Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina cere României să suplimenteze capacitățile portului Constanța! Motivul pentru care fermierii înlocuiesc grâul
Lumea la zi

Ucraina cere României să suplimenteze capacitățile portului Constanța! Motivul pentru care fermierii înlocuiesc grâul

Ucraina cere României să suplimenteze capacitățile portului Constanța! Motivul pentru care fermierii înlocuiesc grâul
Sursa foto - agrointel.ro

Ucraina a solicitat suplimentarea capacității portului Constanța ca să își exporte cerealele și, de asemenea, a cerut și sprijin din partea statelor Uniunii Europene ca să își depoziteze pe teritoriile lor cerealele ucrainene pe care Kieveul nu are cum să le exporte prin Marea Neagră din cauza blocadei ruse.

Viceministrul ucrainean al Politicii Agrare și Alimentației, pe numele lui Markian Dmitrasevici, în cadrul unei intervenții în Comisia pentru agricultură a Parlamentului European, a spus că : „Solicităm să fie luată în considerare folosirea capacităţilor logistice româneşti, inclusiv capacităţile tehnice ale portului Constanţa, pentru exportul produselor agricole ucrainene, inclusiv cereale, prin crearea de capacitate disponibilă în porturile româneşti.”.

Situația delicată a exporturilor

Tot oficialul ucrainean a semnalat că statele europene o să înceapă recolta într-o lună, iar portul Constanța o să coopereze „în principal cu companiile europene”.

Astfel, spune Markian Dmitrasevici, conform G4Media, cum capacitatea acestui port o să fie acoperită de exporturile europene. Aceasta este o situație care o să complice și mai mult exporturile de produse de tip agricol din Ucraina.

Situația în ceea ce privește exporturile din Ucraina este una extrem de delicată, acestea fiind blocate de Rusia. Plus că, aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă Kievul, având de-a face și cu lipsa zonelor de stocare a cerealelor dar și cu lucruri precum câmpurile agricole minate.

În condițiile în care războiul declanșat de Rusia o să mai continue, Ucraina o să cadă de pe piața internațională de grâne mult timp, explică ministrul Agriculturii, Mikola Solski. Mai precis, oficialul spune : „Vorbim acum despre trei recolte de grâu în același timp. Nu putem să transportăm recolta de anul trecut, nu putem să o culegem și să o transportăm pe cea de acum și nu prea ne dorim să o semănăm pe următoarea.”.

Soluția fermierilor și  situația Ucrainei înainte de război

Totuși, fermierii au găsit o soluție: au schimbat recoltele de porumb cu cele de floarea soarelui. Urmează ca aceștia să înlocuiască și grâul.

În mod normal, Ucraina crește grâu de iarnă, care este semănat începând cu finalul verii. În acest an, producătorii au ezitări în a planta semințele  din cauza faptului că exportul grâului a devenit foarte dificil.

Agricultorii deja au trecut de la porumb la floarea soarelui în primăvara care tocmai a trecut. Motivul este că semințele din care se obține uleiul de floarea soarelui cântăresc mai puțin și se vând la un preț mai mare. Ministrul Agriculturii din Ucraina a spus că este posibil ca o astfel de schimbare să aibă loc și în cazul grâului.

Ucraina a cultivat, cu totul, 6.5 milioane de hectare de gâru de iarnă pentru recolta anului 2022. Din acest total, doar 5 milioane de hectare au putut să fie recoltate de pe teritoriul care este controlat de forțele guvernamentale.

Pe timp de pace, Ucraina exporta până la 6 milioane de tone de grâu pe o lună. Totuși, blocada porturilor a scăzut drastic acest volum, ajungând la 300.000 de tone în luna martie și la circa un milion de tone în aprilie.