Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina iese pe minus. Analiștii din SUA arată un scenariu neplăcut pentru Kiev
Lumea la zi

Ucraina iese pe minus. Analiștii din SUA arată un scenariu neplăcut pentru Kiev

Ucraina iese pe minus. Analiștii din SUA arată un scenariu neplăcut pentru Kiev
Sursa foto: Arhiva companiei

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că o revenire la frontierele Ucrainei de dinainte de 2014 este nerealistă.

Administrația Trump nu vede aderarea Kievului la NATO ca parte a unei soluții la războiul declanșat de invazia Rusiei.

Vorbind la o reuniune a aliaților militari ai Ucrainei la sediul NATO din Bruxelles, Hegseth a făcut cea mai clară și mai tranșantă declarație publică de până acum. Afirmația a fost făcută cu privire la abordarea noii administrații americane față de războiul vechi de aproape trei ani.

„Ne dorim, ca și dumneavoastră, o Ucraină suverană și prosperă. Dar trebuie să începem prin a recunoaște că revenirea la frontierele Ucrainei de dinainte de 2014 este un obiectiv nerealist”, a susținut Hegseth la reuniunea oficialilor ucraineni și a peste 40 de aliați.

De asemenea, secretarul le-a spus aliaților NATO ai Washingtonului că vor trebui să facă un pas înainte. Coaliția ar trebui și să își asume o mai mare responsabilitate pentru securitatea Europei.

Oficialul a afirmat că „realitățile strategice dure” au împiedicat SUA să se concentreze „în primul rând pe securitatea Europei”. Printre acestea se numără problemele legate de securitatea frontierelor americane și amenințările reprezentate de China, conform reuters.