de acord ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia.

Italia face notă discordantă în condițiile în care mai multe ţări din cadrul NATO susțin extinderea utilizării armelor.

„Este un moment foarte delicat, nu trebuie să facem niciun pas greşit”, a declarat Tajani. Potrivit acestuia, trebuie evitate „orice măsuri sau declaraţii impulsive”.

„Nici şi Statele Unite nu au autorizat folosirea armelor lor fără discernământ. Ci doar pentru a lovi o bază din care pleacă dronele. Şi ei sunt foarte atenţi”, a subliniat ministrul italian

Tajani a precizat că Italia va trimite din nou ajutoare Ucrainei. Dar, „nu vom trimite nici măcar un singur soldat italian să lupte în Ucraina. Pentru că nu suntem în război cu Rusia”, conform Agerpres.