Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina îndeamnă Brazilia să îl aresteze pe Putin. Președintele Rus intenționează să participe la summitul G20
Lumea la zi

Ucraina îndeamnă Brazilia să îl aresteze pe Putin. Președintele Rus intenționează să participe la summitul G20

Ucraina îndeamnă Brazilia să îl aresteze pe Putin. Președintele Rus intenționează să participe la summitul G20
Sursă foto: arhivă

Procurorulșef al Ucrainei a declarat a primit informații care indică faptul președintele rus Vladimir Putin ar putea participa la summitul G20.

Acesta va fi organizat în Brazilia luna viitoare. Ca urmare, procurorul a solicitat autorităților de acolo pună în aplicare un mandat de arestare. Asta în cazul în care Vladimir Putin se va prezenta.

Mandat de arestare pe numele lui Putin

Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin în martie 2023. Decizia a venit la aproximativ un an după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina. CPI îl acuză pe Vladimir Putin de crima de război și de deportare a copiilor.

Rusia neagă acuzațiile de crime de război, iar Kremlinul a respins mandatul CPI ca fiind „nul și neavenit”.
Întrebat dacă a fost luată o decizie cu privire la participarea lui Putin la reuniunea celor mai importante 20 de economii ale lumii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor: „Nu. Când se va lua o decizie, vă vom anunța”.

Procurorul general ucrainean Andriy Kostin a declarat într-un interviu pentru Reuters că „este important ca comunitatea internațională să fie unită și să-l tragă la răspundere pe Putin”.

Din cauza „informațiilor potrivit cărora Putin ar putea participa la summitul G20 din Brazilia, aș dori să reiterez că este o obligație pentru autoritățile braziliene, în calitate de stat parte la Statutul de la Roma, să îl aresteze dacă îndrăznește să îl viziteze”, a declarat Kostin, referindu-se la tratatul care a instituit CPI. „Sper cu adevărat că Brazilia îl va aresta, reafirmându-și statutul de democrație și de stat de drept”, a spus el.

Președintele rus invitat la summitul G20

Un eșec în acest sens riscă să creeze un precedent. Conform acestuia liderii acuzați de crime pot călători cu impunitate, a spus el. Brazilia i-a trimis lui Putin o invitație standard pentru reuniunile din 18-19 noiembrie de la Rio de Janeiro ale grupului G20. De altfel, Brazilia nu a primit nicio indicație că acesta intenționează să participe, potrivit a doi oficiali guvernamentali brazilieni.

Biroul procurorului CPI a refuzat să comenteze. Un purtător de cuvânt al Curții a reiterat că aceasta se bazează pe statele părți și pe alți parteneri pentru a-și executa deciziile, inclusiv mandatele de arestare. Statele membre „au obligația de a coopera în conformitate cu” tratatul fondator al Curții, a declarat purtătorul de cuvânt Fadi El Abdallah.

Printre cei șase oficiali ruși care fac obiectul mandatelor CPI se numără comisarul pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, fostul ministru al apărării Serghei Șoigu și Viktor Sokolov și Serghei Kobylash. Aceștia sunt acuzați că au dirijat atacuri împotriva siturilor civile.

În ciuda mandatului de arestare emis de CPI, Putin a efectuat în septembrie o vizită oficială de stat în Mongolia. Mongolia a dispus de o incapacitate de a-l aresta. Astfel, decizia a fost criticată de Ucraina drept o lovitură dată justiției internaționale, potrivit reuters.