Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina își va dubla importurile de electricitate. Măsură luată după un puternic atac al Rusiei
Lumea la zi

Ucraina își va dubla importurile de electricitate. Măsură luată după un puternic atac al Rusiei

energie electrică ucraina
Sursa foto Arhiva companiei

Ucraina intenționează să dubleze joi importurile de electricitate. Această decizie a fost luată după un atac puternic al Rusiei asupra sistemului energetic ucrainean, a anunțat Ministerul Energiei.

Se așteaptă ca importurile să crească la 16.699 de megawați oră (Mwh) față de 7.600 Mwh miercuri.

Importurile planificate sunt apropiate de nivelul record de 18.649 Mwh, înregistrat la sfârșitul lunii martie. Acesta a fost înregistrat după primul val de atacuri rusești asupra sectorului energetic ucrainean.

Compania energetică de stat Ukrhydroenergo a declarat joi că cele două centrale hidroelectrice ale sale au fost grav avariate la începutul acestei săptămâni. De asemenea, acestea nu mai funcționează în urma bombardamentelor rusești.

„Începând de astăzi, toată producția hidroelectrică a suferit daune devastatoare”, a precizat aceasta într-o declarație pe aplicația de mesagerie Telegram. El a adaugat că vor fi necesare resurse financiare și eforturi semnificative pentru a repara daunele și a restabili funcționarea centralelor, conform reuters.com.