Serghei Șoigu neagă că armata rusă a desfășurat armament greu la centrală, aflată sub controlul invadatorilor încă din martie, în plus acuză Ucraina de terorism, forțele ucrainene au bombardat centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie.
„Nu avem armament greu pe teritoriul centralei nucleare sau în zonele adiacente. Sper că misiunea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică va fi convinsă de acest lucru”, a insistat Şoigu, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării rus. Şoigu mai susține că „Ucraina creează o ameninţare reală de catastrofă nucleară şi foloseşte armament furnizat de Occident pentru a ataca centrala. Ucraina a lansat 120 de obuze de artilerie şi 16 atacuri „kamikaze” cu dronă în ultimele şase săptămâni. Aceasta nu este altceva decât terorism nuclear”, a declarat Şoigu, care a acuzat, totodată, SUA şi Uniunea Europeană că „încurajează astfel de acţiuni nechibzuite”.
„Armata rusă minte, manipulează şi tergiversează realitatea la centrala nucleară Zaporojie, transmiţând misiunii AIEA doar acele informaţii care îi convin”, au transmis, pe Telegram, reprezentanții companiei de stat pentru energie nucleară din Ucraina, Energoatom. Potrivit acesteia, prezenţa vehiculelor militare ruse în sala turbinelor „a fost prezentată experţilor AIEA drept echipament al forţelor de apărare chimică”. „În plus, ruşii nu au permis misiunii să pătrundă în centrul de criză al centralei, unde în prezent există personal militar rus pe care reprezentanţii AIEA nu trebuiau să-l vadă, ascunzându-le prezenţa invadatorilor ruşi înarmaţi”. Energoatom a mai afirmat că partea rusă „a blocat comunicaţiile mobile şi de internet în Energodar”, localitate pe teritoriul căreia se află centrala nucleară, „pentru a evita trimiterea de fotografii şi de înregistrări video de la centrala nucleară şi din oraş”. Mai mult, potrivit Energoatom, ruşii au permis doar personalului operativ al centralei să vină la muncă, limitând semnificativ prezenţa oamenilor pe ruta de deplasare a delegaţiei AIEA.
Spectacolul planificat
Energoatom consideră, totodată, că misiunea AIEA a fost ţinta unui „spectacol planificat”, pe traseul experţilor internaţionali către centrală făcându-şi apariţia locuitori din Energodar, şi acest oraş fiind sub ocupaţie rusă, ”care se plângeau de bombardamentele forţelor armate ale Ucrainei”. „Ocupanţii mint, tergiversează faptele şi dovezile care atestă că ei au bombardat centrala, precum şi consecinţele pagubelor asupra infrastructurii centralei. Cum era de aşteptat, se dă vina pe forţele armate ucrainene. Este evident că în aceste condiţii va fi greu pentru AIEA să facă o evaluare imparţială a situaţiei de la centrala nucleară Zaporojie”. Director general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat, joi, după ce a vizitat centrala nucleară, că „este evident că centrala şi integritatea sa fizică au fost încălcate în mai multe rânduri, din greşeală sau intenţionat”, potrivit Digi24.